Skip to content

(video) A aparut primul trailer al serialului „Mary & George”. Julianne Moore joaca rolul unei femei nascute in saracie care il forteaza pe fiul ei sa devina amantul Regelui James I si sa conduca Anglia din umbra.

Sky si AMC au dezvaluit primele imagini din mini-seria istorica „Mary & George” in care rolurile principale sunt jucate de Julianne Moore, castigatoare a unui premiu Oscar, Nicholas Galitzine si Tony Curran.

”Mary & George” este inspirat din povestea reala a lui Mary Villiers, care l-a pregatit pe George Villiers, fiul ei frumos si carismatic, pentru a-l seduce pe Regele James I al Angliei si al VI-lea al Scotiei si a deveni amantul sau.

UPDATE 20 noiembrie 2023: A aparut un prim trailer al seriei, il puteti urmari mai jos.

Prin intermediul a numeroase intrigi, mama si fiul s-au ridicat din saracie si au devenit cei mai bogati, titrati si influenti jucatori pe care i-a vazut vreodata curtea regala engleza.

Au devenit cei mai de incredere consilieri ai regelui iar Mary, care si-a luat titlul de Contesa de Buckingham, era practic femeia care conducea din umbra Anglia intr-un moment in care tara era amenintata de o invazie spaniola, iar oamenii ieseau in strada pentru a-l denunta pe rege.

Pe langa sacrificarea fiului ei, Mary nu s-a oprit la nimic pentru a-si atinge scopurile. S-a casatorit pentru a urca in rang, a mituit politicieni, a colaborat cu infractori, a ucis oameni si si-a croit propriul drum in sistemul patriarhal englez. Este o poveste care ar putea rezona cu miscarile feministe care sunt din ce in ce mai active in ultimii ani.

Serialul este format din sapte episoade care urmeaza sa fie difuzat epe Sky Atlantic in Marea Britanie, Irlanda, Germania, Austria, Elvetia si Italia si pe AMC in Statele Unite in cursul acestui an. Ulterior, NBC Universal va distribui seria si in restul lumii, inclusiv in Europa.

Scenariul este scris de dramaturgul DC Moore, creatorul fenomenului „Killing Eve”, si este inspirat de cartea „The King’s Assassin” de Benjamin Woolley.   

Julianne Moore o joaca pe Mary iar Nicholas Galitzine il joaca pe fiul ei. Din distributie mai fac parte Tony Curran in rolul Regelui James I, Nicola Walker in rolul lui Lady Hatton, doamna de onoare a sotiei regelui, Anne de Danemarca, si Adrian Rawlins in rolul sotului ei, Sir Edward Coke. 

Lor li se alatura Niamh Algar in rolul lui Sandie, Sean Gilder in rolul lui Sir Thomas Compton, Mark O’Halloran in rolul lui Sir Francis Bacon si Laurie Davidson in rolul lui Somerset. Samuel Blenkin joaca, de asemenea, in rolul Printului Charles, Jacob McCarthy in rolul lui Kit Villiers, Tom Victor in rolul lui John Villiers, Amelia Gething in rolul lui Frances Coke si Mirren Mack in rolul lui Katherine Manners.

Regizorul principal al seriei este Oliver Hermanus, secunzii fiind Alex Winckler si Florian Cossen.  

Desi a interpretat zeci de roluri iconice de-a lungul carierei sale de succes, este prima data cand o veti vedea pe Julianne Moore in costume de epoca la curtea regala.

Rolul lui Mary Villers ii va oferi ocazia de a cuceri fanii serialelor de epoca si a celor istorice — personajul pe care il joaca obisnuia sa poarte costume spectaculoase, cu multe bijuterii si gulere uriase de dantela.

Povestea lui Mary Villiers este cu adevarat fascinanta iar Moore a avut cu siguranta o provocare interesanta in construirea acestui rol. Mary s-a nascut in 1570 in conditii umile, s-a casatorit in adolescenta cu Sir Villiers, un membru al nobilimii minore din Leicestershire, iar impreuna au avut patru copii. Pentru cel de-al doilea fiu al ei, George, a decis ca este destinat maretiei: l-a trimis la curtea franceza pentru a-si cultiva talentele politice si apoi la Londra pentru a obtine aprobarea lui James I, in numele familiei lor. 

Incercarea de a deveni favoritul monarhului – detinand titlul oficial de gentleman al dormitorului regal (si amant al lui James) – s-a materizalizat in decurs de un an. George si-a luat titlu de Duce de Buckingham si a ramas alaturi de rege timp de un deceniu, cu consecinte dezastruoase pentru tara.

In varsta de 62 de ani, Julianne Moore a debutat ca actrita in 1984 in serialul „As The World Turns” si pe scena intr-un spectacol off-Broadway. 

S-a remarcat deopotriva in teatru si in seriale insa a gasit succesul in filme precum „The Hours” si „Far from Heaven”, ambele i-au adus cate o nominalizare la Oscar in acelasi an, devenind a noua persoana care primeste doua nominalizari la Oscar intr-un an. De-a lungul carierei a castigat trofee Oscar, BAFTA si Emmy si a devenit prima actrita de origine americana care a primit premiile de top pentru interpretare la festivalurile de film de la Berlin, Venetia si Cannes. 

In 2014, a primit Palme D’Or, cea mai buna actrita, la Festivalul de Film de la Cannes pentru rolul din „Maps to the Stars”. A avut succes si in televiziune, castigand trofeul Emmy pentru rolul guvernatorului statului Alaska, Sarah Palin, in filmul original HBO „Game Change”. Acest rol i-a adus, de asemenea, victorii la Premiile SAG si la Premiile Globul de Aur din 2013. 

Cel mai de succes an din cariera ei a fost  2015 cand a castigat, printre altele, un premiu Oscar, un Glob de Aur, un premiu BAFTA si un premiu SAG pentru rolul din „Still Alice”, in care a jucat alaturi de Kristen Stewart, Alec Baldwin si Kate Bosworth. 

A jucat in peste 70 de filme, printre care se numara: Gloria Bell, The Glorias, Kingsman: The Golden Circle, Hunger Games: Mockingjay 1 si 2, Crazy, Stupid, Love, The Kids Are All Right, A Single Man, The Forgotten si The Big Lebowski. 

Julianne este o autoare de bestselleruri NY Times pentru seria de carti pentru copii „Freckleface Strawberry” iar in 2015 a fondat Everytown for Gun Safety Creative Council, un ONG care lupta pentru a pune capat violentei cu arme de foc in America.

Articolul original a fost publicat pe 18 mai 2023.

Citește în continuare