In contextul Anului Brancusi, cand celebram 150 de ani de la nasterea artistului care a redefinit sculptura si arta universala, violonistul Alexandru Tomescu a luat o decizie perfect aliniata cu misiunea sa de o viata. Prin Turneul International Stradivarius de anul acesta, intitulat „Muzele”, el a ales sa mute intimitatea sonora a atelierului parizian al lui Brancusi direct sub cerul liber al Romaniei.

Zilele trecute, acordurile viorii Stradivarius Elder-Voicu, acompaniate de bandoneonul lui Omar Massa si chitara lui Dragos Ilie, au rasunat in doua spatii cu o incarcatura uriasa pentru originile sculptorului. Mai intai la Hobita, chiar pe iarba din curtea unde a fost reconstructuita casa parinteasca, acolo unde au inceput primele cautari ale lui Brancusi, si apoi la Targu Jiu, la cativa metri in fata Coloanei Fara Sfarsit.

De cand a castigat dreptul de a canta pe celebra vioara de Tezaur National – un mandat pe care l-a reconfirmat recent cu succes pana in 2028 –, Alexandru Tomescu si-a propus sa democratizeze muzica clasica. A scos-o din salile impozante cu catifea rosie si a dus-o in statiile de metrou, in cabane de munte si in comunitati fara stagiuni de arta. Dincolo de solistul aplaudat pe marile scene ale lumii, el este si un pedagog devotat, un mentor care ii invata pe tinerii muzicieni ca performanta cere atat o tehnica ireprosabila, cat si o putere mentala de fier.

In interviul care urmeaza, l-am prins pe Alexandru intr-un moment de respiro al turneului (care va continua pana pe 18 iulie). Am stat de vorba despre omul si artistul Brancusi – un spirit avangardist care asculta Louis Armstrong sau ritmuri tahitiene la pick-up –, despre paradoxul dintre un instrument de milioane de euro si o vioara construita dintr-o ladita de portocale, dar si despre provocarile fizice din spatele unei cariere de top.

Sunteti in mijlocul turneului Stradivarius intitulat anul acesta Muzele. Cum este sa iesi din acustica sigura a unei sali de concert si sa canti la Targu Jiu, sub cerul liber, chiar langa Coloana fara sfarsit? Cum te influenteaza spatiul in acest sens?

Turneul Stradivarius isi propune sa aduca muzica mai aproape de fiecare om, de fiecare dintre proprietarii viorii Stradivarius. De fapt, asta a insemnat, an de an, sa ajungem de multe ori in spatii neconventionale. Turneul de anul acesta fiind dedicat lui Constantin Brancusi, nu putem sa ocolim acest loc atat de important, atat de incarcat de semnificatii cum este Coloana Nesfarsita de la Targu-Jiu si am venit impreuna cu colegii mei in aer liber. Intr-adevar, a fost o atmosfera extraordinara acolo, ca de fiecare data. Chiar imi aminteam de concerte pe care le-am avut in strainatate, la Hollywood Bowl, in America, in niste spatii evident deschise, in care lumea se simtea foarte, foarte relaxata. Eu asa mi-as dori sa se simta fiecare spectator la concertele mele, adica 100% relaxat. Plus ca pentru mine, ca artist, senzatia asta de a canta in fata acestui monument al umanitatii, dupa parerea mea, aceasta coloana a infinitului care uneste cerul cu pamantul, care este o capodopera a omenirii, pentru mine chiar este ceva cu totul special.

Cand ai inceput sa sapi in arhiva muzicala a lui Brancusi, care a fost cea mai mare surpriza pentru tine? Stim ca asculta Louis Armstrong, fado sau ritmuri din Tahiti.

Ce m-a surprins cel mai mult la lista de discuri de placi de patefon, ca sa fim foarte precis si a lui Constantin Brancusi a fost, in primul rand, diversitatea extraordinara. Astazi, sigur, cand avem tot internetul la indemana, este foarte usor sa asculti practic orice fel de muzica ti-ai dori. Insa acum 100 de ani sa poti asculta muzica din America de Sud, din Polinezia, muzici primitive presupunea realmente un efort deosebit. Si asta imi arata mie ca artist seriozitatea cu care Constantin Brancusi cauta si isi cultiva sursele de inspiratie. Fara indoiala, in epoca respectiva, folclorul constituia o sursa de inspiratie foarte importanta si de aceea sunt sigur ca Brancusi nu a neglijat in niciun fel nimic din ceea ce tinea de toate formele acestea de manifestare ale culturii si ale spiritualitatii populare, muzica jucand un rol foarte important. Despre Bach am citit ca Brancusi il considera pe lista lui verde, adica de compozitor de muzica clasica, pe care ii aprecia si spunea ca il vede ca pe un leu, pasind majestuos in desert. Sigur ca aici e o imagine foarte poetica, foarte romantica. Ramane pentru fiecare sa interpreteze ce inseamna desertul fiecaruia, dar e o imagine foarte puternica si cred ca ii inspira pe toti cei care o aud. De aceea ma bucur sa o pot impartasi la fiecare dintre concerte. 

Exista povestea fabuloasa cu Brancusi cioplindu-si o vioara dintr-o ladita de scanduri. Tu, care canti pe un Stradivarius studiat la milimetru, cum te uiti la gestul lui, crezi ca era o curiozitate de mecanic sau o obsesie pentru sunetul brut?

Legat de povestea lui Brancusi care si-a cioplit o vioara, am auzit-o intr-adevar din mai multe surse, deci cred ca este foarte veridica. Din cate am inteles, era vorba despre un pariu pe care il pusese. si nu era vorba doar despre vioara ca obiect, ci trebuia sa construiasca, trebuia sa creeze. O vioara functionala, adica, din care sa poata iesi sunete de vioara, ceea ce este realmente o performanta. Pentru ca vioara nu doar ca e un obiect in sine foarte complicat, foarte complex, cu toate curbele, cu toate boltile ei. Dar mecanismul ei de functionare, intr-adevar, ca obiect acustic, este unul extrem de rafinat, extrem de perfectionat. si eu cred ca aceasta vioara nu a aparut intamplator. Brancusi a cantat o data. Si-a inceput cariera lui de muzician cantand in corul bisericii si tot acolo am inteles ca i s-a permis sa traga si clopotele, chiar devenind un fel de clopotar oficial. si, mai mult decat atat, a inventat o tehnica noua de a bate clopotul. 

Si aici cred ca trebuie cautat o radacina. Si anume ca Brancusi a inceput sa inteleaga inca din tineretea sa relatia care exista intre sunet si forma si interdependentele dintre acestea. Adica o forma care sa creeze, care sa conditioneze un anumit tip de sunet. Deci, de la clopot la vioara nu a fost doar un singur pas. Fara indoiala, au fost mai multi pasi, dar iata ca Brancusi a parcurs fara nicio problema. Din ce am inteles eu, vioara respectiva a fost construita cu materialele pe care le-a avut la indemana, respectiv niste scanduri care alcatuiau o ladita pentru portocale. Daca ar fi gasita si ar putea fi certificata ca autentica, acea vioara ar fi pur si simplu nepretuita in ziua de astazi. 

Anul asta imparti scena cu Omar Massa si Dragos Ilie. Cum ati gandit combinatia aceasta de vioara, bandoneon si chitara in relatie cu Brancusi?

Pentru programul muzical de anul acesta am ales piese foarte diferite ca stil, ca gen, tocmai pentru a ilustra cum era lumea spirituala a lui Constantin Brancusi, ce fel de om era el, cunoscandu-l prin intermediul muzicii noi. Intr-adevar, ca muzicieni, spunem ca „spune-mi ce muzica asculti ca sa-ti spun cine esti”. Si de aceea calatorim prin foarte multe epoci si stiluri diferite. I-am invitat sa-mi fie alaturi pe doi artisti la care tin in mod deosebit. Este vorba despre Andone, Onisim, Omar Massa, un muzician stralucit si compozitor, cu o cariera remarcabila in Germania si in toata lumea. Am mai facut turnee impreuna cu el si muzica lui Piazzolla este, fara indoiala la ea acasa in acest program, dar si alte muzici cum ar fi Bach, Enescu, Mozart, transpuse de catre Omar Massa pentru vioara si abandoneaza. Cu Dragos Ilie ma stiu de foarte multi ani. Ne leaga o prietenie foarte stransa. Am colaborat in zeci de concerte, am facut masterclass-uri si multe alte proiecte impreuna si ma simt ca acasa impreuna cu el pe scena. 

Ati ajuns din nou la Hobita si la Targu Jiu, unde concertele sunt mereu speciale, cu public numeros. Cat de mult te inspira tipul asta de cadru, in care dispare complet eticheta de „concert de gala”?

Intr-adevar, anul acesta nu puteam lasa deoparte nici Targu Jiu, cu ansamblul sau, Ansamblul monumental de la Targu-Jiu al lui Constantin Brancusi, mai ales Hobita, unde este casa construita de tatal sau, daca vreti, radacinile lui Constantin Brancusi.

E un gest simbolic, spun eu, si care are implicatii foarte speciale pentru mine ca persoana si pentru muzica pe care o cantam noi. Eu intotdeauna am considerat ca muzica este la ea acasa, oriunde e cineva pregatit sa o cante si altcineva pregatit s-o asculte. Asa ia nastere elementul primordial al salii de concert acest schimb de energii, acest schimb de emotii. Dupa aceea, felul in care se concretizeaza sala de concert, ca e vorba de un concert in aer liber, ca e vorba de un spatiu neconventional, ca e vorba de o sala de concert conceputa ca atare. Astea sunt niste detalii, dar lucrul cel mai important este sa existe aceasta conexiune intre artist si public. Atunci cand exista, vorbim despre un concert. 

Spuneai ca esti un introvertit. Si Brancusi parea un amfitrion absolut, dadea petreceri cu mamaliga si sampanie, dar multi spun ca in esenta era tot un introvertit care doar juca un rol. Cat de mult te regasesti in tipul asta de dedublare, mai ales ca ai o vocatie care presupune sa fii in fata publicului?

Intr-adevar, ca personalitate si in viata mea personala as spune ca sunt intr-adevar un introvertit. Pare putin neasteptat pentru un om care isi desfasoara activitatea profesionala pe scena, dar, pe de alta parte, nu cred ca exista vreo incompatibilitate aici si cred ca si o persoana introvertita poate invata sa fie comunicativa si deschisa pe scena, ramanand in acelasi timp ea insasi. De-a lungul anilor, am invatat intr-adevar aceasta placere de a ma expune, de a fi vulnerabil, expunand emotiile mele cele mai profunde pe scena, in fata publicului, ramanand insa, in acelasi timp eu insumi in tot ceea ce fac.

La masterclass-urile tale stiu ca aduci instructori de yoga si posturologie pentru tineri. Dupa mii de ore cu vioara sub barbara, pe tine ce te-a invatat propriul corp despre limite si despre pretul fizic al meseriei astea?

Da, este foarte important pentru orice artist, pentru orice muzician, sa poata sa continue pe termen lung munca sa. Cantatul la vioara, in special la oricare alt instrument, pune cere un pret foarte mare din punct de vedere fizic si copiii, elevii, studentii se confrunta inca de la varste fragede, se pot confrunta cu diverse probleme de ordin fizic. Eu cred ca atunci cand urmaresti sa faci performanta, cand vrei sa faci performanta pe termen lung, trebuie sa iei in considerare cam toate aspectele, nu doar cel strict muzical, adica sa stai sa studiezi, ci si cele fizice si cele psihologice si cele de intelegere a muzicii. 

Din punct de vedere teoretic, sunt foarte multe lucruri care trebuie armonizate, trebuie sa conlucreze pentru a se ajunge la un rezultat satisfacator. De aceea, la masterclass-uri mi-am propus sa ofer tinerilor participanti o experienta putin diferita. Sigur ca toti sunt nerabdatori sa ia vioara in mana si sa cante, dar de multe ori ii sochez spunandu-le ca inainte sa iei vioara sa canti, poate trebuie sa te gandesti in primul rand la ce vrei sa faci tu cu muzica respectiva, cum o vezi, de unde pleci, unde vrei sa ajungi, cine esti tu? De ce canti pe scena? Sunt niste intrebari care merita a fi clarificate, pentru ca niste raspunsuri solide la ele, iti pot asigura o experienta fantastica dupa aceea, pe scena. 

Ai inregistrat toate lucrarile lui George Enescu pentru vioara si pian, impreuna cu pianistul Eduard Kunz, laureat al Concursului George Enescu. Ce se mai aude cu inregistrarea integralei Enescu, cand va iesi in lume?

Da, am in plan, intr-adevar editarea unui nou compact disc. Exista aceasta integrala Enescu inregistrata cu pianistul Eduard Kunz. De asemenea, exista si o integrala de sonate de Serghei Prokofiev in ziua de astazi. Peisajul discografic este destul de dificil datorita costurilor foarte ridicate de productie si interesului tot mai scazut al publicului pentru compact discuri. Pentru ca, sa fim sinceri, in ziua de astazi cine mai are un CD player? Mai degraba CD-ul a ajuns si el un obiect clasic, as putea spune, un obiect care are sens prin el insusi, prin estetica sa. Si imi doresc sa concretizez si acest proiect. Ar fi pacat sa ramana doar asa, la sertar. Fac tot posibilul sa vada lumina zilei cat mai curand. Si aceasta inregistrare, care realmente este spectaculoasa, au fost niste turnee extraordinare cu Eduard Kunz si mi-as dori sa le vad fixate pentru tot publicul iubitor de muzica si pe compact disc. 

Daca ar trebui sa ii canti lui Brancusi in atelier, ce compozitii ai include in program?

Cred ca as incepe cu niste Bach. Probabil ca tot spunea ca ii place si de ce nu, i-as canta si ceva de Enescu, care s-a inspirat din folclor. Cred ca ar fi o combinatie foarte buna.

*

Programul complet al turneului Stradivarius din acest an il gasiti aici.