Inbal Segev este una dintre cele mai apreciate violonceliste ale generației sale, cu o carieră construită între marile scene internaționale și interesul constant pentru repertoriul contemporan. Născută în Israel, a început studiul violoncelului la cinci ani, iar la 16 ani a fost invitată de legendarul Isaac Stern să-și continue pregătirea în Statele Unite. A studiat la Yale University și Juilliard School, iar de-a lungul carierei a concertat cu orchestre precum Berliner Philharmoniker, London Philharmonic, Israel Philharmonic, Baltimore Symphony sau Bamberg Symphony, colaborând cu dirijori precum Zubin Mehta, Lorin Maazel, Marin Alsop, Cristian Măcelaru și Edward Gardner. Cântă pe un violoncel Francesco Ruggieri construit în 1673.

O parte importantă a activității sale este dedicată muzicii contemporane și extinderii repertoriului pentru violoncel. Segev a comandat și prezentat în premieră lucrări semnate de compozitori precum Anna Clyne, Timo Andres, Avner Dorman, Dan Visconti sau Victoria Poleva. Înregistrarea concertului DANCE de Anna Clyne, realizată împreună cu Marin Alsop și London Philharmonic, a devenit una dintre cele mai cunoscute apariții discografice ale sale. În timpul pandemiei, a inițiat proiectul 20 for 2020, pentru care a comandat 20 de lucrări unor compozitori contemporani, iar în aceeași perioadă a început să compună ea însăși. Segev este implicată și în formarea noilor generații de muzicieni, inclusiv prin seria de masterclass-uri online Musings with Inbal Segev.

 Inbal Segev face parte din juriul secțiunii Violoncel a celei de-a XX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu, desfășurată la București. Alături de președintele juriului, Arto Noras, și de violonceliști precum Frans Helmerson, Enrico Dindo, Claudio Bohórquez, Marin Cazacu, Dan Prelipcean și Valentin Răduțiu, Segev participă la evaluarea tinerilor artiști, intrând în componența completă a juriului începând cu semifinalele. Secțiunea de violoncel se desfășoară între 29 august și 7 septembrie 2026, iar prezența ei la București aduce în Concurs perspectiva unui muzician care combină experiența marilor scene cu o preocupare constantă pentru creația nouă și pentru generația următoare de interpreți.

Urban.ro a pregătit, pentru această ediție a Concursului Internațional George Enescu, o serie de interviuri cu concurenți și invitați ai evenimentului. Interviurile sunt gândite astfel încât să ofere detalii despre pregătirea, disciplina și strategiile de carieră ale fiecăruia dintre protagoniști și, în același timp, să devină o sursă de inspirație și un reper pentru tinerii care studiază muzica clasică.

1. La muzicenii clasici, pregătirea începe adesea, de la o vârstă la care alți copii încă își caută pasiunile. Când ați înțeles că muzica și instrumentul dumneavoastră, nu mai reprezintă doar o pasiune ci pot deveni o profesie?

Inbal Segev: Tranziția nu a avut loc niciodată, deoarece nu am luat niciodată în calcul o altă profesie. A fost de la sine înțeles că sunt și voi fi mereu muziciană.

2. Cum vedeți diferența dintre a repeta mult și a studia inteligent?

I.S.: Studiul mecanic funcționează pentru perioade foarte scurte de timp sau chiar deloc. Concentrarea trebuie să fie mereu prezentă. Pe de altă parte, există un minim de ore zilnice de care avem nevoie pentru a ne perfecționa abilitățile. Indiferent cât de concentrați am fi. Pentru unii, este vorba doar de câteva ore pe zi. Pentru mine a fost nevoie de mult mai mult atunci când îmi formam tehnica, și chiar și acum, o oră sau două pe zi nu sunt suficiente dacă am concerte. Pur și simplu pentru a vedea ce se întâmplă, ce lucruri neașteptate descoperi pe parcurs.

3. În pregătirea pentru un concurs important, cât înseamnă muncă tehnică și cât înseamnă pregătire mentală?

I.S.: Cele două sunt strâns legate, însă aș spune că, dacă sunt pregătită din punct de vedere tehnic și muzical, și dacă am cântat deja lucrările respective în fața unui public înainte să plec spre concurs, pregătirea mentală pentru competiție ar trebui să fie deja asigurată

4. Cum vă antrenați concentrarea pentru momentul în care sunteți singur pe scenă și știți că nu puteți relua nimic?

I.S.: A rămâne ancorat în prezent poate fi dificil. Un concurs nu este cu nimic diferit de un concert. Poți doar să oferi tot ce ai TU mai bun în acel moment, așa că, deși este un clișeu încearcă să te bucuri de muzică și să te gândești la actul de a crea muzică, nu la competiție, nici la greșeli. La rândul lor, membrii juriului și publicul sunt acolo tot pentru a se bucura de interpretare.

5. Aveți o metodă prin care transformați emoțiile în energie artistică, în loc să încercați să le eliminați?

I.S.: Tracul face parte din ceea ce facem și, fără o anumită formă de stres, nu am realiza mare lucru în niciun domeniu. Știu că, dacă sunt emoționată cu câteva ore înaintea unui concert, acest lucru îmi oferă ocazia de a mă obișnui cu tracul și de a-l putea controla, ba chiar, da, de a folosi acea energie pe scenă. Adrenalina este un lucru bun.

6. În muzica clasică, corpul este aproape la fel de important ca instrumentul. Cât de atent sunteți la respirație, postură, tensiune musculară și felul în care stresul se manifestă fizic? Vă pregătiți special pentru acest aspect?

I.S.: Sunt foarte conștientă de stresul din corpul meu. Obișnuiam să fac yoga, iar acest lucru mă ajuta atunci când eram tensionată. Uneori fac și exerciții de respirație.

7. Cât de mult poate schimba câștigarea unui premiu important parcursul profesional al unui tânăr muzician? Atrage după sine mai multe concerte, contacte profesionale, invitații sau oportunități de a colabora cu profesori și orchestre de renume? Din această perspectivă, ce reprezintă Concursul Internațional „George Enescu” pentru un tânăr muzician?

I.S.: Da, absolut, și toate cele de mai sus. Un concurs major precum «Enescu» poate contribui la lansarea unei cariere, dar apoi acea scânteie inițială trebuie întreținută pe cont propriu. La fel de important este să petrecem timp alături de colegii noștri și de alți artiști. Dacă ai timp, socializează. Unii dintre acești muzicieni s-ar putea să-ți ofere colaborări mai târziu; acestea sunt conexiuni care pot dura o viață, indiferent dacă câștigi sau nu un premiu

8. Ce ați sacrificat deja și ce ați fi dispus să sacrificați pentru a ajunge la acest nivel profesional?

I.S.: Am plecat din țara mea, Israel, la vârsta de 16 ani, și am venit în SUA singură, fără familia mea. A fost un sacrificiu uriaș, dar mi-am dorit să fac acest lucru. Au urmat apoi câțiva ani în care am avut venituri foarte mici, dar asta nu m-a deranjat. În cele din urmă m-am căsătorit, dar, înainte de acest pas, luasem în calcul să mă angajez într-o orchestră pentru a găsi o cale de «a mă chinui mai puțin». Au fost ani fascinanți, dar, în același timp, foarte dificili. Îmi era tare dor de copiii mei când călătoream pentru concerte, dar să am o viață dedicată muzicii a meritat absolut orice efort

9. Privind în urmă, ce regretați că nu ați făcut la începutul carierei?

I.S.: Regret că nu am fost mai sociabilă, întrucât nu îmi stătea în fire, eu fiind introvertită. Acest lucru m-ar fi ajutat, atât pe plan personal, cât și, bineînțeles, în privința creării de contacte profesionale. Am fost oarecum izolată.