Skip to content

Actorul american Sebastian Stan (Pam & Tommy, Avengers: Endgame) va fi coproducator al filmului regizoarei Andreea Bortun, Malul Vanat.

In aceste zile a fost anuntat ca filmul de debut al regizoarei Andreea Bortun, Malul Vanat/ Blue Banks si-a mai gasit un producator in persoana actorului Sebastian Stan.

Filmul este produs de Gabriela Suciu ( Atelier de film), colaboratoarea regizoarei de mai mult timp, si este coprodus de francezii Jean-Laurent Csinidis si Jerome Nunes (Films de Force Majeures), dar si de Ales Pavlin din Slovenia.

Filmul spune povestea Laviniei, o mama singura care incearca sa-si faca o viata mai buna pentru ea si fiul ei de 13 ani, care traiesc intr-un sat sarac din Romania. Ea este impulsiva, predispusa sa interpreteze gresit situatiile si nu stie cum sa iubeasca. Dar fiul ei, aflat la granita dintre copilarie si adolescenta, are nevoie de mama sa mai mult ca oricand. Povestea e urmarita pe parcurusl unui an plin de incercari in relatia lor.

Intr-un interviu pentru urban.ro din 2021 cand Andreea se intorsese de la Cannes, tanara regizoare ne-a povestit ca sbiectul e dezvoltat dupa mai multe ateliere din satele din sudul tarii si ca intentioneaza ca in distributie sa se afle atat actori profesionisti, cat si amatori din satele care sunt inspiratie pentru poveste.


     Andreea, care este printre fondatorii Festivalului de traru Tanar, IDEO IDEIS,  l-a cunoscut pe Sebastian Stan la Cannes, in 2021, cand scurtmetrajul ei When Night Meets Dawn a fost selectat in sectiunea Quinzaine des Realisateurs.

Actorul de origine romana Sebastian Stan, care a fost invitat in tara noastra la American Independent Film Festival in 2018, a fost interesat de povestea din Blue Banks, despre o mama dintr-un sat romanesc si fiul ei de 13 ani. Stan s-a nascut la Constanta si imediat dupa Revolutie, cand avea 8 ani, a plecat cu mama in Viena unde a locuit cativa ani, inainte de a se muta in Statele Unite.

Actorul a declarat, pentru Variety ca scenariul i-a amintit de relatia cu mama lui, de faptul ca au trait in trei tari, in cautarea unei vieti mai bune.

„Avand in vedere ca am fost crescut de o mama singura, m-am mutat si am trait in trei tari diferite la o varsta frageda, mama mea fiind hotarata sa-mi gaseasca siguranta si o viata mai buna in afara Romaniei comuniste, iar eu fiind incapabil sa inteleg sacrificiul si impactul profund al tuturor acestor lucruri la acea vreme, aceasta poveste mi-a vorbit cu adevarat la un nivel profund personal”, a declarat actorul.

„Sunt de mult timp un admirator al filmelor romanesti, in admiratie pentru cruzimea, autenticitatea si obiectivul lor nefiltrat si neinfricat asupra vietii. Cand Andreea mi-a vorbit despre poveste, am fost imediat atras”, a continuat el. „Am inteles personajele, calatoria lor, lupta interioara impotriva instinctului primar cu care ne nastem si, mai ales, relatia sfasiata dintre mama si fiu din centrul filmului.”

Filmarile vor avea loc in aceasta toamna, iar premiera e programata pentru 2024.

Citește în continuare