Skip to content

Ellie Goulding lanseaza piesa „Slow Grenade” impreuna cu LAUV

Noul single „Slow Grenade” al cantaretei Ellie Goulding face parte de pe viitorul ei album „Brightest Blue”, care urmeaza sa apara in aceasta luna. Piesa este o colaborare cu compozitorul si producatorul american LAUV.

„Slow Grenade” este single-ul final preluat de pe jumatatea „EG.0” a albumului dublu, care va fi lansat pe 17 iulie prin Interscope. Piesa descrie dificultatea de a iesi dintr-o relatie nesanatoasa.

Pe langa duetul cu LAUV, setul de 18 melodii contine si piesa „Worry About Me” in colaborare cu blackbear, „Close To Me” cu Diplo si Swae Lee, si „Hate Me” cu regretatul Juice WRLD.

In plus, Goulding a lansat doua piese, „Power” si „Flux”, care se gasesc pe prima parte a albumului „Brightest Blue”, parte care reflectata vulnerabilitatea artistei si „simbolizeaza maturizarea ca femeie”.

Videoclipul piesei „Power” a fost filmat de cantareata in locuinta sa din Londra, in timpul autoizolarii.

Partea a doua a LP-ului cu numarul 4 al artistei britanice, incapsuleaza „latura ei increzatoare si curajoasa”.

Viitorul album vine la cinci ani dupa „Delirium”, iar Goulding a anuntat recent ca va pleca in turneu in Marea Britanie si Irlanda, in lunile aprilie si mai, ale anului viitor. Turneul va incepe pe 28 aprilie 2021, in Manchester, la O2 Apollo si se va incheia pe 12 mai 2021 la Olympia Theatre din Dublin.

Cantareata britanica si-a lansat albumul de debut „Lights” in 2010, care a intrat in topul UK Albums Chart direct pe prima pozitie si a fost vandut in peste 850.000 de copii in Marea Britanie.

Ellie Goulding a fost nominalizata pentru prima data la premiu Grammy pentru cea mai buna interpretare pop pentru single-ul „Love me like you do”, care a facut parte de pe coloana sonora a filmului adaptat dupa romanul „Fifty Shades of Grey”.

Cantaretul american Lauv (pe numele sau adevarat Ari Staprans Leff) locuieste in Los Angeles, iar EP-ul de debut, „Lost in the Light” a aparut in 2015. Trei ani mai tarziu a lansat compilatia „I met you when I was 18 (The Playlist)” si a scris cantece pentru mai multi artisti, inclusiv piesele „No Promises” pentru Cheat Codes si Demi Lovato si „Imperfections” pentru Celine Dion.

Pe 6 martie 2020, Lauv si-a lansat primul album de studio, „How I’m Feeling”.

Citește în continuare