Skip to content

Edge, chitaristul de la U2, vinde la licitatie obiecte-suvenir pentru a sprijini industria muzicala. Licitatia va include chitare donate de Slash, Lou Reed, Steve Miller si un bas de la Paul McCartney

Chitaristul de la U2, David Howell Evans, cunoscugt publicului ca Edge, vinde obiecte-suvenir cu mesaje rock pentru a ajuta muzicienii care au dificultati financiare din cauza crizei pandemice. Edge a infiintat o organizatie caritabila, Music Rising, care vinde chitare celebre si alte obiecte de colectie la o licitatie programata in decembrie pentru a strange bani pentru artistii locali din New Orleans.

Licitatia va include chitare donate de Slash, Lou Reed, Steve Miller si un bas de la Paul McCartney. Inclusiv chitarele folosite de Edge in turneele U2 vor fi la licitatie. Daca vreti sa va inscrieti la eveniment, informatiile complete sunt disponibile aici.

Music Rising este organizatia infiintata de Edge si producatorul Bob Ezrin in 2005, dupa uraganul Katrina, pentru a inlocui instrumentele muzicale pierdute din cauza inundatiei devastatoare. Acum, acestia au ales sa sprijine artistii pentru supravietuire.

Publicul larg se intreaba cand U2 se va intoarce pe marile scene, insa Edge a comentat ca momentan, el se concentreaza pe proiectele caritabile in care este implicat si pe propria muzica. Presa de specialitate a mentionat inca de saptamana trecuta ca trupa lucreaza la un nou album.

Anul trecut, trupa U2 a cantat Stairway to Heaven si a donat 200.000 de euro la un concert live spectaculos in sprijinul tehnicienilor de scena irlandezi care au ramas fara locuri de munca.

“Songs from an empty room”  a fost o miscare de sustinere fara precedent, care a implicat inclusiv presedintele Irlandei si care a reunit cele mai mari trupe irlandeze.

Trupa U2 a donat 200.000 de euro in conturile Minding Creative Minds si Association of Irish Stage Technicians (AIST) Hardship Fund care sprijina familiile tehnicienilor de scena care nu mai au locuri de munca in acest moment din cauza pandemiei.

Povestea U2 a inceput in anul 1976 cand Bono a raspuns la anuntul publicat de colegul lui Larry Mullen jr, care isi dorea sa infiinteze o trupa rock. Acestora li s-au alaturat David Howell Evans (the Edge), Dick Evans (care a parasit trupa) si Adam Clayton. La inceput, cei patru s-au numit Feedback, schimbandu-si ulterior numele in U2.

Impreuna au lansat pana acum 14 albume de studio si au castigat 22 de premii Grammy, mai multe decat oricare alta trupa, si au fost inclusi in 2005 in faimosul Rock and Roll Hall of Fame.

Citește în continuare