Skip to content

Prichindel – povestea din spatele unei mascote care o sa bucure copiii pentru multi ani

Tinerii ca ei nu apar pe afisele spectacolelor, iar numele lor pe genericele filmelor sau videoclipurilor sunt scrise foarte la sfarsit cand spectatorii nu mai sunt in sala. Si cu toate acestea, fara ei filmele sau spectacolele de teatru nu pot fi facute – ei sunt scenografii. 

In interviul de mai jos va prezentam doi dintre cei mai tineri scenografi cu performante foarte bune in Romania.

Raluca Maria Aionitoaie are licenta in moda si design vestimentar, un master in Spatiul scenografic si e doctorand in Teatrul si artele spectacolului de animatie.

Remus Gabor are licenta in scenografie si eveniment artistic, un master in spatiul scenografic si tocmai isi pregateste teza de doctorat in teatru si artele spectacolului. 

Amandoi au 26 de ani, au lucrat pentru filme de scurt metraj recunoscute international, videoclipuri, costume de teatru si film. In urma cu cateva saptamani au fost castigatorii unui concurs cu o miza simpatica – mascota unui teatru de copii, dar cu foarte mare responsabilitate in partea de productie.

Teatrul de Papusi “Prichindel” din Alba Iulia a lansat o provocare publica pentru o mascota care sa le fie simpatica micilor spectatori, dar sa si reprezinte teatrul. Cum a sunat exact provocarea? 

Remus: A presupus o schita in dimensiuni reale si un proiect despre cum ar putea fi implementat: paleta cromatica, materialitate, texturi si transpunerea mascotei intr-un costum care sa poata fi purtat de un actor. Era partea de sculptura propriu-zisa care va ramane in foaierul teatrului si partea de costum care va fi pusa pe actor si animata.

Raluca: Au avut si o mentiune despre un motto pentru mascota. Motto dupa care “sa-si ghideze” activitatea.

Remus: Noi nu am facut o propunere din partea firmei noastre, Coven Ground. Fiecare dintre noi a facut o propunere iar cea a Ralucai a fost castigatoare. O singura dimensiune ni s-a dat ca reper. Trebuia sa se incadreze in 1,80m cu 1,20 m. Au vrut sa pornim de la numele teatrului – Prichindel si sa ne lasam inspirati de logo-ul lor.

Cand e un proiect care trebuie sa se adreseze si copiilor si adultilor, apelati la psihologia consumatorilor din target? 

Raluca: Da, putin. Am incercat sa-l trimit pe cel care priveste mascota intr-o poveste, sa il introduc in lumea mascotei. E ideea ca Prichindelul devine personajul principal al oricarei povesti; copiii asa simt un spectacol de teatru, se implica, ei devin personajul principal. Partea de orasel luminat este pentru adultii care au grija de teatru: Teatrul din Alba Iulia are o relatie speciala cu Consiliul Local si sunt sustinuti foarte mult de ei asa ca a fost ca un detaliu de multumire pentru ei, pentru ca sprijina arta pentru copii.

Cum ati ajuns la acest personaj simpatic despre care nu stii daca e fata sau baiat?

Raluca: Am mers pe ideea ca trebuie sa fac un copil simpatic, dar nu neaparat foarte clar ca fiind baiat sau fata. Pana la urma toti copiii vin la teatru si e mai putin relevant daca sunt fete sau baieti. Avand cromatica logo-ului in minte cu alb si visiniul care este inspirat din culorile judetului Alba, am zis ca trebuie sa pastrez directia aceasta de culori. 

Si… ati primit vestea ca ati catigat concursul. Cum a fost dupa anuntul victoriei – petrecere sau dureri de cap?

Raluca: Ne-am bucurat foarte tare. Dar imediat dupa telefonul primit de la ei ne-am dat seama de responsabilitatea pe care o avem in spate. Ca trebuie sa facem o mascota care va fi si peste ani incolo si ne gandeam ce o sa simtim fata de ea peste 10 ani, asa ca mi-am dat peste mana singura sa nu pun prea multe detalii care s-ar demoda sau nu ar rezista in timp. 

Remus: Concursul a fost secret, plicurile cu numele creatorilor au fost tinute inchise pana cand au ales castigatorul, iar bucuria noastra a fost si mai mare, pentru ca ne-au ales pentru ceea ce am gandit fara nicio influenta.

Raluca: Partea draguta este ca in juriu au fost adulti dar si copii – un elev de gimnaziala si unul de liceu. Copiii sunt cel mai dur juriu pe care poti sa il ai vreodata pentru ca ridica niste intrebari la care nu te-ai fi gandit nici o secunda. Daca intr-un spectacol la Galati am hotarat sa facem o vaca verde, la premiera, am auzit vreo 5 voci in sala care intrebau in acelasi timp „de ce este vaca verde?”. Si e o intrebare buna, ne-a ajutat sa ne gandim mai mult la cum sa gandim ideile mai organic, sa fie pe intelesul celor mici.

Pe langa mascota, in produsul final “prichidel” are un brat de baloane. Cum a venit ideea cu baloanele?

Raluca: Avand si motto-ul „Prichindel, eroul povestilor” – au aparut arhetipurile personajelor din povestile pentru copii sau teatru de animatie pe care le recunosti din trei elemente puse pe un balon: avem o printesa roz, avem o vrajitoare din Oz – cea verde, avem imparatul rosu, avem un ursulet care reprezinta toate animalele stilizate si prietenia copilului cu acestea. Si il mai avem si pe Pinocchio, copilasul care exploreaza inocent lumea povestilor.

Si cum a prins „Prichindel”-ul viata?

Remus: Mascota este o sculptura integrala in polistiren tratata ulterior cu poliuree. Lucrand in teatrul de animatie, am observat de foarte multe ori cum se sculpteaza in polistiren si in burete. Nu eram foarte siguri ca skillurile noastre pe sculptura erau la nivelul la care trebuia. Am solicitat preturi de la sculptori care lucreaza in mod special cu acest material. Unul dintre ei ne-a spus ca i se pare complicat sa faca parul cret si nu vedea anumite solutii pentru a-l transforma pe Prichindel in ceva mobil. Asa ca am luat problema in propriile maini. 

Raluca: Rezultatul este acelasi pe care l-ar fi facut oricine altcineva. Procesul, felul in care am ajuns acolo a fost particular, solutiile au fost mai creative. 

Remus: De exemplu, parul cret nu putea fi facut prin sculptura pentru ca avea nevoie de profunzime si de un element care sa duca spre real. Asa ca ne-am gandit sa folosim sarma plusata pe care o ondulam si sa o infigem in polistiren. Cand am fost la tratamentul cu poliuree eram amandoi cu sufletul la gura; ca sa poata fi tratat, are o presiune si o temperatura anume: nu a zburat nici macar un cret. Asa ca i-am facut o poza si pentru sculptorul cu care ne doream sa lucram si i-am aratat solutia gasita ca sa o foloseasca pe viitor. Daca noi am descoperit ceva, am impartasit si cu el. Era foarte bucuros. 

Si pe langa cum arata la exterior, Prichindelul trebuia sa fie si foarte rigid din punct de vedere structural, radeam ca a trebuit sa fim un fel de ingineri structuralisti.

A fost gandit sa fie prietenos si accesibil copiilor. Daca se urca un copil pe statuie sau il ia in brate sau il ia de mana si vrea sa faca o poza, are aceasta posibilitate fara sa afecteze in vreun fel structural. E un fel de Wolverine, aproape ca nu poate fi distrus de vreun copil.

A fost vreo clipa in care vi s-a parut ca nu o mai scoateti la capat, de la sculptura pana la tratamentul special cu cauciuc?

(Amandoi rad)

Remus:Au fost niste nopti, nu neaparat zile … Fiecare material cu care lucram are un timp de lucru – cand lipesti doua bucati de polistiren intre ele, folosesti un adeziv de polistiren care se usuca in 24 de ore. In acele 24 de ore, nu ai cum sa il atingi fara sa il afecteze. Lucram pe sapte fronturi deodata. 

Raluca: Ne uitam de zeci de ori pe zi la schita si tot mai era cate un detaliu pe care il uitam, un nasture sau un siret sau o pana la palarie. E o munca de atentie sa iti respecti schita pana la capat pentru ca tu ai vandut o idee pe care trebuie sa o livrezi fix asa cum a fost aprobata.

Ati avut si un moment amuzant care v-a surprins?

Remus: Sistemul de iluminat al oraselului din postament. Niciunul dintre noi nu este electrician. Iar Prichindelul cu tot orasul lui intra intr-o institutie publica care are de a face cu norme PSI, de incendiu, de cutremur, de stari de urgenta. Nu ai cum sa introduci ceva in teatru care nu respecta aceste norme. Asa ca trebuie sa fie ignifugat – rezista la orice temperatura si nu ia foc. A trebuit sa ne asiguram ca copiii nu vor ajunge la cabluri in vreun fel. Si-am gasit o solutie cu banda led care este incastrata intr-un cauciuc izolat de apa, izolat termic. Am incercat de atat de multe ori pana am ars de doua ori sigurantele din atelier. Ca sa fim siguri ca e totul ok. 

Trebuie sa fi aparut si bucuria proiectului dus la capat si bine facut. Cam pe unde  s-a intamplat asta pe drumul lui Prichindel de la schita la mascota imbratisata de copii? 

Raluca: Am simtit-o abia dupa ce am ajuns in Alba Iulia, l-am asamblat si am vazut reactiile lor – am avut in spatele nostru o mare de „wow”. Conferinta in care a fost prezentat mascota a avut loc in Museikon, muzeul icoanei din Alba iar printre primii oameni care l-au vazut a fost doamna directoare a muzeului care ne-a rugat daca se poate sa il mai lasam inca o zi in muzeu pentru ca aveau ateliere pentru copii, sa le inveseleasca spatiul.

Remus: Oamenii de la teatru l-au vazut tot cand l-am asamblat pentru ca trebuia sa le aratam tot procesul de montare si demontare, ca sa invete sa il puna impreuna oriunde. Tehnicienii au fost cei mai fericiti pentru ca erau surprinsi de cat de usor este. S-au obisnuit cu materiale grele asa ca erau bucurosi ca nu trebuie sa care sute de kilograme din nou, cum e de multe ori la decor.

Aici puteti gasi pagina de Facebook Coven Ground si conturile personale ale celor doi artisti: Remus Gabor si Raluca Aionitoaie.

Fotografii & directie creativa pentru portretele cu Remus si Raluca: Eduard Enache, Urban.ro

Fotografii mascota: Teatrul de Copii Prichindel din Alba-Iulia

Citește în continuare