Skip to content

(update) 20 dintre cele mai spectaculoase tinute de la Gala Premiilor Gopo 2023. Oameni de treaba a castigat 6 statuete, Andreea Gramosteanu si Iulian Postelnicu au castigat premiile pentru cei mai buni actori, Paul Negoescu pentru cel mai bun regizor

Sursa fotografii: X4to Studio

Marti, pe 25 aprilie, la Teatrului National ,,I. L. Caragiale’’ din Bucuresti, a avut loc cea de-a XVII-a editie a Galei Premiilor Gopo, in cadrul careia au fost celebrate performantele inregistrate de cinematografia romana in ultimii ani. Oameni de treaba este marele castigator al trofeului Gopo pentru Cel mai bun film. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor putea fi urmarite joi, pe 27 aprilie, de la ora 23:00, pe PRO CINEMA.

Pavel Bartos, Andreea Vasile, Monica Barladeanu, Andreea Gramosteanu, Conrad Mericoffer, Ana Odagiu, Medeea Marinescu, Doina Levintza, Rodica Mandache, Andreea Esca, Vasile Muraru, Ofelia Popii, Madalina Craiu, Olimpia Melinte, Adrian Nartea, Ada Condeescu, Virgil Iantu, Daniela Nane, Denis Hanganu s-au numarat printre personalitatile care au acceptat invitatia de a participa la ceremonia de decernare a Premiilor Gopo, prezentata in premiera de duo-ul format din regizoarea si scenarista Lia Bugnar si actorul Marius Manole.

Mai jos veti descoperi o galerie foto cu aparitiile elegante ale serii pe covorul rosu, dar si lista completa a castigatorilor

Oameni de treaba,  regizat de Paul Negoescu si produs de Anamaria Antoci, Ana Voicu, Paul Negoescu, Poli Angelova (Papillon Film, Tangaj Production, Avanpost Production, Screening Emotiona), a fost marele castigator al serii, obtinand trofeul pentru Cel mai bun film in urma procesului de votare la care au participat peste 650 de profesionisti din lumea filmului autohton. Oameni de treaba a obtinut alte 5 trofee.

Premiul pentru Cea mai buna actrita in rol principal a ajuns la Andreea Gramosteanu  pentru rolul sau din lungmetrajul #doogpoopgirl.

Premiul pentru Cea mai buna regie,i-a revenit lui Paul Negoescu, pentru filmul Oameni de Treaba.

Premiul pentru Cel mai bun actor in rol principal i-a revenit lui Iulian Postelnicu, protagonistul filmului Oameni de treaba (r. Paul Negoescu).

Ofelia Popii a fost distinsa cu Premiul pentru Cea mai buna actrita in rol secundar, pentru rolul din Om Caine (r. Stefan Constantinescu), iar Vasile Muraru a fost desemnat Cel mai bun actor in rol secundar, pentru rolul din Oameni de treaba (r. Paul Negoescu),  film premiat si pentru Cel mai Bun Scenariu – Radu Romaniuc si Oana Tudor – premiu oferit de Dacin Sara.

Spioni de ocazie, filmul regizat de Oana Bujgoi Giurgiu, a fost desemnat Cel mai bun documentar.

Premiul pentru Tanara Speranta i-a fost acordat Ioanei Chitu pentru rolul Irina din filmul Crai Nou. Premiul pentru cea mai buna imagine i-a fost oferit lui Tudor Vladimir Panduru pentru filmul Metronom. Ioana Covalcic a castigat Premiul pentru Costum, tot pentru Metronom.

La categoriile de scurtmetraj, premiile au fost oferite filmelor Vreau sa sparg sera, r. Teona Galgotiu, desemnat Cel mai bun scurtmetraj de fictiune, si Viata de clovn, r. Ioachim Stroe, recompensat cu trofeul Gopo la categoria Cel mai bun scurtmetraj de animatie.

La categoria Cel mai bun film european, voturile profesionistilor din cinematografie si ale criticilor de film au mers catre Vortex (r. Gaspar Noe, Franta), distribuit de Independenta Film, iar Premiul Publicului, oferit de Primaria Sectorului 5 prin Centrul Cultural si de Tineret „Stefan Iordache”, pentru filmul cu cel mai mare succes de box-office, a fost acordat anul acesta lungmetrajului Teambuilding, regizat de Matei Dima, Cosmin Nedelcu si Alex Cotet.

Unul dintre cei mai valorosi actori din Romania, Mircea Andreescu a fost  onorat pe scena Gopo cu Premiul pentru Intreaga cariera, , iar actrita Ioana Craciunescu a fost distinsa cu Premiul pentru Intreaga Activitate. Premiul Special a fost acordat monteurilor de film Melania Oproiu, Nita Chivulescu si Mircea Ciocaltei pentru activitatea lor exceptionala.

Tot in acest an s-au implinit 100 de ani de nasterea celebrului cineast Ion Popescu Gopo. Pentru a marca acest moment,  renumitul violonist, Alexander Balanescu, a incantat publicul cu un moment live la vioara, inspirat din animatiile lui Gopo care au rulat pe ecran.

Un alt moment surpriza si plin de emotie a fost marcat de prezenta artistei Sofia Vicoveanca, care a sustinut un recital care a marcat momentul In memoriam al serii. Pe scena au urcat si formatia Omul cu sobolani si Mircea Florian, Dietrich Krauser si DJ Vasile.

18 lungmetraje romanesti lansate in cinematografe sau pe platforme VOD in 2022 au fost nominalizate anul acesta la 20 de categorii. 

Filmele cu cele mai multe nominalizari anul acesta la gala Gopo sunt: „Metronom” (11), „Imaculat” (10), „Oameni de treaba” (10), „Miracol” (9), „Crai Nou” (8) si „Pentru mine tu esti Ceausescu” (5), „Spioni de ocazi” (5).

Inregistrarea Galei Premiilor Gopo 2023 va fi difuzata pe 27 aprilie, de la ora 23:00 pe PRO Cinema.

Citește în continuare