Skip to content

(Exclusiv) Kevin Costner si Morgan Freeman produc un serial care se filmeaza acum in Romania. The Gray House este o drama istorica despre trei femei care au fondat prima retea de spionaj americana

In Romania se filmeaza pana in august mini seria  The Gray House, un film produs de companiile lui Kevin Costner (Territory Pictures) si Morgan Freeman (Revelations Entertainment), impreuna cu Big Dreams Entertainment.

Filmarile au loc integral in Romania la Castel Film  si au inceput in primavara.

Costner a mai lucrat in Romania, cu aceeasi casa de productie locala, tot pentru un film istoric in care era protagonist – „Hatfields & McCoys”.

„Thee Gray House ” urmareste povestea nespusa a femeilor care au rasturnat destinul Razboiului Civil American in favoarea Nordului. O doamna din inalta societate a Richmondului reuseste sa puna bazele primei retele de spionaj de succes formata din femei, operând chiar sub nasul Inaltului Comandament. Acestea isi risca viata si libertatea pentru a salva democratia americana.

Regizorul miniseriei este britanicul Roland Jofee care a fost nominalizat la premiile Oscar pentru „The Killing Fields” si a mai regizat „The Mission”, „Texas Rising”.

The Gray House se bazeaza pe un scenariu original scris de Greif si Darrell Fetty (The Offer, Texas Rising) si de John Sayles (Lonestar, 8 Men Out), nominalizat la Oscar.

Colaborarea Kevin Costner – Morgan Freeman a fost anuntata in premiera de publicatia Deadline in septambrie anul trecut, dar la momentul respective nu se stia ca va fi filmat in Romania.

Costner a declarat la momentul anuntarii proiectului: „The Gray House este o poveste adevarata nespusa despre trei eroi abolitionisti uimitor de curajosi din timpul Razboiului Civil, care s-au intâmplat sa fie femei. Având o pasiune pentru istorie, este intotdeauna o satisfactie personala sa impartasesc povesti cu straturi bogate despre eroii necunoscuti ai Americii. Sunt incântat sa imi unesc fortele cu prietenii mei Leslie Greif si Morgan Freeman pentru a produce aceasta saga epica importanta.”

Ministeria are 6 episoade de cate o ora fiecare si va fi disponibila publicului anul viitor.

CASTEL FILM România este unul dintre cele mai mari studiouri de film din Europa de Est; sunt studiourile care au asigurat in trecut servicii de productie pentru proiecte precum „Cold Mountain”, „Borat”, „The Nun”, „Hatfields & McCoys”, „Around The World In 80 Days”.

Citește în continuare