Skip to content

Azi incepe cea de a doua editie a Festivalului International de Film BUZZ CEE

Azi, la ora 19:30, la Sala Teatrului George Ciprian din Buzau, are loc festivitatea de deschidere a Festivalului international de film de la Buzau BUZZ CEE.

A doua editie a evenimentului va incepe cu avanpremiera filmului Imaginea de apoi (Polonia, 2016), in regia lui Andrzej Wajda. in cadrul BUZZ CEE, spectatorii vor putea urmari proiectii speciale, in prezenta actorilor si regizorilor, filme in competitie, integrala Nae Caranfil si multe altele.
Imaginea de apoi / Afterimage (Polonia, 2016) reprezinta ultima capodopera a unuia dintre cei mai mari maestri din istoria cinematografiei, Andrzej Wajda. Subiectul ales pentru Acest ultim film, inainte de trecerea autorului in nefiinta, completeaza opera marelui regizor european. Povestea lui Władysław Strzemiński, cel mai important artist plastic polonez al secolului XX, ofera o paralela cu propriul sau destin.  Filmul are multe ecouri si trimiteri catre spiritul contemporan al societatii poloneze si al lumii postcomuniste in general. Proiectia va putea fi urmarita in cadrul festivitatii de deschidere a BUZZ CEE, de la ora 19:30, la Sala Teatrului George Ciprian Buzau. 

In cadrul competitiei Festivalului International de Film Buzau – BUZZ CEE, publicul va putea urmari filmele finaliste, 30 de proiectii din 17 tari din Europa Centrala si de Sud-Est, inclusiv Grecia, Turcia si Israel. Festivalul isi propune sa promoveze productii de calitate din tarile din regiune si sa aduca la Buzau filme care ajung rareori pe marile ecrane din România, oferind publicului posibilitatea sa intre in contact cu cinematografia central si sud-est europeana.

Juriul este format din personalitati ale industriei cinematografice din România si din Europa si este impartit in trei sectiuni: lungmetraj, scurtmetraj & film studentesc si film documentar. Sectiunea de lungmetraj este jurizata de Maria Obretin, protagonista celei mai recente productii a marelui regizor Nae Caranfil, 9.6 pe scara Richter (Ro, Bg, Hu, 2016), care va fi proiectata in cadrul festivalului, Irina Margareta Nistor, vocea casetelor video, care va participa si la proiectia speciala a documentarului Chuck Norris vs. Communism (Ro, UK, Ger., 2015) si Maria Hengge (Germania), câstigatoare a premiului Long BUZZ, in cadrul primei editii a BUZZ CEE, cu productia SIN & ILLY STILL ALIVE.
Sectiunea Documentar este jurizata de George Kalomenopoulos, Laura Carmen Baron si Hans-Stefan Heyne (Germania). in 2012, Hans-Stefan Heyne  a pus bazele propriei companii, “International Media Consult & Business Services”, care se concentreaza pe finantarea si co-finantarea filmelor documentare, contracte de achizitii si vânzari, aspecte legale si management al drepturilor si licentelor. Laura Carmen Baron este  unul dintre cei mai apreciati profesori ai sectiei Multimedia si Film din cadrul la UNATC “I.L. Caragiale” din Bucuresti, iar George Kalomenopoulos este fondator al 2K Films, regizor, producator si consultant pentru numeroase filme de lungmetraj, documentare si emisiuni TV si co-producator pentru multe proiecte internationale premiate.

Pentru sectiunile Scurtmetraj si Film Studentesc, BUZZ CEE a ales un juriu comun, format din Mihai Bauman, George Mihalcea si Andreea Vasile. Mihai Bauman este regizor cu experienta in filme documentare si televiziune. Scurtmetrajele lui au fost selectate in festivaluri din România, Germania, Elvetia, Argentina, Grecia etc. A regizat emisiuni si seriale de fictiune pentru posturile de televiziune Antena 1 si HBO. Andreea Vasile are unul din rolurile principale din serialul de succes produs de
HBO România, Umbre. De asemenea are roluri principale in lungmetrajul lui Tudor Giurgiu, De ce eu? (film care a avut premiera mondiala in cadrul festivalului de film de la Berlin). George Mihalcea, al treilea membru al juriului sectiunilor de Scurtmetraj si Film Studentesc este o voce cunoscuta românilor, care au ocazia sa il auda la Radio Guerilla. El este, de asemenea si autorul unui volum de proza scurta, in mijlocul lucrurilor (2014), publicat la editura Trei.

Din programul Festivalului International de Film BUZZ CEE fac parte proiectii speciale, care vor aduce in fata spectatorilor pe Ana Ularu sau Manuela Harabor, Nae Caranfil sau Ismail Demirci (cunoscut publicului din serialul Kosem). Integrala filmelor marelui regizor Nae Caranfil va fi prezentata in cadrul BUZZ CEE in ordine cronologica, de la E pericoloso spongersi (Ro, 1993), pâna la cea mai recenta productie, 9.6 pe scara Richter (RO, B, HU, 2016), care se va desfasura in prezenta regizorului si a protagonistei, Maria Obretin.

In cadrul fiecarei editii, organizatorii isi propun sa atraga atentia asupra unor productii realizate de regizori femei din Europa Centrala si de Sud-Est, in sectiunea necompetitionala BUZZ Women. Spectatorii vor putea urmari lungmetrajul Dublu, regizat de Catrinel Danaiata (România, 2016), documentarul Blocul (România – Marea Britanie, 2016), in regia Mariei Salaru si câteva scurtmetraje din regiune.  Proiectiile vor avea loc sâmbata, 8 iulie si duminica, 9 iulie, la Sala Amfiteatru (Muzeul Judetean) si Sala Teatrului George Ciprian.
Lista completa a filmelor participante in competitia BUZZ CEE 2017 o gasiti pe website-ul evenimentului, http://www.buzzcee.ro/
La fel ca la prima editie, intrarea la toate filmele din cadrul festivalului va fi libera.
 

Citește în continuare