Skip to content

Gradinile de vara mai putin cunoscute: Contego The Coffee Factory. Curtea secreta se afla langa Cismigiu

In explorarea centrului Bucurestiului dupa locuri retrase unde sa putem lucra sau adaposti de caldura zilei, am descoperit Contego The Coffee Factory, o curte-gradina de vara care se afla in zona parcului Cismigiu, pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 54.

Locul are un meniu bazat pe cafea de specialitate, care te plimba pe mapamond dupa originile boabelor de cafea. De altfel, ca sa ajungi in gradina secreta treci prin cafenea, unde cafeaua sta la loc de cinste, iar mirosul boabelor proaspat prajite si rasnite trezeste toate simturile. Fiind specializati in cafea, barista va poate povesti despre alegerea boabelor si despre origini.

Brazilia, Columbia si India devin destinatii de gust si aroma la Contego

De exemplu, un gust clasic, venit din lumea latina este cafeaua din Brazilia, cea mai mare tara producatoare de cafea la nivel mondial. Depinde foarte mult de soiul cafelei, insa caracteristicile principale ale cafelei braziliene sunt aroma intens amaruie, de ciocolata neagra si nuci prajite.

Cu note surprinzatoare si usor acide de citrice si fructe dulci sunt boabele de cafea columbiene, insa adevarata surpriza vine din partea cafelei indiene. De obicei, cafeaua indiana creste laolalta cu plantatiile de ierburi aromatice si condimente, ceea ce dau boabelor o aroma deosebita.  Cafelele provenite din fermele din India, Nepal, Myanmar si Indonesia imprumuta mult din aroma acelor condimente, iar bautura rezultata este un amestec intens si delicios.

De curand, Contego are si un meniu dedicat de mancare, pregatit de restaurantul Distrikt, iar serile de vara au cateodata program artistic pe baza de concerte live sau stand-up comedy. Pe timp de zi, desi este situat foarte central, linistea gradinii nu este perturbata de zgomotele orasului, ceea ce o transforma intr-un veritabil birou mobil.

Iar in serile de miercuri, puteti asculta jazz cu tineri muzicieni care au gasit in aceata gradina secreta un spatiu de prezentare a emotiilor lor.

Citește în continuare