Skip to content

Meryl Streep, Nicole Kidman, Kerry Washington si James Corden joaca in noul film al lui Ryan Murphy, „The Prom”

Murphy a publicat pe Instagram o fotografie cu actorii din noul film creat pentru Netflix. Acestia sunt imbracati in costumele personajelor din comedia muzicala „The Prom”, o adaptare a musicalului de pe Broadway cu acelasi nume care a avut premiera in 2018.

Din distributie fac parte Meryl Streep, Kerry Washington, James Corden, Nicole Kidman, Andrew Rannells, Mary Kay Place, Keegan-Michael Key, Kevin Chamberlin, Tracey Ullman si Ariana DeBose.

Postarea lui Murphy de pe Instagram sugereaza o posibila data de lansare in jurul Craciunului.

„The Prom” spune povestea comica a patru foste vedete de pe Broadway care se decid sa-si relanseze carierele printr-un artificiu de PR: cvartetul ajunge in Edgewater, un oras mic si conservator din Indiana, pentru a sprijini o adolescenta care vrea sa-si duca iubita la balul liceului.

Filmul va include muzica originala compusa de Matthew Sklar pe versurile lui Chad Beguelin.

Murphy a anuntat planurile pentru realizarea unei adaptari a musicalului in timpul unei reprezentatii caritabile a acestuia la Teatrul Longacre din New York in aprilie 2019.

Filmarile productiei au fost oprite pe 12 martie 2020, insa au fost reluate pe 23 iulie. Proiectul este primul film din cadrul contractului de 300 de milioane de dolari pe care Murphy l-a incheiat cu Netflix in iulie 2018.

Murphy este cunoscut pentru realizarea mai multor seriale de televiziune, printre care seria muzicala „Glee” (2009-2015), serialul „American Horror Story” (2011–prezent) si adaptarea cinematografica din 2010 a cartii „Eat, Pray, Love” a celebrei Elizabeth Gilbert.

Cariera de scenarist a lui Murphy a inceput la sfarsitul anilor ’90, cand Steven Spielberg i-a cumparat comedia romantica „Why Can’t I Be Audrey Hepburn?”.

In 2006, Murphy s-a extins pe marele ecran dupa ce a produs si a regizat adaptarea cartii „Running with Scissors” cu Annette Bening si Gwyneth Paltrow in rolurile principale. Filmul a primit o nominalizare la Globurile de Aur la categoria Cea mai buna actrita pentru Bening.

Murphy a castigat sase premii Primetime Emmy din 32 de nominalizari, un premiu Tony si a obtinut trei nominalizari la premiile Grammy. 

A fost adesea citat drept „cel mai puternic om” din televiziunea moderna, mai ales dupa semnarea celui mai mare contract de dezvoltare din istoria televiziunii cu Netflix, pe cinci ani.

El este, de asemenea, cunoscut si pentru regia adaptarii dramei de pe HBO „The Normal Heart” a lui Larry Kramer din 2014, bazata pe o piesa cu acelasi nume din 1985. 

Filmul a castigat un premiu Emmy la categoria film de televiziune remarcabil, iar Matt Bomer a obtinut un Glob de Aur pentru cel mai bun actor in rol secundar intr-o serie, miniserie sau serial de televiziune. Din distributia filmului au mai facut parte Mark Ruffalo, Taylor Kitsch, Jim Parsons si Julia Roberts.

Citește în continuare