Skip to content

Gradinile de vara mai putin cunoscute: Gradina Olari. Este o oaza de liniste ascunsa de iedera in curtea unei case de patrimoniu din centrul capitalei.

Desi suntem in a doua saptamana de toamna, vremea inca este calduroasa, asa ca iesirile in oras raman un prilej de cautare al teraselor si gradinilor racoroase. Calatoria urban.ro continua cu Gradina Olari, o casa ascunsa de iedera in zona Paraul Rece, cartierul bucurestean decorat de case construite in perioada interbelica.

Gradina Olari este un loc al bunei dispozitii, un „beer garden” creat de o gasca de prieteni care au gandit terasa ca un spatiu menit sa aduca relaxare dupa orele de la birou, unde sa iesi cu prietenii sau sa te bucuri de o cafea dimineata. Experienta este completata de meniul de mancare, disponibil de marti pana sambata. 

Pentru pasionatii de bere, Gradina Olari are un meniu consistent de bere craft si bere artizanala, multe dintre ele fiind produse de berari romani, insa si o serie de cocktailuri pe baza de gin care merita incercate.

Gradina Olari este spatiu de concerte live pentru artistii alternativi, dar si loc de intalnire al industriilor creative.

Weekend-urile gastronomice tematice apar si ele in program, cu meniu special creat pentru a completa experienta de la terasa, dar si targuri de diferite obiecte.

Gradina Olari se afla intr-o cladire de patrimoniu. O parte din designul interior al casei se pastreaza inca, cu pereti imbracati cu tapetul original din perioada interbelica si sobe de teracota.

Desi interiorul nu este deschis publicului, vila a fost folosita pentru scene din filmul din 1976 regizat de Manole Marcus, “Operatiunea Monstrul”. Terasa cu gradina functioneaza pe locul unde inainte erau grajdurile vilei.

Numele de Olari, dat atat bisericii cat si strazii pe care se afla gradina, aminteste de Bucurestiul secolului al-XVIII-lea, pentru ca de aici veneau sa isi ia argila olarii orasului, toata zona fiind plina de gropi de la sapaturile lor.

Langa Gradina, se afla Biserica Olari, un lacas de cult care a fost construit in anul 1758. Este locul in care Anton Pann a fost paraclisier si a cantat la inceputul secolului al XIX-lea.

Biserica are in naos o icoana cu Sfantul Mina pictata de Gheorghe Tattarescu. Legenda spune ca aceasta biserica are si o icoana a Maicii Domnului facatoare de minuni, argintata, unde Titu Maiorescu a consemnat ca s-a rugat si Printul Ferdinand, inainte de a deveni Rege al Romaniei, vindecandu-se de tifos.