Skip to content

Festivalul Lights On va aduce la Timisoara cele mai spectaculoase instalatii luminoase din Europa. Va instala „Orasul de Noapte” cu zeci de evenimente culturale.

In plin sezon estival, aerul de vacanta se simte inclusiv in Timisoara unde evenimentele din programul Capitala Europeana a Culturii 2023 sunt mai putine decat in mod obisnuit. Insa pentru cei care vor fi acasa sau viziteaza orasul de pe Bega la inceputul toamnei, tocmai s-a anuntat o noua editie a festivalului de light-art Lights On, dedicata in intregime vietii culturale de noapte.

Festivalul organizat de Asociatia Daisler se va desfasura din 27 septembrie pana pe 14 octombrie in cea mai complexa editie de pana acum. 

Lights On transforma Timisoara intr-un laborator cultural nocturn, desfasurandu-se sub umbrela International Light Festival Organization, ce reuneste peste 40 de festivaluri globale de acest tip. 

Pentru aceasta editie a evenimentului, organizatorii propun o varietate de evenimente, de la spectacole de teatru si muzica live, la tururi ghidate si circuite de instalatii de lumina. Desigur, festivalul pastreaza un respect profund pentru cei care prefera linistea noptii, fara a perturba ordinea publica sau traficul.

“Cea mai complexa editie a festivalului Lights On de pana acum va avea loc la Timisoara, in cadrul programului Capitala Europeana a Culturii 2023. Ne bucuram sa putem explora unul dintre marile orase ale Romaniei intr-o maniera complet noua si sa imbogatim experienta culturala nocturna prin cunostintele acumulate in cei 5 ani de Lights On. Am creat un festival de explorare urbana asociat cu marile evenimente similare de la nivel continental, un festival care a depasit de mult granitele tarii si care a creat povesti memorabile. Suntem incantati sa putem crea amintiri de aceasta data alaturi de publicul timisorean.” – Andi Daiszler, fondatorul Lights On Romania si presedintele Asociatiei Daisler. 

Festivalul are activitati structurate in trei domenii principale: Light (lumina), Research (cercetare) si Experiment.

In cadrul LIGHT, peste 100.000 de persoane sunt asteptate la cea mai ampla editie a circuitului instalatiilor de lumina. Acesta va fi organizat in premiera in cartierul Iosefin, unul dintre cele mai vechi cartiere ale Timisoarei, care devine casa festivalului.

Printre lucrarile de impact care ajung pentru prima data in Romania se numara „Submergence”, creatia studioului britanic Squidsoup, si „Firefly Field”, un camp de licurici de aproximativ 500 de metri patrati, apartinand studioului olandez Toer.

Evenimentul va avea lansarea oficiala pe 29 septembrie 2023 printr-un spectacol unicat creat de artisti romani si straini deopotriva. 

Tot in categoria LIGHT va avea loc si prima alocare directa de granturi pentru cercetare si realizare de instalatii de lumina din istoria tarii. 

Astfel, Asociatia Daisler acorda 2 granturi a cate 5.000€ fiecare catre Universitatea de Vest Timisoara – sectia Arte Vizuale – si Universitatea de Arta si Design Cluj-Napoca – sectia Sculptura, scopul acestora fiind de a stimula tinerele generatii intr-un domeniu nou.

Una dintre cele doua instalatii construite de catre studenti va fi ulterior expusa la Leeds, in cadrul celui mai mare festival de lumina din UK – Light Night Leeds, unul dintre partenerii The Night-Art Festival.

Categoria RESEARCH debuteaza pe 30 septembrie cu o conferinta axata pe viata culturala nocturna. 

Evenimentul reuneste figuri marcante din domeniu, incluzand primari de noapte, antropologi sociali cu experienta in conceptul de „Orasul de Noapte”, autoritati in evenimente si strategii axate pe lumina, precum si fondatori ai unor retele globale de sociologi care studiaza impactul evenimentelor nocturne.

Conferinta va fi gazduita in apropierea Iulius Town, iar lista completa a invitatilor va fi anuntata in decursul lunii august. Vor fi prezentate bune practici din marile capitale culturale ale lumii, cu accent pe activitati nocturne care nu deranjeaza locuitorii ce doresc sa se odihneasca.

In cadrul aceleiasi categorii, zeci de artisti vor avea oportunitatea de a interactiona cu publicul si de a-si prezenta practica artistica in sesiuni de „Meet & Greet” in premiera la Timisoara.

Sectiunea EXPERIMENT isi propune sa demonstreze ca viata culturala poate fi vibranta si noaptea, fara a perturba odihna publicului. Continutul include experimente culturale nocturne inspirate de metropole precum Londra, Amsterdam si Paris.

Doua concepte de premiere sunt Night Theater si Night Gigs. Primul, o piesa de teatru unica despre securitatea nocturna in Timisoara, sub semnatura Andreei Tanase si in regia lui Catalin Mardale, care se va juca intr-un autobuz electric in miscare. 

Night Gigs, pe de alta parte, este o serie de spectacole surpriza. Achizitionarea biletului nu dezvaluie locul sau actul artistic, informatiile vor fi comunicate in ziua evenimentului. 

Spectacolele pot include performance-uri muzicale, stand-up show, improvizatie, drag show, activism cultural, teatru de club etc. si vor avea loc in spatii variate, precum curti private sau fabrici. Fiecare show, ce dureaza aproximativ 2 ore, va avea o audienta restransa de 50 de persoane, favorizand interactiunea cu artistii.

Biletele vor fi scoase la vanzare in cursul lunii august.

Categoria include si Night Walks, tururi nocturne care conecteaza vizitatorii cu instalatiile de lumina si cu zonele din cartierul Iosefin care sufera transformari de la noapte la zi. Aceste tururi se vor desfasura in mai multe limbi, alaturi de ghizii Timisoara Guided Tours.

In cadrul evenimentului, timisorenilor li se ofera ocazia de a-si imbogati peisajul cultural pe timp de noapte. Astfel, Asociatia Daisler lanseaza un apel adresat operatorilor timisoreni de evenimente si menit sa adauge experiente culturale nocturne in intervalul 27 septembrie – 14 octombrie. Activitati variate, de la cursuri de gatit la miezul noptii la teatru de papusi pentru adulti, vor fi asistate de asociatie pentru o implementare eficienta. Zece dintre aceste evenimente vor primi granturi de 1000€ fiecare si asistenta la implementare si comunicare.

Pentru a descoperi in intregime universul nocturn al festivalului, puteti accesa www.night-art.ro, unde se vor dezvalui treptat invitatii speciali, hartile catre destinatiile nocturne si programul complet al aventurilor luminoase.

Citește în continuare