Skip to content

Interviu Adina Plugaru: „Cred ca cea mai mare provocare a timpurilor de azi e sa ramai onest fata de tine.” Artista lucreaza si expune zilele acestea la Venetia, intr-o expozitie curatoriata de Roxana Sava.

Zilele trecute s-a deschis la Venetia expozitia artistei Adina Plugaru intitulata „O perceptie doar pentru uz personal”. Este o expunere curatoriata de Roxana Sava care poate fi vizitata pana pe 13 octombrie 2022 la ”Parrucche ai Biri”, un fost atelier de peruci din cartierul venetian Cannaregio.

Daca nu veti ajunge la Venetia in saptamanile urmatoare, va invitam mai jos intr-o calatorie prin universul creativ al expozitiei, in cuvintele artistei si ale curatoarei, intr-un interviu acordat Urban.ro.

Adina Plugaru s-a nascut la Galati in 1983 unde a absolvit Liceul de Arta „Dimitrie Cuclin”. Ulterior a urmat cursurile Facultatii de Arte Plastice din cadrul Universitatii de Arta din Bucuresti, sectia pictura, atat pentru licenta cat si pentru masterat. 

A avut expozitii personale si de grup la Bucuresti, Tulcea si Galati iar parcursul ei a luat o alta directie in momentul in care a aplicat pentru o bursa ICR in Italia, la indemnul maestrului Stefan Caltia care i-a fost profesor si mentor. A obtinut un stagiu de cercetare la Venetia si a creat o legatura profunda cu orasul din laguna. A decis sa ramana acolo si sa creeze pictura, desene, ilustratii si ceramica sub influenta celor mai importante secole din istoria artei dar si a fluxului de arta contemporana adus in fiecare an de Bienala de Arta. Povestea ei o veti afla mai jos, alaturi de conceptul curatorial al expozitiei „O perceptie doar pentru uz personal” care mizeaza pe o conexiune intre arta si spiritualitate.

Am invitat-o pe curatoarea Roxana Sava sa ne povesteasca despre conceptul expozitiei, despre legatura pe care o au lucrarile Adinei Plugaru cu spatiul ales dar si despre legatura dintre arta si spiritualitate.

Roxana Sava

Ce a inspirat conceptul expozitiei “O perceptie doar pentru uz personal” si ce relatie are cu texturile?

Conceptul acestei expozitii se inscrie in viziunea artistica de lunga durata a Adinei. Explorarea emotionala ancorata de elemente de natura moarta, cu ajutorul texturilor minutios create, este o preocupare mai veche a artistei care, in aceasta expozitie, ajunge intr-un moment de inalta maiestrie tehnica si cromatica.

Texturile o ajuta pe Adina sa creeze lucrari care pacalesc ochiul, facandu-l sa se rataceasca intre doua lumi, in cautarea unor elemente familiare. Efectul tridimensional, sau de iluzie optica, este resimtit diferit de fiecare privitor. De aici si ideea de ”perceptie doar pentru uz personal”: perspectiva personala a artistei se impleteste cu experienta individuala a fiecarui observator, creand o experienta unica la fiecare intalnire.

Conceptul curatorial vorbeste despre cum lucrarile aduc aminte despre tot ce e profund uman in arta si despre spatiul in care veti expune care este vazut ideal pentru o meditatie. Cum ati gasit spatiul – magazinul de arta Parruche ai Biri, un stravechi atelier de peruci reconvertit si ce poveste are?

A fost o intalnire fericita: spatiul a venit spre noi si ne-a cucerit cu povestea lui, ne-a inspirat cu armonia lui.

Proprietara spatiului ne-a povestit ca el a fost folosit ca atelier de peruci pana recent, cu cativa ani inainte de pandemie. Ascultand-o, ne-am imaginat momente din istoria lui. Ne-am gandit la toti ”clientii” care l-au vizitat cautand sa schimbe, printr-o peruca, modul in care sunt vazuti. Cautand un plus de incredere, de respect, de mister, intr-un oras in care estetica si armonia sunt mai mult decat o necesitate, sunt un mod de a fi. intr-un singur spatiu se intalnesc atat de mult perspective si atat de diverse – o viziune pe care o impartaseste si Adina in picturile ei.

Fiecare lucrare vine cu propria poveste sa continue lungul sir de istorii personale la care au asistat acesti pereti. Iar prin valoarea artistica a picturilor personalul se deschide spre universal, creand o experienta profunda ce nu-si pierde niciun moment puterea.

Cum a fost gandita experienta vizitatorului prin expozitie?

Fiecare vizitator are o experienta densa pe masura ce parcurge lucrarile expuse. Pictura alterneaza cu desenul, iar traseul este completat de cateva elemente neasteptate: lucrari de ceramica, un scaun pictat, dar si o mica instalatie de natura moarta, ale carei elemente sunt ecouri ale unor detalii din lucrarile artistei.

Cum ai cunoscut-o pe Adina, ce v-a legat si cum v-ati dat seama ca lucrati atat de bine impreuna, tinand cont de faptul ca i-ai curatoriat si alte expozitii de-a lungul anilor?

Desi venim din acelasi oras, Galati, iar bunicii nostri locuiesc in sate invecinate, eu si Adina ne-am cunoscut la Bucuresti, intr-o agentie de publicitate. Eram amandoua la inceput de traseu profesional si circumstantele au facut sa formam o echipa. Usor-usor am aflat mai multe una despre cealalta si cred ca am ajuns sa ne admiram reciproc – am descoperit ca ne completam, iar fiecare dintre noi a gasit la colega de echipa calitati pe care si-ar fi dorit sa le aiba.

Pare o directie curatoriala foarte spirituala si ancorata intr-o explorare emotionala. Cum vezi relatia ta cu spiritualitate si cu modul in care o traduci in expozitii?

Cred ca nu intamplator arta si spiritualitatea s-au intalnit pe teritoriul religiilor mult timp, o buna parte din istoria omenirii. Abia recent (adica in ultimul secol si jumatate) ele au inceput sa traiasca si separat, sa fie explorate si apreciate si in lipsa unui context religios.

Spiritualitatea e o nevoie profunda a omului, o cautare continua, iar arta e doar una dintre caile pe care poate duce aceasta cautare. Iar atunci cand esti intr-o cautare spirituala poti accesa dimensiuni ale vietii – deci, implicit, si ale artei – mai subtile, mai putin vizibile. 

Imi doresc sa readuc asta in atentia publicului de arta. Sa ne lasam calauziti de arta inapoi spre esenta, spre noi insine. Lucrarile pe care le-am adunat in expozitia ”Perceptie doar pentru uz personal” au aceasta uriasa calitate, de a se cere contemplate si explorate pana la revelarea unor sensuri mai inalte.

Adina Plugaru

Cum relationezi tu, in mod personal, cu spatiul in care expui la Venetia – magazinul de arta Parruche ai Biri, un stravechi atelier de peruci reconvertit.

Perucile erau – si sunt – un accesoriu menit sa infrumuseteze, sa aduca armonie si chiar impacare cu normele sociale. In atelierul despre care vorbim se lucra manual, doar cu par natural, iar perucile nu erau destinate doar nobililor, ci si lumii spectacolului. Mai recent, se creau accesorii pentru persoanele cu probleme de calvitie. A fost un atelier cunoscut dar s-a inchis cu putin timp inainte de pandemie. Admir acest tip de activitate artizanala care presupune traditie, indemanare, cunostinte de specialitate.

Cred ca artistul se naste din artizan. La inceput, a fi pictor insemna sa fii un meserias care lucreaza tablouri pe comanda, dar in timp vocatia a devenit mai importanta iar profesia de pictor a devenit mult mai mult o chemare in sine, un mod personal de exprimare. Accentul cade acum pe intentia artistului, nu pe necesitate sau cerinta clientului, un pas mai departe fata de stravechea meserie de peruchier.

Cum relationeaza lucrarile cu spatiul respectiv? Ce inseamna in contextul expozitiei curatoriate de Roxana Sava?

Lucrarile mele cred ca aduc un plus de libertate in spatiul respectiv. Daca peruchierii erau constransi de numeroase cerinte pragmatice, eu ma bucur sa ma pot indeparta de cerinta pragmatica si sa o transform intr-o imagine care reflecta o emotie, o experienta. Purtatul perucii il transforma pe purtator intr-un un nou personaj, pe care il continea in stare latenta. Si explorarea unei lucrari artistice aduce la lumina alte laturi ale observatorului, pe care nu le expune in mod constient.

Cum ai cunoscut-o pe Roxana, ce v-a legat si cum v-ati dat seama ca lucrati atat de bine impreuna, tinand cont de faptul ca ti-a curatoriat si alte expozitii de-a lungul anilor?

Ne-am cunoscut cand dadeam interviu pentru postul de art director intr-o agentie de publicitate. Ea era deja copywriter acolo si in primele luni am lucrat in aceeasi echipa. Treptat am invatat sa ne cunoastem si sa comunicam. 

Daca ne-am fi cunoscut intr-un cadru diferit nu am fi relationat atat de bine si nu am fi creat aceasta legatura atat de durabila. Dar fiind fortate de context, am reusit sa avem rabdarea de a ne accepta firile diferite si sa folosim contrastul dintre noi in avantajul nostru, intr-un mod care ne imbogateste pe amandoua. Suntem ca doua culori complementare – in opozitie, dar care se completeaza una pe cealalta, chiar si la distanta.

Am apelat la ea cand a trebuit sa pregatesc proiectul pentru bursa de studiu Nicolae Iorga a Institutului Cultural Roman. Asa am inceput sa colaboram pe partea de concept artistic.

Esti din 2010 la Venetia, ca bursiera a ICR Venetia. UIterior, orasul ti-a devenit o a doua casa. Ce te-a atras acolo, ce poveste are venirea si ramanerea ta in Venetia?

Prima mea optiune nu a fost Venetia, ci Roma. Ideea de a candida la aceasta bursa a venit din partea domnului profesor Stefan Caltia, care mi-a povestit despre ea si a considerat ca ar trebui sa ma inscriu. S-a intamplat sa castig bursa de la Venetia, nu pe cea de la Roma.

Privind in urma, dupa atatia ani, cred ca cine a ales atunci pentru mine a stiut mai bine unde-mi era locul. 

De ce-am ramas la Venetia? Pentru ca am fost fascinata de loc in sine, de oamenii pe care i-am cunoscut in acei doi ani. Am calatorit fara sa parasesc insula, pentru ca oameni din toate colturile lumii vin aici. Ei isi aduc propria cultura, propriul mod de viata.

„Una dintre convingerile mele e ca nu se poate construi din nimic. Ai nevoie intotdeauna de o baza, iar Italia mi-a oferit o structura pe care sa-mi construiesc discursul artistic. Trecutul devine structura pe care construiesc prezentul meu. „

„E cald dar nu prea cald, sunt aici dar nu sunt aici”

La origini, provii tot dintr-un oras-port – Galati – dar inainte de Venetia, ai studiat la Bucuresti. Cum se manifesta apropierea fata de apa in creatiile tale? 

Cum m-am nascut si am locuit in Galati pana la 19 ani, intre mine si apa a existat o stransa legatura. Poate de aceea la Venetia nu m-am simtit atat de dezradacinata. Eram departe, eram singura, dar mirosul, atmosfera, jocul luminii si culorii creat de apa m-au facut sa ma simt mai aproape de casa.

In lucrarile mele apa nu e neaparat prezenta fizic. Folosesc elemente marine – pesti, cochilii, alge. Reflexia luminii in apa creeaza, in contextul Venetiei, o paleta cromatica in care eu m-am regasit ca temperament, si induce o predispozitie spre meditatie, spre observare.

Cum ti-a fost sa te adaptezi in Italia, atat ca societate in care sa locuiesti dar si in mediul artistic italian, care are o istorie extraordinara, si merge mult in trecut? 

Istoria extraordinara a fost un lucru care m-a facut sa cresc, sa ma dezvolt ca artist. Am reusit sa vad pe viu marii maestri ai artei italiene si nu numai, deoarece Venetia e si un oras al artei contemporane. E binecunoscuta Bienala de Arta, care ofera o perspectiva foarte larga asupra a ceea ce se intampla in arta la nivel international. 

Una dintre convingerile mele e ca nu se poate construi din nimic. Ai nevoie intotdeauna de o baza, iar Italia mi-a oferit o structura pe care sa-mi construiesc discursul artistic. Trecutul devine structura pe care construiesc prezentul meu. 

Mi-a fost foarte usor sa ma adaptez. Oamenii au fost super calzi, sunt foarte curiosi in a cunoaste culturi diverse. Nu totul a fost minunat, m-am lovit si de stereotipurile legate de romani, in care eram cei care le furau localnicilor locurile de munca. Unii considerau ca toti romanii sunt hoti. Poate ca si asta a contat un pic pentru a ma convinge sa raman. Am luat-o, oarecum, ca pe o incercare de a schimba acest mod de a gandi. Incerc mereu, cand ma lovesc de o astfel de persoana, sa-i aduc aminte ca ”toate padurile au uscaturile lor” si ca trebuie sa-si aduca aminte ca au facut acelasi lucru si au fost priviti dezaprobator in America dupa primul razboi mondial, cand au emigrat in masa. Migrarea a facut intotdeauna parte din progresul omenirii, e un fenomen din trecut, prezent, care va continua in viitor.  

In ce mod ti-au influentat mozaicele operele tale ceramice la care lucrezi cu atat de multa minutiozitate? Cum te-a schimbat Venetia atat ca artist dar si ca om? 

In ceramica nu simt ca mozaicul venetian m-ar fi influentat. Tehnica pe care am ales-o pentru decorarea obiectelor de ceramica e desenul. Renunt la culoare si pun accent pe contrastul dintre albul obiectului si incisivitatea liniei negre. Creeaza un discurs mult mai contondent, care reflecta particularitatea materialului: fragilitatea, agresivitatea marginilor taioase in momentul in care se sparge.

In lucrarile mele ceramice e vorba mai mult despre legatura obiectului cu personajul uman, cu elementele din natura, cu flora si fauna. Ma inspira cu predilectie pasarile, pentru ca imi vorbesc despre o libertate pe care o caut, si pestii, simboluri ale tuturor cuvintelor pe care nu le rostim.

Despre intalnirea cu maestrul Stefan Caltia care i-a fost profesor la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti: „M-a invatat modestia, m-a invatat sa nu caut succesul efemer. El m-a invatat sa apreciez frumusetea in fiecare gest si in fiecare aplicare cotidiana.”

Texturile si liniile par aspecte primordiale in modul cum ar putea fi privite lucrarile tale. Picturile au un aspect deopotriva textil si mozaical, ceramica are o calitate tri-dimensionala dar revine uneori si la desenele in stilou, texturile par prevalente inclusiv in alegerea nuantelor. Cum relationezi cu texturile si de unde vine aceasta atractie fata de puncte? 

La inceput, cand am vazut mozaicul venetian mi-am inchipuit ca fiecare bucatica ce il compune e amintirea unui om care a locuit in spatiul respectiv, a unei emotii, a unui moment trait acolo. Apoi, folosind aceeasi tehnica, am inceput sa descompun toate obiectele, sa caut si sa asamblez povestile intamplate cu el si in jurul lui.

In plus, cred ca asta se aplica si in cazul cladirii care acum apartine ICR-ului din Venetia. Nicolae Iorga a cumparat camere si parti din cladire rand pe rand, din banii personali, pe parcursul mai multor ani. El dorea sa creeze o baza culturala in care cei care voiau sa studieze, sa acceseze arhive, documente, creatii, sa o poata face, imbogatind astfel si cultura romaneasca. Rostul acestui punct fix era sa stearga o granita intre marile culturi europene si a noastra.

Si Nicolae Iorga a construit, bucatica cu bucatica un intreg cu o destinatie noua. Astfel, si texturile din lucrarile mele recreeaza o tesatura de sensuri. Cred ca fiecare lucru, obiect, planta e o tesatura organica sau chimica in care partea are un rol important in definirea intregului. La fel, un individ in comunitate este ceea ce este pentru ca traieste in contextul social respectiv.

O multitudine de puncte creeaza linia. Linia creeaza forma. Acelasi principiu se aplica la formare petei, a tusei, a plinului. Discursul meu merge in sens invers, plec de la pata (plin si gol) si ma intorc inapoi, prin linie, la punct.  

Cum te descurci cu piata de arta si ce provocari crezi ca trebuie depasite pentru a reusi sa traiesti o viata frumoasa ca artista contemporana? 

Nu ma regasesc si nu caut sa ma raportez neaparat la piata de arta. Eu vorbesc despre mine cu metodele mele, nu caut sa intru undeva, sa ma potrivesc undeva si cred ca cea mai mare provocare a timpurilor de azi e sa ramai onest fata de tine.

Ai studiat pictura la clasa maestrului Stefan Caltia si apoi ai fost preparator in catedra de pictura a dansului. Se spune despre intalnirile cu el ca sunt schimbatoare de vieti. Cum a fost interactiunea cu domnul Caltia, cum te-a schimbat? 

Datorita lui am ajuns la Venetia, deci pot spune ca intalnirea cu el mi-a schimbat viata.

M-a invatat modestia, m-a invatat sa nu caut succesul efemer. El m-a invatat sa apreciez frumusetea in fiecare gest si in fiecare aplicare cotidiana. M-a imbogatit prin povestile pe care ni le spunea la cursuri si totodata prin posibilitatea pe care mi-a dat-o de a intelege ce inseamna sa fii pedagog. Asta m-a ajutat sa inteleg cata responsabilitatea ai, ca pedagog, fata de oamenii pe care ii dezvolti. Asa mi-am inteles cu adevarat profesorii, dar si care sunt nevoile mele din punct de vedere artistic si uman.

Care sunt lectiile pe care le pretuiesti pe care le-ai invatat de la dansul? 

La un moment dat am fost foarte contrariata de faptul ca imi dadea doar note de 7. M-am dus la dansul si i-am spus ca eu nu cred ca merit doar aceasta nota. Iar el mi-a raspuns: da, dar daca ti-as pune doar note de 10, nu te-ai mai stradui sa te autodepasesti. Asa am deprins consecventa si perseverenta.

Din experientele tale intr-o lume complexa si deseori intortocheata a artei contemporane, care ar fi cele 5 lectii pe care crezi ca ar trebui sa le urmeze un tanar artist astazi pentru a-si gasi drumul mai usor si mai eficient?

Un lucru care mi-a fost de folos, ca tanar artist, a fost sa aflu ca nu exista retete. Fiecare are un parcurs personal, iar calea cea mai usoara nu duce la satisfactii. Nu e atat de important daca atingi destinatia pe care ti-o propui, cat drumul pe care mergi pana acolo. Cu cat e mai lung, cu atat devii mai bogat pe parcurs.  Educatia, fondul cultural, perseverenta, disciplina, capacitatea de a te exprima – atat de necesara astazi – toate conteaza. De aceea nu cred ca sunt in masura sa dau un sfat cuiva. Fiecare ar trebui sa-si asculte instinctul si sa nu uite ca scopul se modifica odata cu parcursul. 

Daca ar fi sa-ti multumesti tie pentru ceva, sa-ti fii recunoscatoare pentru ceva anume, pentru ce ar fi?

Ma consider suma interactiunilor din viata mea. Schimburile dintre mine si oamenii din jurul meu ma imbogatesc continuu si sper ca si eu sa reusesc sa fac acelasi lucru pentru ei, prin ceea ce dau lumii – lucrarile mele, dar nu numai.  

Discursul meu artistic se hraneste cu emotiile, povestile oamenilor din jurul meu. Sper ca si de acum inainte sa reusesc sa aduc in preajma mea oameni minunati, ca pana acum.

*

Mai multe despre universul creativ al Adinei Plugaru puteti descoperi pe site-ul ei.

Citește în continuare