Skip to content

Premiera unteatru. Alexandru Papadopol, Dana Rogoz, Florina Gleznea si Emil Mandanac in Masacrul, o comedie in care doua cupluri incearca sa medieze conflictul care s-a iscat intre copiii lor

„Masacrul” este primul spectacol montat de regizorul Mihai Bratila la unteatru, care va avea premiera oficiala pe 27 si 28 octombrie, in sala din Sfintii Apostoli nr. 44. Spectacolul promite sa fie o comedie care pleaca de la una dintre cele mai cunoscute texte ale autoarei Yasmina Reza, in traducerea lui Ionut Grama.

Povestea urmareste doua cupluri căsătorite care incearca sa medieze conflictul iscat intre copiii lor de 11 ani, dupa ce unul dintre ei l-a lovit pe celalalt si i-a rupt doi dinti. Cei patru adulti se intalnesc pentru a gasi o rezolvare matura si civilizata, dar ceea ce se vrea la inceput o discutie rezonabila, concentrata pe solutii si pe concilierea celor doua parti implicate, se transforma pe parcurs intr-un haos emotional.

Distributia ii aduce la ,,masa tratativelor’’ pe Alexandru Papadopol, Dana Rogoz, Florina Gleznea si Emil Mandanac, iar discutiile degenereaza atat de mult incat comportamentul parintilor devine tot mai irational. La suprafata ies orgolii ranite, frustrari neexprimate, complexe de inferioritate, frici si acte de cruzime.

In interpretarea actorilor, textul capata umor, dar si naturalete si cu multe nuante din culisele vietii de familie, dincolo de imaginea aparent perfecta pentru care adultii depun atat de multe eforturi s-o afiseze. Costumele si decorul poarta semnatura Alexandrei Alma, iar luminile sunt realizate de Alexandru Medveghi.

,,Pentru mine, Masacrul inseamna bucuria de a redescoperi pasiunea de a face teatru doar de dragul teatrului. Liber de orice constrangere am ales acest minunat text distins in 2009 cu premiul Tony. Apoi, plin de entuziasm, alaturi de actorii din distributie si impreuna cu scenograful Alexandra Alma am pornit pe calea plina de aventuri a descoperirii misterelor acestui text. Pasind cu onestitate si tenacitate pe acest drum am ajuns in locuri minunate si pline de lumina si bucurie, dar si in locuri la care am asistat la propriul nostru masacru’’, povesteste regizorul Mihai Bratila despre procesul de lucru in comunicarea oficiala a productiei.

Mihai Bratila este actor, cu roluri in filme ca „O vara de neuitat” (1994) sau „Moartea domnului Lazarescu” (2005), dar si regizor, cu productii tv ca „Fetele lu’ dom’ Profesor” (serial tv)—2014, „Mostenirea” (serial tv)—2010/2011 sau „Aniela” (serial tv)—2009/2010.

Primele reprezentatii ale spectacolului au avut loc in aceasta vara, dar premiera oficiala „Masacrul” va avea loc pe 27 si 28 octombrie, de la ora 20:00. Varsta minima recomandata pentru participarea la evenimente este de 14 ani. Biletele sunt disponibile pe www.unteatru.ro.

Citește în continuare