Skip to content

Regizorul ISTVAN SZABO, invitat de onoare al Festivalului International de Film ANONIMUL

Regizorul Istvan Szabo este invitatul de onoare al editiei aniversare a Festivalului International de Film ANONIMUL care se va desfasura intre 9 si 18 august la Sfântu Gheorghe, in Delta Dunarii.

Laureat cu Premiul Oscar, regizorul maghiar va primi vineri, 9 august, in cadrul Galei de Deschidere a Festivalului Trofeul ANONIMUL 10 ani pentru intreaga sa cariera. Publicul prezent la Sfântu Gheorghe va avea ocazia sa revada in prezenta regizorului filme importante semnate de Szabo precum: Mephisto- Premiul Oscar pentru film strain 1982, dar si Colonelul Redl- Premiul Juriului la Cannes 1985 si Taking Sides/ Cazul Furtwängler. 
De asemenea, Istvan Szabo va sustine un masterclass si va raspunde intrebarilor publicului prezent la Festival.

Istvan Szabo s-a facut cunoscut cu trilogia Mephisto (1981), Colonel Redl (1984) si Hanussen (1988). Filmografia sa include de asemenea titlurile Meeting Venus (1991), Sunshine (1999) si Being Julia (2004). Cel mai recent film al sau, The Door (cu Helen Mirren in rolul principal) a fost prezentat in Deschiderea Festivalului ANONIMUL anul trecut.

Editia a X-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL este organizata de Fundația Anonimul, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineastilor din România, Consiliului Județean Tulcea, Institutului Cultural Român și Televiziunii Române- coproducator. 

Merge cineva anul acesta la Anonimul?Ati vazut filmele din programul de anul trecut?

Citește în continuare