Skip to content

“In ploaie” – cu Marius Manole si Istvan Teglas in rolul a doi prieteni politisti cu multe probleme

  • envelope icon

Spectacolul “In ploaie” care ii are ca protagonisti pe Marius Manole si Istvan Teglas a avut premiera in luna septembrie la Teatrul Avangardia din Bucuresti.

Textul a fost jucat si de Hugh Jackman si Daniel Craig pe Broadway in anul 2009.

Doi prieteni din copilarie care au visat sa devina detectivi in Chicago isi revizuiesc ceea ce cred despre ideea de familie, precum si deciziile morale pe care le fac in numele acesteia

Joey (Marius Manole) si Denny (Istvan Teglas) care se cunosc inca de la gradinita isi analizeaza prietenia afectata de problemele din casnicie, de violenta si legea dura a strazilor din Chicago. Dupa ce au lucrat impreuna cativa ani ca politisti, cei doi vizeaza o promovare care se lasa asteptata. Ei sunt practic o familie: Joey il ajuta pe Denny cu sotia si copiii, iar Denny il tine departe de sticla de bautura pe Joey.  

Atunci cand  relatia lor se confrunta in doar cateva zile cu o serie de evenimente care le va schimba viata pentru totdeauna, nu numai prietenia le va fi pusa la incercare, ci intregul sistem de valori si simtul corectitudinii. Rezultatul este o calatorie intr-o zona cenusie, in care loialitatea si increderea lupta pentru supravietuire intr-o lume a proxenetilor, a prostituatelor si a criminalitatii.

Marius Manole si Istvan Teglas, unii dintre cei mai buni actori ai momentului, propun o poveste despre prietenie, loialitate si tradare care te tine in suspans pana la final.

Spectacolul este construit din monologuri care alterneaza, adesea ai impresia ca asisti la doua one-man show-uri, cu un dialog cu publicul pe care il plaseaza in pozitia de judecator in timp ce afla mai multe din poveste. Naratiunea este inspirata din cazuri reale ale vietii din Chicago, dar se potriveste fiecarei tari in care exista coruptie, taxe de protectie sau prostitutie.

Incarcatura emotionala amestecata cu cinism si sensibilitate, forta interpretarii, ritmul sustinut, precum si autenticitatea celor doi protagonisti sunt completate de decorul simplu (o masa cu patru scaune si un cufar servesc fiecarei situatii din povestea lui Huff) al lui Bogdan Amarfi  si de light design-ul lui Dan Bujor.

Pe Marius Manole il vedeti in foarte productii ale Teatrului National, dar va recomandam in mod special „Padurea Spanzuratilor”, „Viforul” precum si „Demnitate”, productie a Teatrului Avangardia care a realizat si acest spectacol. Pe Istvan Teglas il vedeti de asemenea la Teatrul National, dar va recomandam „Psycho” la Apollo 111 si sa-l vedeti in filmul lui Corneliu Porumboiu, „La Gomera”, unde face un rol memorabil.

Piesa „In ploaie” a fost distinsa cu mai multe premii Jeff Award, dintre care Best New Work si Best Play. Autorul, Keith Huff, este, cunoscut si pentru calitatea sa de scenarist si coproducator al serialelor de mare success “Mad Men” si ” House of Cards”, pentru cel din urma fiind nominalizat la nu mai putin de 6 premii Emmy.

Urmatorul spectacol va fi pe 9 noiembrie la Bucuresti.

“In ploaie” de Keith Huff

Regia: Ricard Reguant

Decor: Bogdan Amarfi

Light design: Dan Bujor

Costume: Adina Buzatu

Distributie: Marius Manole, Istvan Teglas

Durata: 1h 30 min

Bilete: aici

  • envelope icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *