Skip to content

Jean Paul Gaultier se lanseaza pe piata vintage si a inchirierilor de haine. Vor fi puse la dispozitie peste 30.000 de piese vestimentare si accesorii memorabile din ultimii 50 de ani.

Casa de moda Jean Paul Gaultier se aliniaza tendintelor actuale si se orienteaza spre piata de haine vintage si a inchirierilor de haine. Vechile colectii ale designerului cunoscut drept „l’enfant terrible” al modei franceze vor fi puse in vanzare intr-un magazin online sub forma unor produse care nu tin cont de genul sau sexul persoanei care le cumpara. Pe langa haine, incaltaminte si accesorii veti putea cumpara si produse de beauty.

Antoine Gagey, directorul casei de moda Jean Paul Gaultier a comparat arhivele designerului cu „adevarate mine de aur” intr-un interviu acordat publicatiei WWD.

In cei 50 de ani de cariera, Gaultier a creat peste 30.000 de piese care vor putea fi inchiriate sau cumparate in lunile urmatoare.

Pentru partea de inchiriere, vor fi disponibile cele mai spectaculoase creatii haute couture care ar putea fi purtate pe covorul rosu sau la un eveniment de tip gala. Treptat, conceptul de re-sale va deveni parte din identitatea brandului care doreste sa devina relevant pentru publicul tanar.

Pentru inceput, au fost scoase la vanzare 50 de produse vintage care provin din colectiile unor clienti fideli iar pentru inchiriere veti gasi piese din colectiile din anii ’80 si ’90 ale designerului, cu preturi intre 150 si 700 de euro. Printre produsele care vor fi disponibile in curand se numara si corsetul din satin cu forme conice purtat de Madonna in turneul Blond Ambition.

Anuntul vine la aproape 2 ani dupa ce designerul si-a anuntat retragerea din lumea modei printr-o prezentare de moda Haute Couture.

Inaintea retragerii, Gaultier a decis sa nu mai permita casei de moda sa lanseze colectii sezoniere care nu mai sunt relevante pentru publicul tanar. In schimb, pe langa colectiile vintage, site-ul Jean Paul Gaultier care tocmai a fost relansat va lansa in premiera noile colectii ale brandului sub forma de „selectii” sau colectii-capsula.

Mai multe detalii veti gasi pe site-ul Jean Paul Gaultier. Despre tendintele de re-sale si inchirieri puteti afla mai jos.

In cei 50 de ani de avantgarda, Gaultier a scris istorie si a creat momente spectaculoase in moda, teatru, film si muzica.

Pasiunea lui Jean Paul Gaultier pentru design a inceput in copilarie, intr-o suburbie a Parisului unde obisnuia sa creeze costume de cabaret pentru ursuletul sau de plus.  

A fost asistentul personal al faimosului Pierre Cardin. La 18 ani, si-a inceput ascensiunea in lumea modei in acelasi timp cu Thierry Mugler. 

Prima defilare oficiala a unei colectii haute couture Jean Paul Gaultier a avut loc in 1976. Moda pariziana venea dupa multe secole de lux si rafinament iar tendintele decadente ale anilor ’80 l-au inspirat pe tanarul designer sa isi incerce norocul, avand sustinerea mai multor prieteni influenti in industrie.

Gaultier si-a incercat norocul in lumea muzicii si a televiziunii, lansand un album de muzica dance si devenind gazda emisiunii comice „Eurotrash” intre 1993 si 1997.

Intre 2003 si 2010, Gaultier a aratat ca are puterea de a se adapta in lumea modei. Majoritatea designerilor cunoscuti din lume au fost angajati pentru a salva marile case de moda de la faliment. El a preluat functia de director creativ pe care Martin Margiela a avut-o in fruntea casei de moda Hermes.

In 2011, Gaultier a introdus faimosul „granny hair” – „parul gri ca o bunica” in defilarile haute couture. In 2015, a revenit la aceasta idee care a fost preluata de lumea modei si a devenit o tendinta mondiala care rezista pana astazi.

In 2012, a fost primul designer invitat sa faca parte din juriul Festivalului de Film de la Cannes.

A creat costume pentru spectacole de teatru si cabaret in Berlin, Paris si Las Vegas, fiind deseori inspirat de Dita von Teese.

In lumea filmului, Gaultier a lucrat cu Luc Besson pentru costumele din „Al cincilea element”, cu Pedro Almodovar pentru „Kika”, „Mala Educacion” si „The Skin I live in” si cu Josee Dayan pentru serialul frantuzesc „Legaturi periculoase”, cu Catherine Deneuve in rolul principal.

Mai jos veti gasi o galerie foto a ultimei prezentari de moda a designerului.

Citește în continuare