Skip to content

Premierele cinematografice ale saptamanii 26 februarie – 3 martie

In saptamana Oscarurilor avem premiere bune si foarte bune, in ton cu evenimentul.

 

Doua dintre premierele acestei saptamani sunt nominalizate la Oscar iar alte doua au fost premiate la Cannes! Iata ce puteti vedea saptamana aceasta in cinematografele din Romania:

CAROL

6 nominalizari la Oscar si 4 nominalizari la Globurile de aur! CAROL, in regia lui Todd Haynes (Velvet Goldmine, I\’m not there), are ca punct de pornire romanul Patriciei Highsmith intitulat The Price of Salt. Filmul are actiunea plasata in anii 50 si ne face partasi la povestea de iubire neconventionala dintre doua femei, greu de acceptat de catre unii chiar si in zilele noastre, inimaginabila cu 60 de ani in urma. Cele doua sunt Carol (Cate Blanchett), o femeie maritata, captiva intr-o casnicie plictistioare si Therese Belivet (Rooney Mara), o tanara vanzatoare la un magazin.

SPOTLIGHT

6 nominalizari la Oscar si 3 la Globurile de Aur pentru acest film cu un subiect delicat, bazat pe o poveste adevarata si cu o distributie ce ii include pe Mark Ruffalo, Michael Keaton si Rachel McAdams. Filmul urmareste investigatia facuta de un grup de jurnalisti de la ziarul The Boston Globe, intre anii 2001 si 2003, care a vizat deconspirarea cazurilor de abuz sexual asupra minorilor, din cadrul Bisericii Catolice.

LA LOI DU MARCHE

Un film de Cannes cu Vincent Lindon in rol principal. La 51 de ani, dupa 20 de luni in somaj, Thierry isi gaseste un nou loc de munca, insa acesta il pune in fata unei dileme morale. Poate accepta orice, doar ca sa-si pastreze serviciul?

JANE GOT A GUN

Un western ce ne poarta prin Vestul Salbatic odata cu povestea lui Jane Hammon (Natalie Portman) o femeie al carei sot nelegiuit se intoarce acasa ciuruit de gloante si care, convinsa ca restul membrilor grupului vor veni sa termine ce au inceput, apeleaza la un fost iubit, pe care nu l-a mai vazut de zece ani, pentru a o ajuta sa-si apere ferma si viata. In distributie mai apar Ewan McGregor, Noah Emmerich, Joel Edgerton, Nash Edgerton sau Rodrigo Santoro.

GODS OF EGYPT

Daca aveti chef de aventuri mitologice atunci va spun ca intriga din Gods of Egypt se declanseaza atunci cand unul dintre zei, Set (Gerard Butler) ucide un altul, pe Osiris. Cand fiul lui Osiris, Horus (Nicolaj Coster-Waldau), in dorinta de a se razbuna, se alege cu un ochi scos, un singur om, un tanar hot indragostit de o sclava, se incumeta sa ajute la infrangerea zeului nebun.

DESPRE OAMENI SI OI

Despre oameni si oi / Rams este o tragi-comedie islandeza despre doi frati care nu si-au mai vorbit de patru decenii.  Intr-o vale izolata din Islanda, Gummi si Kiddi traiesc unul langa celalalt, impartind o turma de oi de rasa pura, considerata una dintre cele mai bune din tara. Cei doi sunt premiati constant pentru berbecii lor. Cu toate ca impart pamantul si stilul de viata, fratii nu si-au mai vorbit de patru decenii. Atunci cand o boala incurabila (scrapie – o afectiune a sistemului nervos) infecteaza turma lui Kiddi, toata valea devine amenintata iar autoritatile decid sa eutanasieze animalele pentru a opri raspandirea. Însa fratii nu pot accepta asta asa ca lupta, Kiddi cu pusca, Gummi cu mintea, sa îsi salveze animalele. 

Cum vi se par premierele acestei saptamani?

Citește în continuare