Skip to content

Macbeth, Moby Dick si Imposibila reintoarcere [Cheiul Senei] sunt trei dintre spectacolele care se vor vedea in cadrul FITS 2020 (Festivalul International de Teatru de la Sibiu)

Ritualuri stravechi din Sardinia si recuzita provenita din pietele rurale sunt aduse in scena de regizorul Alessandro Serra pentru a da energie viziunii sale “Macbeth”

Piesa “Macbeth” a lui Shakespeare va fi jucata in limba sarda, cu traducere in romana si engleza, si, conform traditiei elisabetane, va avea o distributie complet masculina. Proiectul apartine lui Alessandro Serra, fondator si regizor al companiei de teatru italiene, Teatropersona.

Un spatiu de joc gol va fi animat de corpurile actorilor care vor crea decoruri si vor evoca prezente. Pietre, pamant, fier, sange, ipostaze de razboi reprezinta vestigii ale anticelor civilizatii Nuraghi. Elementele nu transmit sens, ci forte primordiale care actioneaza asupra noastra, iar miscarile stilizate si vocile  puternice vor transforma in mod impecabil clasicul shakespearian.

“Moby Dick” este un spectacol – eveniment conceput pentru spatiile urbane

Productia inspirata din romanul “Moby Dick” de Herman Melville este semnata de Stefano Te – concept si regie – include decoruri de mari dimensiuni si o echipa formata din 20 de artisti, actori, muzicieni, acrobati si tehnicieni.

Teatro dei Venti continua seria cercetarilor artistice in spatii urbane cu acest spectacol de strada care se racordeaza la comunitate si preia teme din literatura universala si aduce in fata publicului corabia Capitanului Ahab si obsesia acestuia de a gasi balena alba.

Spectacol “Imposibila reintoarcere [Cheiul Senei]” regizat de Alexandra Badea masoara trecutul si prezentul atunci cand intra in dialog cu marturiile, visurile si fragmentele unei utopii

Este povestea unei  jurnaliste care vrea  sa afle istoria familiei sale si care descopera vietile a trei generatii distruse de greutatea lucrurilor nespuse. Politicul si umanul se intrepatrund pe masura ce apar bucatele din poveste.Tatel ei absent, dezradacinat, bunicii care lupta pentru alegerile si ideile lor, pentru casatoria mixta.

Piesa patrunde in apele tulburi ale masacrului algerienilor de la Paris, din 17 octombrie 1961 si exploateaza istoria personala si memoria colectiva.

Spectacolul se joaca in limba franceza cu traducere in romana si engleza si a fost spectacol prezentat in cadrul Festival d’Avignon.

(Aici puteti citi un amplu interviu cu Alexandra Badea despre munca sa la Paris)

Datele reprezentatiilor nu au fost anuntate inca, iar biletele se vor pune in vanzare din luna aprilie.

Aflat la cea de-a 27-a editie, FITS va avea loc intre 12 si 21 iunie 2020 si va incanta iubitorii teatrului si ai dansului cu reprezentatii de exceptie. 

Aici puteti citi despre 3 dintre spectacolele de dans cu prezente exceptionale la aceata editie FITS.

Citește în continuare