Skip to content

Google Arts&Culture ofera mai multe povesti pascale in format digital. Cozonacul si ouale incondeiate au sectiuni speciale si aduna traditii de peste tot din lume

Traditiile de Paste au pagini dedicate inclusiv pe Google Arts&Culture, unde exista o colectie dedicata, cu obiceiuri din toate zonele unde se celebreaza aceasta sarbatoare, dar si lucrari de arta care evidentiaza sarbatoarea – de la miniaturi sculptate in oua la colectii de fotografii din perioada Pastelui.

De la decorarea copacilor in Germania si Austria si prajiturile traditionale de Paste – cozonac/kozunak in Romania si Bulgaria, kulich in Rusia si Ucraina, „Mona de Pascua” in unele regiuni ale Spaniei sau „defo dabo” in Etiopia, la Iepurașul de Paste si vanatoarea de oua sunt printre optiunile de explorare digitale puse la dispozitie de platforma.

De exemplu, Regina Elisabeth I a decretat in 1592 ca acele chifle indulcite cu miere pe care le pregateau si le serveau calde, foarte populare, sa fie consumate doar de Craciun si la inmormantari. Insa oamenilor le placeau foarte mult aceste chifle si le faceau ilegal acasa – daca erau prinsi, erau fortati sa le doneze saracilor.

Totodata, exista si o Expozitie Google Arts & Culture dedicata picturii pe oua, un mestesug care se practica in mai multe locuri din lume, cum ar fi Slovenia, unde ouale sunt daruite de fete iubitilor, ouale decorate din Lituania sunt daruite pentru a purta noroc, iar in Romania membri familiei si prietenii ciocnesc ouale, iar cel al caruia nu se sparge se va bucura de viata cea mai lunga.  

Mai mult, pentru cei mici si cei mari, ca distractie de sarbatorile Pascale, Google Arts & Culture ofera numeroase puzzle-uri de Paste. Cu ajutorul digitalului, iepurasul de Paste poate fi adus in spatiul propriei case, cu functia de realitate augmentata din Google Search, prin care pot fi generate in 3D diferite animale, insecte sau personaje in spatiul din jurul nostru. Este nevoie doar sa cautati pe telefonul mobil dupa cuvantul cheie „iepurasul de Paste” (sau in engleza „Easter bunny”), iar in rezultatele cautarii va aparea optiunea „Vizualizati in 3D”, care va aduce iepurasul de Paste in casa. 

Citește în continuare