Skip to content

Harry Styles, lovit in ochi cu un obiect aruncat din public in timpul unui concert. In ultima luna, alti 7 artisti celebri au fost victimele publicului, unul dintre ei fiind grav ranit. Expertii spun ca oamenii sunt mult mai agresivi in perioada post-pandemica.

Cantaretul Harry Styles a fost lovit in ochi de un obiect aruncat din public in timpul unui concert sustinut serile trecute la Viena. 

Incidentul este cel mai recent exemplu al unei tendinte recente in care spectatorii de la concerte arunca cu obiecte in artisti, in speranta de a crea un moment care sa poata fi filmat, distribuit pe retelele de socializare, viralizat, care i-ar ajuta pe respectivii sa isi creasca vizibilitatea pe TikTok sau Instagram.

In cazul lui Styles, este poate cel mai iubit artist in randul tinerilor in acest moment iar incidentul nu este pus pe seama urii sau intentiei de a-i face rau. Dimpotriva, fanele lui adolescente doresc sa ii atraga atentia cu orice pret si ajung sa il raneasca. 

Style a fost lovit in timp ce traversa scena intre melodii. El s-a aplecat instant, si-a acoperit ochii cu mainile si a lasat sa se vada durerea resimtita pe chipul lui .

Incidentul a avut loc in timpul spectacolului sau de pe stadionul Ernst Happel din Viena, artistul a iesit pe scena imediat dupa momentul respectiv. In trecut, Styles a mai fost lovit cu obiecte aruncate din public, fanii obisnuiesc sa arunce flori, telefoane mobile, sutiene, bomboane Skittles — asa cum i s-a intamplat in timpul unui concert din Los Angeles, anul trecut — sau aripioare prajite de pui — in timpul unui spectacol din New York.

Nu este prima data cand Styles a trebuit sa se confrunte cu obiecte aruncate la unul dintre spectacolele sale. Pe vremea cand canta in trupa britanica One Direction, a fost lovit in fata cu un tampon si a alunecat pe un kiwi care a fost aruncat pe scena. Deseori fanele incercau sa ii tinteasca zona genitala, artistul obisnuind sa cante cu mainile in fata slitului de fiecare data cand se apropia de public. Insa in mare parte experientele nu l-au afectat, cantaretul obisnuia sa rada de momentele respective si sa faca glume alaturi de fanii lui. 

Insa incidentul de la Viena este unul dintre serie lunga de probleme cauzate de oamenii din public in ultima luna. Recent, mai multi artisti aflati in turnee mondiale au fost loviti de diverse obiecte, de la jucarii sexuale la cenusa unor oameni decedati.

Cresterea comportamentului agresiv al spectatorilor s-a intensificat in mod vizibil de la ridicarea restrictiilor impuse de autoritatile care au invocat pandemia de COVID-19.

Desi s-a scris mult despre starea psihica tot mai precarea a oamenilor in perioada post-pandemica — mai ales a tinerilor si adolescentilor care sunt mai fragili la traume emotionale — si s-au facut chiar si studii de specialitate pe aceasta tema, nu s-au luat masuri in acest sens iar rezultatele sunt poate cel mai vizibile in derapajele din ultima luna.

Un incident grav a avut loc luna trecuta in New York cand cantareata Bebe Rexha a fost lovita in fata de un telefon, a cazut la podea si a fost scoasa in graba de pe scena, ramanand cu un ochi vanat. Politia din New York a stabilit ca „un barbat in varsta de 27 de ani a aruncat intentionat un telefon mobil” asupra lui Rexha. Ulterior, acesta a fost arestat si acuzat de agresiune iar imaginile au devenit virale.

Un martor care a fost citat in plangerea penala a declarat ca l-a auzit pe barbat spunand: „incercam sa vad daca as putea sa o lovesc cu telefonul la sfarsitul spectacolului, pentru ca ar fi fost amuzant”.

Ulterior, acesta si-a schimbat povestea, avocatul sau sustinand ca a aruncat telefonul pe scena pentru ca voia ca Rexha sa faca un selfie, facand referire la o tendinta de pe TikTok prin care artistii inregistreaza un videoclip cu telefoanele fanilor in timpul spectacolelor, filmarile devenind ulterior devine virale pe internet.

La o zi dupa aceea, Ava Max a fost palmuita de un spectator care a alergat pe scena in timpul concertului ei din L.A., la randul ei  artista a iesit de pe scena cu mana la ochi, a declarat ca i-a fost zgariata pupila si a purtat un bandaj timp de cateva zile. 

La scurt timp dupa incidentul in care a fost implicata Ava Max, Kelsea Ballerini a fost lovita de un obiect cand se afla pe scena in Idaho iar la concertul lui Pink s-a aruncat pe scena cu cenusa unui om incinerat si o roata de branza. Incidente similare s-au intamplat recent si la concertele lui Drake, Kid Cudi si Steve Lacy.

Consternata de aceste momente, cantareata Adele si-a intrerupt zilele trecute spectacolul pe care il sustinea in Las Vegas — ca parte a unui rezidente concertistice — si si-a avertizat fanii ca se va lupta cu oricine va indrazni sa o loveasca sau sa arunce in ea cu obiecte. Adele a spus pe un ton glumet exagerat: „Ati observat cum oamenii uita in acest moment de eticheta pentru spectacole? Oamenii arunca cu rahat pe scena, i-ati vazut? Va provoc, la naiba. Va provoc sa aruncati cu ceva in mine si va omor.”

Eric Stuart, Presedintele Global Crowd Management Alliance — companie de experti in managementul multimilor — a declarat ca se observa o crestere a comportamentului agresiv la evenimentele live, inclusiv la concerte si meciuri sportive, de cand au fost ridicate interdictiile pandemice.

Intr-un interviu acordat Euronews Culture, Stuart a explicat ca „exista o schimbare clara in comportamentul oamenilor, exista mult mai putina toleranta, mult mai putina rabdare, mult mai multa agresivitate. Expresia care este folosita cel mai frecvent este sentimentul de indreptatire, oamenii se simt indreptatiti sa se comporte astfel. Cand vorbim cu colegii nostri din intreaga lume, din Australia, Noua Zeelanda, America, Canada, Irlanda, toata lumea spune acelasi lucru.”

Acest timp de comportament nu este nou insa in trecut publicul nu arunca lucruri dure, precum telefoanele mobile, iar Stuart spune ca expertii nu s-au mai confruntat cu astfel de incidente pana recent. In acelasi timp, el spune ca artistii trebuie sa isi asume o parte din responsabilitatea pentru actiunile publicului pentru ca „daca un artist ia un telefon de pe jos, isi face un selfie si apoi il da inapoi persoanei care l-a aruncat, atunci incurajeaza acest comportament, care va fi copiat de altii si poate creste pericolul.”

Un aspect care merita remarcat este numarul disproportionat de artiste femei care au fost tinta violentelor. Expertii in managementul multimilor planuiesc sa se intalneasca in perioada urmatoare si sa discute un nou tipar identificat in randul publicului care agreseaza femeile aflate pe scena.

Citește în continuare