Harry Styles anunta al patrulea album, „Kiss All the Time. Disco, Occasionally”. Campania de promovare include un grup de WhatsApp in care artistul le trimite fanilor mesaje vocale cu noile melodii.

Harry Styles a anuntat al patrulea album solo, „Kiss All the Time. Disco, Occasionally”. Discul apare pe 6 martie 2026, dupa o campanie de teasing cu panouri publicitare si un mesaj vocal trimis fanilor.
Dupa o serie de panouri publicitare aparute in cele mai mari orase din jurul lumii, cu mesaje precum „we belong together” si „see you very soon”, Harry Styles a confirmat lansarea celui de-al patrulea album solo, „Kiss All the Time. Disco, Occasionally”, programat pentru 6 martie 2026.
Anuntul vine la aproape patru ani de la cea mai recenta lansare cu materialul “Harry’s House” din 2022. Desi nu a dezvaluit momentan lista noilor piese, Styles, in varsta de 31 de ani, a postat pe contul de Instagram coperta noului album si marcheaza, in mod evident, o noua atitudine fata de muzica si estetica sa. Daca in trecut a mizat pe asocieri cu David Bowie, pentru „Kiss All the Time. Disco, Occasionally” a fost fotografiat pe un camp, sub un glob disco, purtand ochelari de soare si un tricou unisex.
Devenit unul dintre cei mai ascultati artisti ai deceniului, atat la radio si in casti dar si in turneele sale sold-out, pentru noul disc Styles continua colaborarea cu Kid Harpoon.
Kid Harpoon este compozitorul si producatorul britanic implicat si in albumele anterioare ale lui Styles, au produs “Harry’s House” si “Fine Line” impreuna, in intregime. Unul dintre cei mai versatili producatori muzicali din ultimii 20 de ani, Harpoon, pe numele real Thomas Edward Percy Hull, a lucrat de-a lungul timpului cu artisti din diverse zone ale industriei, atat pop accesibil precum “Flowers” (Miley Cyrus) dar si artisti indie, dance, rock, electro sau R&B, de la Florence and The Machine la Birdy, Haim, Jessie Ware, Spector, Shakira si Rihanna, Foxes, Skrillex, Years & Years, James Bay, Calvin Harris, Celeste, Lizzo sau Lykke Li. Colaborarea cu Styles ramane cea mai longeviva, prolifica si de succes de pana acum.
Avand in spate una dintre cele mai bune echipe de manageri din Hollywood, noul album al lui Styles a fost promovat intr-un mod misterios — prin panouri cu mesaje misterioase aparute in jurul lumii —, apoi prin inscrierea fanilor pe un grup de WhatsApp in care artistul le-a trimis un mesaj vocal in care canta „we belong together”, continuand firul construit de panourile publicitare. Intregul teasing a functionat ca un declansator al valului de precomenzi pentru noului album.
Imediat dupa anunt, magazinul online al artistului a pus la vanzare pachete de produse care includ viniluri, casete, tricouri, ceea ce pare a fi o camera foto analog si o borseta. Site-ul s-a blocat aproape instantaneu, pe fondul traficului ridicat urias.
In paralel, in presa americana au aparut informatii despre posibile rezidente de concerte pe care Styles se presupune ca le are in lucru. Ar urma o a doua rezidenta la Madison Square Garden, dupa cele 15 show-uri sold out sustinute acolo in 2022, iar pe lista speculatiilor apare si Co-op Live din Manchester, unde Styles este investitor. In acelasi registru, casele de pariuri l-au indicat ca potential headliner pentru Glastonbury 2027, dupa ce festivalul are un an de pauza in aceasta vara.
„Kiss All the Time. Disco, Occasionally” apare la patru ani dupa „Harry’s House”, album care a ajuns pe locul 1 la nivel mondial si a fost aproape unanim apreciat.
Materialul a castigat trofeul albumul anului la premiile Grammy din 2023, alaturi de inca doua categorii, si a fost desemnat albumul anului si la Brit Awards 2023.
Din acelasi ciclu, hitul „As It Was” a devenit cantecul-reper din catalogul lui Styles, cu peste 4,2 miliarde de ascultari pe Spotify. Dupa perioada „Harry’s House”, Styles a mers aproape doi ani in turneu, cu „Love on Tour”, lansat in septembrie 2021 si incheiat pe 22 iulie 2023, la Reggio Emilia, in Italia.
In ultima seara a turneului, Styles a cantat la pian „Forever, Forever”, o piesa instrumentala de opt minute si jumatate. Ulterior, artistul nu a postat nimic pe Instagram inafara de reclamele liniei sale de produse de frumusete, Pleasing, si un mesaj de condoleante pentru moartea fostului sau coleg din One Direction, Liam Payne, decedat in octombrie 2024, la varsta de 31 de ani, dupa ce a cazut de la balconul unui hotel din Buenos Aires. In declaratia de la momentul respectiv, Styles a spus ca „cea mai mare bucurie” a lui Payne era sa-i faca pe altii fericiti si ca a fost „o onoare” sa-i fie alaturi in timp ce facea asta. One Direction a fost formata in cadrul emisiunii X Factor, fiind cel mai de succes boyband in perioada 2010-2016.
Desi nu a avut aparitii oficiale legate de muzica in ultimii ani, Styles a intrat in atentia publicului ca alergator de maratoane: in martie 2025 a terminat maratonul de la Tokyo in 3 ore si 24 de minute, iar in septembrie si-a imbunatatit timpul la Berlin, coborand sub trei ore, cu 2 ore si 59 de minute.
O alta aparitie neasteptata a fost semnalata in mai, in Piata Sfantul Petru din Vatican, in asteptarea anuntului noului Papa, Leo al XIV-lea, cand Styles a fost fototrafiat purtand o sapca inscriptionata „techno is my boyfriend”. Mesajul sepcii nu a fost intamplator: artistul s-a aflat si in Berlin ultimul an, fiind fotografiat langa celebrul club Berghain.
Recent, Styles a sustinut si apelul lui Ed Sheeran pentru finantarea educatiei muzicale in Marea Britanie, cu investitii in scoli, formarea profesorilor, spatii independente, ucenicii si un curriculum divers. A incercat sa-si construiasca si o cariera in film — a jucat in „My Policeman” si „Don’t Worry Darling” — insa recenziile nu i-au fost favorabile iar momentan nu are alte proiecte cinematografice in lucru.