Skip to content

(galerie foto) In Los Angeles a avut loc premiera mondiala a filmului „Eternals” cu Angelina Jolie, Salma Hayek, Kit Harington, Richard Madden, Don Lee si Gemma Chan.

Angelina Jolie, Salma Hayek si regizoarea Chloe Zhao au fost amfitrioane ale evenimentului de lansare al noului film Marvel si Disney – „Eternals”. Este una dintre cele mai mari productii realizate in Hollywood in ultimii ani cu un buget de peste 200 de milioane de dolari.

„Eternals” este o adaptare a benzilor desenate cu acelasi nume create de Jack Kirby intre 1976 si 1978 pentru Marvel. A fost regizat de Chloe Zhao care a fost premiata cu 2 trofee Oscar pentru „Nomadland” in primavara acestui an.

Scenariul scris de Chloe Zhao, Ryan Firpo, Kaz Firpo si Patrick Burleigh ii urmareste pe „Eternals”, un grup de eroi veniti de dincolo de stele care au protejat Pamantul inca de la inceputurile sale. In momentul in care creaturile monstruoase numite „Deviants”, despre care se credea ca au disparut, revin intr-un mod misterios pe planeta noastra, Eternals sunt nevoiti sa se reuneasca pentru a apara umanitatea.

Pe langa Angelina Jolie in rolul razboinicei Thena si Salma Hayek in rolul liderului spiritual Ajak, distributia este completata de Gemma Chan in rolul lui Sersi, Richard Madden drept Ikaris, Kit Harington este Dane Whitman, Kumail Nuanjiani in rolul Kingo, Lia McHugh drept eroina vesnic tanara Sprite, Brian Tyree Henry in rolul inventatorului inteligent Phastos, Lauren Ridloff este Makkari (primul personaj cu deficient de auz din filmele Marvel), Barry Keoghan este Druig iar Don Lee este atotputernicul Gilgamesh.

Intreaga distributie s-a aflat la premiera mondiala desfasurata printr-un eveniment de covor rosu pe esplanada din fata „El Capitan” din Los Angeles. Alaturi ei s-au aflat echipele creative, tehnice si toti producatorii filmului de la care sunt asteptate incasari-record de box office.

Filmul va intra in cinematografele din Romania incepand cu 5 noiembrie 2021.

Din punct de vedere al diversitatii rasiale si etnice, „Eternals” este un rezultat al celor mai dezbatute scandaluri din ultimii ani in Hollywood. Despre acest lucru, Jolie a declarat pentru Reuters ca „sper ca acest film va normaliza ceva ce ar fi trebuit sa existe de la bun inceput. Sper ca oamenii sa se uite la aceste filme in urmatorii ani si sa nu o mai privim ca fiind ceva divers, sa devina o normalitate, sa fie ceva corect si o reprezentare corecta a lumii in care traim.”

Ridloff, care joaca primul personaj cu deficiente de auz din filmele Marvel, a declarat pentru Reuters in limbajul semnelor ca „Poate ca personajul este primul in acest sens. Insa exista un alt supererou care se va alatura universului MCU foarte curand si care sigur va schimba jocurile.”

Credit foto: Disney

Citește în continuare