Skip to content

Robin Wright va produce o adaptare dupa cartea “Les Carnets rouges”. Filmul ar putea fi lansat pe Netflix.

Actrita Robin Wright a cumparat drepurile pentru cartea “Les Carnets rouges”, “Caietele rosii” in limba romana, un roman thriller aparut in 2017, scris de doi frati, Carole si Antoine Fruchard.

Povestea cartii, ajunsa best seller, a inceput in urma cu 10 ani, cand cei doi frati au decis sa isi imagineze o poveste pe care sa o scrie impreuna.

“Eram elevi la aceeasi scoala, locuiam intr-un mic apartament parizian. Si acolo, nu stiu cum, ne-a venit aceasta idee. Ne-am spus “hai sa scriem o carte”. Am notat totul de la inceput si asa au aparut “Les Carnets rouges”, au declarat autorii pentru Huffington Post.

Cartea a fost initial lansata in 2017 in sistem de auto-publicare, prin optiunea oferita de platforma Amazon. 15.000 de copii mai tarziu, cartea a devenit un adevarat succes.

Printre cititori se afla si omul de afaceri Clement Giraudet, sotul lui Robin Wright.

Conform declaratiilor fratilor Fruchard, lui Wright “i-a placut mult povestea. M-a sunat pentru a cere o versiune in limba engleza, pe care nu a aveam, insa am tradus un rezumat de aproximativ 20 de pagini pentru Robin Wright, careia i-a placut mult”, isi aminteste Antoine Fruchard.

Actiunea cartii incepe in Parisul anilor 2040, unde Simon d’Almat lucreaza intr-un laborator la un proiect ultra-confidential care ar putea schimba echilibrul lumii. Munca lui acolo are consecinte pentru cei din jur, incepand cu logodnica lui, internata in stare grava.

Desi neconfirmat oficial, actrita a avut mai multe intalniri cu reprezentantii Netflix pentru a prelua povestea, insa nu s-a semnat nimic. Cartea va deveni o trilogie, fratii Fruchard lucrand deja la completarea povestii.

O traducere in limba engleza a fost programata pentru lansare in luna februarie, iar de la mijlocul saptamanii trecute, Editura Harper Collins distribuie cartea in librarii. 

Robin Wright a obtinut un Glob de Aur pentru rolul din „House of Cards”, un Premiu Satellite pentru activitatea din televiziune, si mai multe nominalizari la Premiile Emmy Primetime.

A lucrat ca model inca de la varsta de 14 ani, la Paris si in Japonia. Dupa terminarea liceului, s-a decis sa devina actrita si a primit un rol in telenovela „Santa Barbara” (1984) pentru care a fost nominalizata la Premiile Emmy Primetime.

In 1990 a jucat in productia „State of Grace”, unde l-a cunoscut pe actorul Sean Penn, cu care s-a casatorit devenind parintii a doi copii.

Dupa o perioada de pauza, a revenit la Hollywood intr-unul din cele mai bune roluri ale carierei sale, uimind prin interpretarea Tarei in fimul “The Playboys” (1992), urmand apoi sa primeasca o nominalizare la Golden Globe Awars in 1994, pentru rolul din blockbuster-ul „Forrest Gump” cu Tom Hanks.

Wright a jucat rolul lui Claire Underwood in „House of Cards”, serialul dramatic-politic american creat de Beau Willimon si produs pentru Netflix , care i-a adus premiul Globul de Aur pentru Cea mai buna actrita intr-o serie TV – Drama, in 2013, devenind astfel prima actrita care a castigat un Glob de Aur pentru un serial original online.

Actrita a primit sase nominalizari la premiile Primetime Emmy la categoria „Outstanding Lead Actress” pentru House of Cards (una pentru fiecare sezon) si doua nominalizari la categoria „Outstanding Drama Series” in 2016 si 2017, ca producator.

Citește în continuare