Skip to content

Interviu cu protagonistii seriei Mary & George de pe SkyShowtime. Nicholas Galitzine: „Julianne Moore este dulce, prietenoasa si foarte inteligenta”. Tony Curran: „Am avut mai multe schimbari de costume decat Lady Gaga”.

Incepand de astazi, pe platforma de streaming SkyShowtime puteti urmari episodul 3 al seriei „Mary & George”, una dintre cele mai spectaculoase productii de epoca din ultimul deceniu.

In fiecare vineri va fi lansat cate un nou episod al seriei care ecranizeaza o poveste aparent incredibila din istoria monarhiei britanice: o mama ambitioasa pana la extrem isi forteaza fiul mijlociu sa devina amantul unuia dintre cei mai puternici conducatori din lume: Regele James I al Angliei. Intr-o lume in care totul este despre putere, o mama si un fiu fara prospecte optimiste si fara titluri nobiliare ajung sa conduca una dintre cele mai puternice natiuni din lume la vremea respectiva si sa fie numiti Contesa si Duce de Buckingham.

Echipa Urban.ro a vizionat deja toate cele 7 episoade ale seriei. Aici puteti citi o recenzie care subliniaza motivele pentru care merita sa urmariti aceasta productie dinamica, spectaculoasa, cu umor negru inserat subtil si mult suspans.

Prin amabilitatea SkyShowtime, mai jos va prezentam interviuri cu 2 din cei 3 protagonisti „Mary & George”: Nicholas Galitzine (in rolul lui George, fiul mamei ambitioase Mary) si Tony Curran (in rolul Regelui James I al Angliei si VI-lea al Scotiei). Alaturi de ei joaca Julianne Moore (rolul lui Mary Villiers).

Povestea este bazata pe fapte istorice si pe cartea “The King’s Assassin” lansata de Benjamin Woolley in 2017, insa modul in care se desfasoara actiunea si comportamentul personajelor nu au valente istorice. Insa tocmai aceasta optiune regizorala transforma viziunea din “Mary & George” intr-un nou tip de abordare care ar putea crea un nou sablon pentru dramele de epoca. Este un serial dinamic, cu exprimari directe, cu injuraturi si o atitudine fresh asupra unei povesti vechi de cateva sute de ani.

Nicholas Galitzine este un idol in ascensiune al publicului adolescent dupa ce a jucat in doua dintre cele mai de succes productii de anul trecut in randul tinerilor: filmul “Red, White and Royal Blue” pe Prime Video (in care joaca rolul printului mostenitor al coroanei britanice in prezent) si “Bottoms”, o comedie care s-a bucurat de mare succes in SUA. In curand il veti revedea ca protagonist in filmul “The Idea of You” alaturi de Anne Hathaway.

Galitzine joaca perfect rolul tanarului naiv care incepe sa devina constient pe care frumusetea lui o are asupra monarhului. Personajul lui trece prin transformari majore de-a lungul seriei, dobandeste o ambitie extraordinara care nu il va ajuta sa fie bine vazut de cartile de istorie. In realitate, se stie ca George Villiers a luat o serie de decizii nefaste pentru istoria britanica, va lasam sa le descoperiti in serial. In cateva episoade il veti vedea dezbracat, in mijlocul unor orgii care dramatizeaza o atmosfera de hedonism exacerbat (inspirate de scrisorile pe care reglele i le adresa in realitate).

Mai jos puteti citi interviul cu Nicholas Galitzine despre munca lui la serial.

Cum l-ai prezenta pe George?

George este al doilea fiu al lui Mary. Cand il intalnim pentru prima data, este foarte putin rafinat. Mama sa vede in el un mare potential de a deveni acest om al Renasterii si il foloseste ca pe un instrument pentru a acumula putere pentru familia ei.

Care este relatia dintre George si Regele James? Cat de familiar erai cu povestea lor inainte de filmari?

Initial nu am fost constient de relatia dintre George Villiers si Regele James. Geneza ei este foarte tranzactionala pentru George. Nu cred ca el dezvolta sentimente decat dupa cateva luni, poate ani, de relatie si ajunge sa existe aceasta dragoste foarte sincera intre cei doi. George a fost favoritul regelui timp de multi ani si, in mod interesant, nimeni nu se mai ridicase la o pozitie atat de inalta ca George sub un monarh. In timp ce exista cu siguranta un punct de vedere pentru George si ceva de castigat, dragostea era foarte reala intre ei.

Cum privesti relatia dintre George si Mary din perspectiva mamei si a fiului si cum evolueaza aceasta in serial?

Relatia dintre Mary si George este una complicata. La inceputul calatoriei lor, George cauta foarte mult aprobare si afectiune din partea mamei sale, iar aceasta nu pare niciodata complet neconditionata. Ea pune foarte mult pret pe faptul ca George este capabil sa acumuleze putere pentru familia lor si, in esenta, sa aiba grija de ei, ceea ce este o responsabilitate foarte dificila, iar el trece prin multe pentru a realiza acest lucru. Pe masura ce serialul avanseaza, George incepe sa devina constient de propriile puteri. Incepe sa se bucure de puterea pe care a dobandit-o, de bogatie, de posibilitatea de a atrage pe oricine vrea sa atraga. In esenta, acest lucru il corupe si forteaza o ruptura intre el si mama sa, ceea ce face ca finalul sa fie unul foarte exploziv.

Crezi ca exista iubire intre Mary si George?

Exista o dragoste clara intre Mary si George. Cred ca modul in care Mary o exprima de multe ori face ca George sa o vada cu greu. Ea isi doreste cu adevarat ce e mai bun pentru familia ei si vrea ce e mai bun pentru George. Dar cred ca, uneori, ea l-a fortat pe George sa devina barbatul care devine in esenta. Dar atunci cand vine momentul crucial si capul lui George este sub ghilotina, ea vine sa-l salveze. 

Cum a fost sa lucrezi cu Julianne Moore si Tony Curran?

A fost o experienta extraordinara sa lucrez cu oameni ca Julianne si Tony. In ceea ce o priveste pe Julianne, este foarte suprarealist sa poti lucra cu un chip pe care l-ai recunoscut toata viata ta – si ii admir atat de mult ansamblul operei sale. Dar realitatea este ca Julie este o persoana foarte dulce si foarte prietenoasa – si a fost foarte important sa obtinem o relatie corecta, o chimie corecta intre mama si fiu. Cred ca abilitatea ei de a colabora a facut ca aceasta relatie sa fie foarte interesanta pe ecran. 

Ea este atat de inteligenta. Este atat de pregatita. La fel si pentru Tony, cu care petrec mult timp pe ecran. Mi-a devenit un prieten foarte apropiat si are acest simt al umorului scotian, salbatic care face ca prezenta pe platou sa fie foarte amuzanta, dar intotdeauna vine cu alegeri foarte interesante si te ajuta sa iti aduci interpretarea la nivelul lui. Amandoi au fost o bucurie absoluta, atat din punct de vedere profesional, cat si creativ. 

Cum te-au ajutat costumele, decorurile si locurile in care ati filmat sa te scufunzi in aceasta lume si sa aduci ceva in plus personajului tau?

Cred cu siguranta ca amploarea productiei a adaugat mult la show si ajuta din punct de vedere al prestatiei. Am petrecut o saptamana incredibila in Scotia, in care am calarit pe cai prin vai si munti – nu exista nimic care sa inlocuiasca asta. Am filmat pe toate tipurile de vreme si am filmat in niste locuri incredibile, inclusiv in niste case domnesti uimitoare. Cred ca telespectatorii vor gasi acest aspect al serialului foarte atragator. 

In ceea ce priveste hainele, costumul lui George evolueaza de la a fi foarte rudimentar si simplu, reflectand inceputurile umile ale familiei Villiers, pana la a fi aceste piese opulente cu bijuterii care curg de pe el. Este incredibil cata bogatie se poate vedea pe corpul lui George pana la finalul serialului. Este un instrument cu adevarat interesant de folosit in show, pentru ca poti simti greutatea fiecarei bijuterii.

Tony Curran joaca un rege complex care — asa cum este si in serial — in realitate a fost considerat intelept, excentric si a incalcat orice reguli cunoscute pana atunci.

Desi in secolele al XVI-lea si XVII-lea homosexualitatea nu era un subiect atat de controversat asa cum este in prezent, actiunile Regelui James — isi saruta amantii in public si le facea declaratii de dragoste de fata cu restul curtii regale, li se adresa cu “sotia mea” — au fost scandaloase. 

De origine scotiana, Tony Curran are o experienta vasta in productiile de film si televiziune, avand peste 60 de proiecte in portofoliu, inclusiv un premiu pentru prestatia sa din teatru in spectacolul “The Soldier’s Tale”. Din proiectele il care l-ati vazut mentionam “Underworld: Evolution”, “Doctor Who”, “Roots”. A jucat si in universul Marvel in filmul “Thor: The Dark World” (2013) si serialul “Daredevil”

Mai jos puteti citi interviul luat lui Curran despre rolul Regelui George, una dintre cele mai spectaculoase prestatii din cariera lui.

Ce fel de cercetari ati facut inainte de a incepe filmarile?

Ceea ce mi s-a parut cel mai util a fost sa vorbesc cu Benjamin Woolley, care a scris The King’s Assassin – ne-am scufundat in carte si in viata lui James, ceea ce mi s-a parut foarte informativ. I-am pus intrebari despre istorie, despre James, despre acea perioada din punct de vedere cultural si politic, iar el a fost extrem de informativ. Unul dintre lucrurile pe care le-a spus despre James, care m-a ajutat foarte mult, a fost ca, deoarece a fost rege de la varsta de 18 luni in Scotia, au existat multe atentate la viata sa. A fost rapit cand avea zece ani si a stat 12 luni in castelul Rosslyn. Spunea ca s-a hranit din frica, dar paranoia lui isi avea locul. 

Credeti ca este o poveste de iubire sau o poveste despre putere si ascensiune sociala? Sau un pic din amandoua? 

Cred ca Mary & George are elemente de poveste de dragoste. Nu cred ca exista niciun dubiu in legatura cu asta, nu doar in cazul regelui James, ci si in cazul multor alte personaje. Asadar, cred ca exista multa dragoste. Exista multa pasiune si multa senzualitate si sexualitate. Dar, in acelasi timp, exista elemente de ascensiune pe scara ierarhica, o multime de quid pro quo – si, evident, exista si o cantitate destul de mare de tradari si injunghieri pe la spate.

O parte din limbajul folosit este foarte modern. Cum a functionat in contextul unui serial de epoca, in care actiunea se intampla cu cateva sute de ani in urma cand regulile de politete erau foarte stricte?

In mod evident, actiunea este plasata in epoca dinastiei Iacobitilor si a trebuit sa pastram un anumit realism, dar si sa o facem sa fie usor de inteles pentru public. O parte din limbajul pe care l-a scris DC Moore este foarte contemporan, dar nu indeparteaza sentimentul istoric, pentru ca o parte din limbaj este foarte fructuoasa si foarte colorata. Dar se pare ca se potriveste destul de bine cu limba. 

Sexul si sexualitatea din serial sunt foarte diferite fata de majoritatea dramelor de epoca.

Da, s-ar putea spune ca este destul de extins acest aspect. Exista relatii cu barbati cu barbati, femei cu femei, barbati cu femei. Nu cred ca ne sfiim sa exprimam felul in care se simt fiintele umane atunci cand au un impuls. Ma gandesc ca daca ati fi la curte si ati fi regele sau regina sau ati avea o anumita putere si ati dori sa aveti un timp liber, ce ati face? Stiu ce ar fi vrut sa faca James. Ii placea sa vaneze. Si ii placea sa aiba cativa prieteni in camerele lui private si sa se distreze. 

Credeti ca a fost dragoste adevarata intre Regele James si George?

Din ceea ce am citit si din modul in care spunem povestea, James tinea foarte mult la George. Se poate spune ca il cunostea ca pe un partener, un prieten, un amant, dar si ca pe un aliat politic. Cineva care sa-l ajute, cineva care sa faca lucruri pentru el. 

Ne puteti vorbi despre relatia lui James cu fiul sau, Charles?

Este foarte interesanta. Samuel Blenkin il interpreteaza pe Charles I, cel de-al doilea fiu al meu. Henry, primul fiu, a murit – si el era un fel de baiat de aur pentru rege si regina. A murit pe neasteptate si Charles a trebuit sa intervina. Cred ca James a fost destul de tulburat de moartea lui si a sperat ca el va fi acest incredibil mostenitor al coroanei. Relatia dintre James si Charles este un pic tensionata. Nu exista la fel de multa afectiune pentru Charles cum a existat pentru Henry, ceea ce provoaca multe frictiuni intre ei doi. 

Cum a fost sa lucrati cu Julianne Moore si Nicholas Galitzine? 

A fost foarte distractiv sa lucrez cu ei. Subiectul povestii este foarte crud, este foarte real. Este foarte visceral si intens. Cand nu filmam, a fost foarte distractiv pe platou. Mi-a placut foarte mult sa lucrez cu Julianne, iar Mary are o intensitate reala – mi-a placut foarte mult sa filmam impreuna. Mi s-a parut interesanta dinamica dintre James si Mary, pentru ca nu au existat foarte multe femei in viata lui. Mama sa plecase, iar casatoria sa cu regina Ana fusese aranjata cu Danemarca. Apoi vine Mary si are un baiat frumos de oferit. 

Nick si cu mine am ras mult. A existat un pic de improvizatie si am putea sa spunem ca am avut parte de niste focuri de artificii. Uneori o scena are nevoie de asta si a fost o bucurie sa lucrez cu el. 

Ne puteti vorbi despre costumele purtate? 

Costumele din Mary & George sunt ceva deosebit. Annie Symons, incredibila noastra creatoare de costume si legiunile ei de muncitori – ei continua sa produca costume – cred ca le-au facut pe aproape toate. Am avut mai multe schimbari de costume decat Lady Gaga. Acuratetea istorica care a fost obtinuta este incredibila – costumele sunt senzationale si uimitoare. Ma simt foarte norocos sa port aceste costume somptuoase si sa filmez in aceste locuri incredibile. Reusesc sa te faca sa te simti mai bine in pielea personajului tau. 

Cum a fost sa filmati in atat de multe locuri diferite? 

Unele dintre locurile in care am filmat au fost fenomenale: conace de la tara, castele. Am filmat in castelul Stirling, care a fost uimitor, regele James chiar a locuit acolo. Exista o bucatica de piatra cu numele lui inscris in ea, ceea ce m-a dat pe spate.  

Am fost la Hatfield House si, de asemenea, la Charterhouse, langa Spitalfields, unde Elisabeta I s-a pregatit pentru incoronare in secolul al XVI-lea. Am filmat o scena – un ospat – si a fost prima data cand James il vede pe George. El intra si cineva il impiedica si el scapa carnea, atunci l-am observat. Asadar,  este uimitor simplul fapt ca filmezi o scena intr-o vila, un castel sau un conac de la tara in care evenimentele au avut loc cu adevarat.

Puteti urmari primele 3 episoade Mary & George pe SkyShowtime.

Citește în continuare