Skip to content

Ruxandra Maniu „Te iubesc mami si promit sa stau dreapta.”

In luna martie, actorii si mamele lor sunt prezenti pe urban.ro intr-un proiect special care urmareste sa va arate cat de importanta e sustinerea parintilor in cazul in care tinerii aleg o meserie vocationala, dar si sa aduca multumiri emotionante mamelor de orice varsta si din orice generatie.

Ruxandra Maniu este actrita a teatrului Odeon si poate fi vazuta in spectacolele “Sentimentul fragil al sperantei” (regia Carmen Lidia Vidu), “Am avut o livada” de Yann Verburg.

In film ati vazut-o in “Libertate” (regia Tudor Giurgiu), “Nu astepta prea mult de la  sfarsitul lumii” si “Babardeala cu bucluc sau porno balamuc” (regia Radu Jude), “Nunti, botezuri, imormantari” (regia Adrian Lusting), “Funerarii fericite” (regia Horatiu Malaele), “Poppy Field” (regie Eugen Jebeleanu) dar si in seriale ca “RUXX” (HBO), “Las Fierbinti” (Pro TV), “Atletico textila” (Pro TV).

Ce a zis mama ta cand i-ai spus ca dai la teatru?

Mama are o capacitate foarte mare de intelegere si o foarte mare calitate, daca o pot numi asa, de a nu imi taia aripile, nu m-a oprit niciodata din a face ceva daca a vazut determinare din partea mea. M-a sustinut, a avut incredere. Si asta face si in momentul de fata. Chiar daca ceva i se pare nerealizabil sau complicat, imi este alaturi si mergem impreuna umar la umar pana in panzele albe.

Cand i-am spus ca dau la teatru, stiu ca a avut 1000 de ganduri si frici dar nu a lasat o clipa sa se vada. A fost alaturi de mine la examene, ma asculta la poezii, imi dadea indicatii, asta face si acum, dupa fiecare spectacol de la teatru  mai urmeaza unul acasa .

 Ti-a vazut spectacole,filme?  Si ce opinie a avut?

Mama nu a ratat nimic din ce am facut, vine la fiecare premiera, eu o chem si la vizionari pentru ca ma ajuta foarte tare, ma cunoaste cel mai bine si are de fiecare data observatii foarte bune. Nu ii place tot ce fac, ma critica destul de des, imi spune ca am emotii prea mari, ca sunt crispata, ma cearta daca stau cocosata, cand ajunge acasa joaca ea personajul meu … Mama ar fi fost o actrita foarte buna, sunt si invidioasa cateodata. 

Replica mamei dupa fiecare vizionare: “Se vedea ca ai emotii, bine eu vedeam pentru ca te cunosc, hai maine sa te vad degajata si luminoasa!”

Traieste intens fiecare premiera.

Pentru ce i-ai multumi mamei tale? Ceva care iti este util in meseria pe care o ai?

Le multumesc parintilor mei pentru familia pe care mi-au daruit-o. M-au inconjurat in permanenta cu iubire si asta s-a vazut si in viata mea profesionala.

Mamei mele ii multumesc pentru felul in care m-a crescut, pentru iubire, pentru sprijin, pentru diplomatie si pentru puterea de care da dovada zi de zi si pe care o mostenesc (sper! cred!).

Te iubesc mami si promit sa stau dreapta.

Citește în continuare