Skip to content

Pianista Elisabeth Leonskaja poate fi ascultata vineri intr-un concert online gratuit al Filarmonicii „George Enescu”. Va fi un program integral Ludwig van Beethoven, dirijat de Horia Andreescu

Pe 23 aprilie, de la ora 19.00, Filarmonica „George Enescu” va transmite, pe canalele online, inregistrarea unui concert condus de Horia Andreescu in luna februarie 2020, cu un program integral Ludwig van Beethoven.

Elisabeth Leonskaja a fost solista invitata să interpreteze, in seria „Beethoven 250“, Concertul nr. 2, in si bemol major, pentru pian si orchestra, op. 19 al compozitorului german.

Orchestra simfonica a Filarmonicii „George Enescu” a mai avut în program, in Sala Mare a Ateneului Roman, Uvertura Egmont si Simfonia nr. 4, in si bemol major, op. 60.

Elisabeth Leonskaja a castigat in 1964, la Bucuresti, competitia de pian a Concursului „George Enescu“. „M-am intors cu bucurie de fiecare data sa cant pe scena Ateneului Roman, dupa ce am castigat acest concurs. A fost un mare succes al vietii mele, cariera mea concertistica a început probabil de la acel moment al castigarii Concursului Enescu”, spune artista.

Nascuta la Tbilisi, in Georgia, intr-o familie rusa, a fost considerata copil-minune si a concertat pentru prima data la vârsta de 11 ani. Talentul sau exceptional i-a deschis portile Conservatorului din Moscova. In timpul studiilor, a obtinut premii la concursurile internationale de prestigiu printre care Enescu, Marguerite Long si Regina Elisabeta. Muziciana s-a format sub indrumarea lui Sviatoslav Richter, colaborarea cu maestrul contribuind in mod decisiv la dezvoltarea carierei sale. Recunoscandu-i talentul de exceptie, pianistul a invitat-o pe Elisabeth Leonskaja sa cante impreuna cu el in duet. Colaborarea pe scena si prietenia personala dintre cei doi au durat pana la disparitia maestrului, in 1997. In 1978, pianista a parasit Uniunea Sovietica si s-a stabilit la Viena.

Interpretarea sa remarcabila de la Festivalul de la Salzburg, din 1979, a reprezentat debutul carierei sale concertistice in tarile occidentale. Elisabeth Leonskaja a concertat cu aproape toate orchestrele importante din lume.

Numeroasele sale inregistrari au fost distinse adesea cu premii, cum ar fi Caecilia Prize pentru discul cu sonatele de pian de Brahms sau Diapason d’Or pentru inregistrarea lucrarilor de Liszt. Alte discuri importante includ concertele pentru pian de Ceaikovski cu New York Philharmonic Orchestra sub conducerea lui Kurt Masur, concertele pentru pian de Chopin cu Czech Philharmonic Orchestra si Vladimir Askenazy si concertele pentru pian de Şostakovici cu Saint Paul Chamber Orchestra.

Horia Andreescu a colaborat cu Filarmonica „George Enescu” de la debutul sau din anul 1987. Pana in 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost Directorul Artistic și Dirijorul Sef al Orchestrelor și Corurilor Radio Romania.

In anii ’80 și ’90 a fost Dirijor Invitat Permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda si Capela de Stat din Schwerin.

Recunoscut mai ales pentru interpretarile de referință ale capodoperelor lui Haydn, Beethoven, Berlioz sau Bartók și pentru relația privilegiată pe care o are cu superstarurile artei interpretative, Horia Andreescu este, in același timp, un promotor al muzicii noi si al tinerelor talente. Este frecvent invitat sa participe la jurizarea unor competiții internaționale, iar prin activitatea sa de profesor asociat al Universității Naționale de Muzica din București contribuie la cresterea noilor generatii de instrumentisti si dirijori. De-a lungul timpului, a dirijat ansambluri precum Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Berlin, Opera Comica din Berlin, Orchestra Simfonica din Londra, Filarmonica Regala din Londra, Orchestra Nationala a Rusiei, Orchestra Simfonica BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkjavik, Alabama și Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid, Katowice, Sofia și Ljubljana, cele trei ansambluri ale Radioului Olandez, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg și Nagoya, orchestrele de camera din Israel si Olanda, Orchestra Arenei din Verona, Collegium Musicum Copenhaga si ansamblul Modern din Frankfurt.

Inregistrarea concertului din 7 februarie 2020 va putea fi ascultata pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) si pe canalul YouTube https://bit.ly/2wMctlw

Citește în continuare