Interviu Catinca Maria Nistor “. Mersul la teatru e din momentul in care spectatorul se imbraca si a iesit pe usa din casa pana s-a intors acasa cu starea pe care i-a dat-o spectacolul, toate astea sunt o experienta”.
(Acest interviu a fost realizat inainte ca in zona social media, o serie de actori si critici sa inceapa sa faca lobby impotriva numirii Catincai Maria Nistor ca director al Teatrului Bulandra, unde acum este director interimar. El a fost gandit ca parte din o serie de interviuri care sunt publicate in week end-ul 7-8 martie, toate interviurile avand protagoniste femei care incearca sa schimbe in bine – fie si cu un milimetru – ceva in zona teatrului, a filmului si a muzicii.
Postul de director al Teatrului Bulandra urmeaza sa fie scos la concurs de Primaria Capitalei, pana atunci teatrul este condus de Catinca Maria Nistor. In contextul acesta, si cu obisnuinta romanilor de a-l sapa pe oricare om care incearca sa faca ceva, interviul e cu atat mai relevant si important. Redactia Urban)
Catinca Nistor are 31 de ani, este actrita, dar si absolventa de Drept, cu studii de marketing si comunicare la Londra. Din octombrie anul trecut este directorul interimar al Teatrului Bulandra, o ipostaza in care a inceput sa-si puna la lucru ideile, cunostintele profesionale si personale pentru a aduce ceva in plus in valorile unuia dintre cele mai importante teatre din Romania.
In noua ta ipostaza, de director interimar, este foarte important managementul oamenilor. Cum faci sa gestionezi orgoliile lor avand in vedere mediul in care lucrezi? Ti-ai facut o strategie? Te-ai gandit ca acesta este una dintre provocarile dificile in ipostaza ta acum?
Catinca Nistor: Poate nu m-am gandit suficient, m-am concentrat pe strategia de management a teatrului si pe ce poate fi facut, nu neaparat cu resurse cat mai putine, dar cu resurse care ne sunt accesibile si la indemana acum, poate lucruri cu un efect mai mare, de vizibilitate in primul rand. Fiind parte deja din colectivul teatrului de peste 3 ani, m-am raportat si in continuare ma raportez la colegii mei ca si Catinca, colega lor.
Altfel, nu putem intalni un om, decat pana unde s-a intalnit si el cu sine, ca sa iti raspund pe scurt la intrebare. Asa ca incerc in relatia individuala si colectiva cu colegii mei, sa ii intalnesc pe fiecare la jumatea drumului, poate la jumatatea drumului chiar cu ei.
Ai studii de marketing si publicitate, dar si de drept, ai un context mai larg pentru managementul unui teatru.
Catinca: Cand spui asta poate reiese cumva ca sunt un om care nu prea a stiut in ce directie sa o ia in viata, ca am facut si asta si aia si pana la urma am ajuns aici. Nu e chiar asa, pentru ca, am crescut in teatru si, de fapt, asta mi-am dorit sa fac toata viata. La momentul clasa a-12-a, parintii gandeau pentru mine: “copilul sa fie bine, sa nu fie sluga nimanui, sa fie independent financiar”.
Discutand cu tata am luat hotararea sa merg la Drept. Am spus “ok”, pot sa-mi folosesc abilitatile si calitatile de comunicare in domeniul juridic si sa am si un confort financiar. Probabil ca as fi mers pe drept comercial, pe mediere. Am fost in tribunal cu o avocata, am facut practica, am stat langa ea si cand asteptam sa intram la o infatisare, mi-a zis “daca ai o urma de indoiala in ceea ce priveste drumul asta, nu face asta, calatoreste, vezi lumea, ia-ti un an liber, pentru ca intri in circuit si iti poti rata cariera“. A fost un mare “wake up call, un semnal, un cartonas galben”. Am terminat facultatea pentru ca asta a fost intelegerea cu parintii mei si am zis sa merg in zona de marketing pentru ca era tot despre comunicare si ma ajuta pe viitor in orice as fi facut. Mi-a placut foarte mult ce am invatat London School of Economics, drept pentru care m-am si dus urmatorul an din nou. Am facut module diferite in cei doi ani, dar mi-a placut foarte mult si m-am dus acolo, chiar daca nu cunosteam pe nimeni la Londra.
Si adaptarea a fost grea?
Catinca: A fost foarte usoara. Prima oara am fost la Londra in 2008 la nunta lui Remus Azoitei, renumit violonist si cel mai tanar profesor de la Royal Academy of Music.
Urmatorul an cand am revenit deja pentru scoala de vara, tocmai vazusem ca un student de-a lui Remus, roman din Suceava, venea pentru 2 luni in Romania si isi subinchiria camera din apartament. M-am inscris la scoala, am fost acceptata, am luat chiria si am zis ca fac un experiment, ma duc cu un buget studentesc, ca in armata. Am avut 1.500 lire pentru 2 luni, dar erau lucruri de platit, abonamentul pentru mijloace de transport in comun era scump.
Nu cunosteam pe nimeni, iar in prima zi de fapt am luat un taxi si am dat vreo 60 de lire, mult peste ceea ce imi permiteam sa cheltuiesc zilnic in bugetul meu. A doua zi am luat un bus, iar la scoala m-am imprietenit cu o brazilianca care statea langa mine. Ea era la Finante/Banci si facea si modulele acestea de marketing si publicitate. M-am imprietenit cu ea, am iesit dupa ore sa ne plimbam, iar ea se intalnea cu un prieten, de la alta facultate. Tipul era promoter, era la moda sa fii promoter de club, si vreau sa spun ca, din necunoscand pe nimeni, deodata aveam si scoala si viata sociala.
Care este acel lucru pe care l-ai invatat la scoala in Londra si care a facut diferenta?
Catinca: M-a invatat foarte multe, pentru ca de fapt modulul de scoala de vara inseamna ca in 3 saptamani este comprimat un semestru, ceea ce inseamna ca volumul este imens. Dupa ore mergeam si mancam, iar apoi mergeam in biblioteca sa studiem. La toate modulele la care am lucrat in afara de unul, care a fost individual, s-au facut echipe si proiecte si te puneau sa inventezi un produs, un concept, sa alegi un produs, sa o iei de la 0 cu tot, primeai teme, studii de caz, firme mari si mai mici, situatii ce prezentau un esec si altele ce prezentau succes, faceam interpretari.
Si poti sa aplici asta acum?
Catinca: Sigur ca da, inteleg mai multe lucruri, decodific si am mai mult decat ABC-ul meseriei. La fel la Facultatea de Drept, nu stiu toate articolele, nu stiu Codul Muncii pe de rost, dar stiu sa dezleg un contract si sa citesc, si stiu cand ceva nu suna in regula, stiu sa citesc si sa interpretez o lege.
Am inceput acest proiect “Festivalul International al Scolilor de Teatru”, dupa Londra, deja terminasem Dreptul, eram la teatru, ma transferasem la UNATC. Trei ani la Suceava s-au intamplat primele editii pilot, mi-am dorit sa vad daca merge, daca functioneaza si apoi am facut pasul spre Capitala. Pot sa spun ca ma mandresc, imi zambesc in sinea mea, stiind ca teatru “Matei Visniec” din Suceava exista si datorita festivalului nostru, pentru ca ei au vazut ca exista public si cerere, au fost spectacole care s-au jucat si de 2 ori la rand din cauza ca publicul era neincapator.
Ne-am mutat in Bucuresti si eforturile, munca mea au fost remarcate si pentru ca le-am cerut ajutorul aici (in Bucuresti) lui Alexandru Darie si lui George Ivascu, la Teatrul Metropolis. De cand am venit la Bucuresti, productiile din cadrul Festivalului se joaca aici la Bulandra si acolo, la Metropolis.
Tata m-a format si m-a crescut, eu locuind cu amandoi in casa si avand comunicare si cu mama, dar asa ca discutii de viata am discutat cu tata. Asa cum a stiut si el, fiind barbat, a crescut tot un baiat, de fapt.
Iti mai aduci aminte cum a fost intalnirea cand ai venit la Alexandru Darie sau la George Ivascu?
Catinca: Amandoi ma cunosc de cand eram copil, pe amandoi ii consider membri fondatori ai Festivalului, ei au venit la prima editie la Suceava. Am tot experimentat lucruri, ba cu juriu si premii, ba fiecare trupa primea cate un trofeu, dar inca de la primul demers, ei au fost oamenii care stiau de la inceput despre acest proiect.
Si cum ai pus problema?
Catinca: Am spus ca ne mutam in Bucuresti, am mers, am depus la primarie proiectul, m-au directionat catre Centrul pentru Tineret care era o insitutie noua si isi construia proiecte. Eu am venit deja cu propunerea de teatre, am zis: “putem sa jucam la Bulandra sau/si la Metropolis?”, iar ei doi au fost de acord. Cu Centrul pentru Tineret am lucrat doi ani, iar din 2019 am fost preluati de ARCUB.
Ce au pus in educatie parintii tai, de ti-au creat aceasta dorinta de independenta?
Catinca: Cred ca independenta vine de la tata. De fapt, vine de la amandoi cumva in mod egal si de la aceasta eleganta pe care mama a avut-o. A fost un moment, la 14-15 ani, de schimbari, in care pentru o perioada cu mama nu ma intelegem foarte bine si aproape total m-am dus inspre tata. Tata m-a format si m-a crescut, eu locuind cu amandoi in casa si avand comunicare si cu mama, dar asa ca discutii de viata am discutat cu tata. Asa cum a stiut si el fiind barbat, a crescut tot un baiat de fapt.
Am spus ca mama a avut eleganta, pentru ca atunci ea a facut pasul in spate si l-a lasat pe el sa discute cu mine. Sigur ca ei sunt cei mai buni prieteni cand e vorba de mine si de cand eram mica s-au sfatuit cu toate, iar pe mine m-au invatat ca parintii sunt cei mai buni prieteni, si atunci nu am mai pierdut timpul cu alti oameni si am vorbit cu ei. Si astazi am o comunicare foarte deschisa cu ei.
Cum ai ajuns sa faci fix la Suceava “Festivalul International al Scolilor de Teatru”?
Catinca: Am ajuns la Suceava tot datorita lui tata, pentru ca el este de acolo si este cetatean de onoare al orasului, aveam un punct de pornire. Fiind orasul mic nu era riscul atat de mare daca am fi ratat aici, am zis “hai sa incercam”, sa incepem si al doilea an si al treilea, iar cand a crescut suficient am venit in Bucuresti, unde era foarte mare vad.
Reperul meu a fost Festivalul de la Sibiu, dar sa facem asta pe palierul scolilor de teatru pentru ca realmente nu exista nimic in acest sens. Am fost trainer la ID Fest, si la alte festivaluri de teatru pentru adolescenti, am lucrat cu copii de liceu si stiam cum functioneaza si cum sunt evenimentele acestea si ce impact emotional au in dezvoltarea copiilor. Eram studenta in momentul acela; era important pentru mine sa ma duc eu, sa vad un coleg de-al meu cum lucreaza, pentru ca asta e important – schimbul de experienta intre diverse culturi si scoli. La Suceava era spectacolul seara si a doua zi la ora 11, un fel de feedback, o intalnire cu echipa, ne povesteau ce au vrut sa faca, ce le-a iesit si ce nu, primeau intrebari. Am reusit prin forte proprii sa aduc “Royal Academy of Dramatic Art – RADA” pentru prima oara in Romania, au venit cu “A douasprezecea noapte”.
Cum ai facut sa-i aduci? Le-ai scris tu mail?
Catinca: Nu. Merg la Londra constant sa vad spectacole, merg si la cate 2 spectacole pe zi. M-am dus in 2016 si m-am uitat in avion la ce spectacole sunt de vazut, iar in ziua aia era “Richard III”, la un teatru independent si era ultima reprezentatie, am zis sa ma duc. Am ajuns la 19.28, la 19.30 incepea si mai aveau un singur loc care era rezervat, dar nu aparuse inca persoana si nu voiau sa mi-l dea. Eu tocmai trecusem atunci la master de modulul Shakespeare si voiam sa vad macar prima parte, le-am zis ca plec la pauza, daca se intoarce persoana. Se facuse deja 19.35, ei nu incepusera, eu nu renuntam, au vazut ca nu au cu cine sa se inteleaga si pana la urma m-au lasat sa intru. Cu cine intrasem in discutii ca sa ma lase – de fapt, vorbeam cu regizorul spectacolului. Mi-a placut atat de mult si baiatul care era Richard, incat am ramas acolo dupa; tin minte ca ploua si era ultima reprezentatie, era un teatru mic cu o cafenea… ramaneau ei si prietenii, nu-mi venea sa plec, in acelasi timp nu cunosteam pe nimeni si pana la urma am plecat. L-am cautat pe baiatul asta si i-am scris un mesaj, ne-am imprietenit, am iesit chiar de 2 ori la cafea in zilele urmatoare si suntem prieteni si acum. I-am spus ca am “Festivalul International al Scolilor de Teatru” si vreau sa vada cat mai multa lume spectacolul, vreau sa il aduc in Romania. El a vorbit cu regizorul spectacolului, mi-a dat mail-ul si telefonul, l-am contactat, asa mi-am dat seama ca e regizorul cu care vorbisem in ziua spectacolului. El ma retinuse oricum; ne-am intalnit urmatoarea data cand am venit in Londra si am discutat. Nu erau disponibili in anul acela si a ramas pentru anul urmator. M-am intalnit cu regizorul si mi-a spus uite ce se intampla: “m-au invitat la RADA sa lucrez cu copiii de acolo si o sa fac “A douasprezecea noapte” si poate in loc de “Richard III” daca vrei, venim cu asta.” Am spus da, normal, m-a pus in legatura cu RADA, iar de atunci restul e istorie, au venit aici…
Cred ca un teatru de talia Teatrului Bulandra e mare si pentru ca are in inima brandului lui generozitatea. Nimeni nu mai stie in tara cine e in trupa Bulandra si m-am gandit sa facem turneu national.
Sub conducerea lui Ducu Darie, dincolo de multe spectacole exceptionale la Teatrul Bulandra, a fost si o mutare cu toate armele in epoca digitala. Bulandra a fost primul teatru care a pus biletele online in vanzare.
Catinca: Acum e aproape gata site-ul nou, e mult mai colorat, mai mult pe vizual. Am vrut sa fie mai usor, mai vizibil, mai atractiv. Lucram sa implementam o posibilitate de membership pentru public, care sa iti ofere pre-sale pentru premiere, acces poate la repetitii cu publicul, intalnire cu actorii.
Noi avem bilete de 20, 40 si 60 de lei categoriile si vreau sa le facem poate de 15 lei pentru un numar limitat de locuri, pentru ca iti vin si oameni mai in varsta, dar si tineri, iar publicul se va improspata. In plus, mai cred ca un teatru de talia Teatrului Bulandra e mare si pentru ca are in inima brandului lui generozitatea. Nimeni nu mai stie in tara cine e in trupa Bulandra si m-am gandit sa facem turneu national. Primul spectacol plecat prin tara a fost “Oscar si Tanti Roz”.
Apoi, lucram sa facem ceva ce nu s-a mai facut pana acum: sa avem premiere la ambele sali in acelasi timp: vor iesi spectacole noi pe 15, 16 aprilie Sala Izvor si Sala Icoanei.
Scopul este sa facem Teatrul Bulandra cat mai vizibil si sa las ceva palpabil in urma mea. Am vorbit cu un impresar, sa organizam un turneu cu Teatrul Bulandra pentru diaspora.
Cum crezi ca ar trebui sa fie Bulandra in 5 ani?
Catinca: Chiar vad cu ochii mintii,vad zilnic scena refacuta de la Icoanei, transformat totul cu ajutorul lui Dorin Stefan, care e un arhitect recunoscut international si care vrea sa ne ajute.
Cum ai ajuns la Dorin Stefan?
Catinca: L-am sunat si i-am zis ca e cel mai bun pentru ce are nevoie Bulandra si i-am cerut ajutorul. I-am spus ca vreau sa facem o transformare a salii de la Icoanei dupa ce am vorbit la primarie despre renovarea salii. Am mers impreuna acolo si i-am povestit cum vad ca ar fi bine sa fie pentru Bulandra in momentul acesta in care publicul are alte asteptari: sa fie cu un etaj in plus, cu mai multe cabine, o sala de sport cum este si la Opera si la UNATC si cu un bistro, pentru ca este vorba de experienta pe care o oferi spectatorului in orice clipa in care a venit la tine in teatru.
In momentul asta este mult mai relaxant sa mergi la film, decat sa mergi la teatru. Mersul la teatru e din momentul in care spectatorul se imbraca si a iesit pe usa din casa pana s-a intors acasa cu starea pe care i-a dat-o spectacolul, toate astea sunt o experienta, tu oferi o experienta.
De asemenea este spatiul Space in curte la Icoanei, care e de fapt o magazie careia i s-a mai atasat ceva si trebuie si aceea transformata, este o constructie separata. O vom numi Ducu Darie, nu Alexandru, ci Ducu Darie, asa cum era cunoscut, si va fi un spatiu de rezidenta pentru tineri creatori proaspat iesiti din facultate sau cei din an terminal, unde pot sub umbrela Bulandra sa experimenteze lucruri.
In continuare mi-am propus sa ramanem pe linia de teatru de arta, cu texte mari, regizori cat se poate de mari, dar si regizori tineri sau texte contemporane, dar valoroase cum este “O casa de papusi, partea a doua” si cred in incurajarea regizorilor tineri.
Unde sa invete regizorii tineri? Trebuie sa aiba sansa unui teatru mare si o echipa mare pe maini ca sa se poata forma si sa poata incerca lucruri si chiar sa greseasca, dar din asta sa invete. De asta vor veni in toamna Botond Nagy, a carui “Nora” am vazut-o la festivalul UTE la Cluj si ne-am cunoscut. Are 26 de ani, are atata forta si-l vad, e clar ca va face lucruri si are curaj, face texte mari. Apoi Slava Sambris, care a fost studentul lui Ducu si lucreaza mult in sensul si energia pe care Ducu o avea. Cred foarte mult in el, si cred ca are toate premisele sa devina un “Ducu” al generatiei lui. Ar fi minunat ca drumul sau sa se impleteasca cu cel al Bulandrei.
Vreau sa implementam mai multe lucruri, dar avem nevoie ca spatiul acela sa fie functional, acolo stim ca e dedicat.
Cred ca in 3 ani ne vom uita la produsul finit. Sa vedem mai intai daca exista banii, ca apoi si eu am sa incep sa strang, m-am gandit si la sistemul de Angels investment: primesti un scaun cu numele tau sau un panou de onoare, cand se porneste toata treaba.
Sau o loja.
Catinca: Asta cu loja deja o avem in plan, avem 2 parteneriate in lucru, una cu o platforma si alta cu o Asociatie, le vindem o loja cu abonament lunar. Si aceste turnee din tara pe care le-am pornit aduc bani, mai putini, dar 1% din ceva e mult mai bun, decat 100% din nimic.
Ca sa porneasca renovarea, trebuie sa facem intai un studiu de fezabilitate, nu avem banii acum, dar intentiile noastre au fost exprimate si am pregatit o documentatie pentru asta impreuna cu Dorin Stefan. Va fi, dar nu acum; as vrea sa punem niste ecrane la Sala Izvor si sa inlocuiesc vitrina de la Icoanei, cu ecrane electronice. Mai am ca proiect, legat tot de cladirea “Space”, Bulandra Acting Studio – un spatiu tot pe baza de membership abonament, unde sa iti perfectionezi si sa-ti mentii viu craftul, mestesugul prin ateliere periodice cu niste personalitati care vin de afara si de aici, sau de ce nu, poti sa iti rezervi tu sala, sa repeti ceva, sa lucrezi.
Ce citesti?
Catinca: Acum citesc “Conversations with Leading Practitioners – The Art of The Artistic Director”, sunt interviuri cu cei mai importanti directori de teatru din America si din Anglia. E inspirational.
Din ce iti iei energie? Din ce te incarci?
Catinca: Ma duc acasa, am 3 pisici si ma linistesc orice ar fi fost peste zi. Acum am un echilibru in viata personala si ma ajuta mult asta. Am restrans grupul de prieteni, din lipsa de timp, nu mai risipesc timpul. Nu ma preocup de ce spun oamenii, stiu ca intentiile mele sunt corecte si bune, si daca mi se va da sansa pana la capat, n-am nicio emotie: voi face orice efort sa duc la bun sfarsit ce mi-am propus.
