Skip to content

Jurnalul lui Anne Frank e acum accesibil copiilor intr-un desen animat de lung metraj. Filmul intra pe ecranele din Romania pe 20 mai

Romanul grafic „Unde este Anne Frank?” va aparea pe ecranele cinematografelor din Romania incepand cu data de 20 mai 2022, reprezentand o introducere in lectiile de istorie a Holocaustului, fiind o reprezentare potrivita pentru toate categoriile de varsta.

Povestea este bazata pe faimosul Jurnal scris de Anne Frank, iar regizorul filmului de animatie este Ari Folman, nominalizat la doua premii BAFTA pentru „Waltz with Bashir”. Si parintii regizorului au fost supravietuitori ai Holocaustului.

Acesta este primul film de animatie care spune povestea lui Anne Frank in intregime. Vorbim despre 159.000 de desene individuale care au fost create in 15 tari. Aceasta tehnica a insuflat filmului un sentiment vibrant, plin de viata, iar povestea curge de la sine, fara sa ceara vreun efort din partea spectatorilor. Pentru a realiza acest lucru, am dezvoltat o tehnica complet noua, combinand fundaluri statice cu figuri 2D animate clasic. Mai exact, am recreat „Hinterhaus” ca model in miniatura. Acest lucru ne-a permis sa cream imagini cu peisaje reale captate de camere cat se poate de reale. Apoi am plasat figurile animate pe aceste fundaluri. Asta e o adevarata inovatie. Nimeni n-a mai făcut asa ceva pana acum in cinema.”, a adaugat Folman.

Oglindind scenariul filmului omonim, romanul grafic „Unde este Anne Frank?” semnat de Ari Folman si Lena Guberman, va aparea la sfarsitul lunii mai la Humanitas Junior.

Povestea filmului o prezinta pe Kitty, prietena imaginara careia Anne Frank i-a dedicat faimosul sau Jurnal, care prinde viata in Amsterdamul zilelor noastre, intr-o poveste emotionanta si nemuritoare despre puterea sperantei.

Nestiind ca au trecut 75 de ani de la moartea lui Anne Frank, Kitty este convinsa ca, daca ea inca traieste, atunci trebuie sa fie in viata si prietena ei. Astfel, filmul spune povestea calatoriei lui Kitty prin Europa zilelor noastre pentru a o gasi pe Anne.

Cu Jurnalul si cu ajutorul prietenului ei Peter, care se afla la conducerea unui adapost secret pentru refugiati, Kitty merge pe urmele lui Anne si ii spune povestea. Dezorientata de lumea actuala si de nedreptatile pe care le suporta copiii refugiati, Kitty vrea sa duca la bun sfarsit cauza lui Anne Frank. Prin onestitatea ei, Kitty adreseaza generatiilor viitoare un mesaj plin de speranta si generozitate.

“Anne Frank ne-a lasat multe descrieri despre Kitty: cine este, cum arata, ce fel de personalitate are. Si, desigur, exista dialogul ei cu Kitty. Apoi, am mers mai departe si am transformat-o pe Kitty intr-un alter ego al Annei. In unele privinte, i-am atribuit o personalitate extrovertita. Este o luptatoare si nu se afla sub controlul parintilor care ii stabilesc limitele, asa cum era Anne. Prin urmare, ea este libera sa faca tot ce si-a dorit Anne in propria ei imaginatie. Asa trebuia sa fie Kitty – de ce altfel ar fi inventat-o ​​Anne? “, a declarat regizorul filmului.

Anne Frank a devenit faimoasa dupa moartea acesteia, odata cu publicarea din 1947 a cartii „Jurnalul unei tinere fete”, in care isi documenteaza viata ascunsa din 1942 pana in 1944, in timpul ocupatiei germane a Tarilor de Jos in al Doilea Razboi Mondial.

Anne Frank s-a nascut pe 12 iunie 1929, la Frankfurt in Germania. In 1934, cand avea patru ani si jumatate, familia ei s-a mutat la Amsterdam, Olanda, dupa ce Adolf Hitler si Partidul Nazist au castigat controlul asupra Germaniei. Si-a petrecut cea mai mare parte a vietii in sau in jurul orasului Amsterdam. Pe masura ce persecutiile asupra populatiei evreiesti au crescut, in iulie 1942, familia ei s-a ascuns in camerele secrete din spatele unei biblioteci din cladirea in care lucra tatal Annei, Otto Frank. Pana la arestarea familiei de catre Gestapo la 4 august 1944, Anne a ținut un jurnal pe care l-a primit cadou de ziua de nastere si a scris in el in mod regulat.

Familia lui Anne Frank a fost transportata in lagare de concentrare, iar Anne si sora ei, Margot, au fost transferate de la Auschwitz in lagarul de concentrare Bergen-Belsen, unde au murit cateva luni mai tarziu.

Otto, tatal lui Anne, singurul supravietuitor al familiei Frank, s-a intors la Amsterdam dupa razboi pentru a descoperi ca jurnalul Annei a fost salvat de secretarul sau, Miep Gies. El a decis sa indeplineasca cea mai mare dorinta a Annei de a deveni scriitoare si sa-i publice jurnalul in 1947. A fost tradus din versiunea sa originala olandeza si publicat pentru prima data in engleza in 1952 ca „Jurnalul unei fete tinere” si de atunci a fost tradus in peste 70 de limbi.

In prezent, exista mai multe ecranizari ale romanului scris de Anne Frank si a povestii acestei fetite curajoase pe care o cunoaste toata lumea. Pe Netflix, exista un documentar intitulat „The magic of the diary of Anne Frank”, dar si „Anne Frank The Whole Story”.

Citește în continuare