Skip to content

Spotify a creat un nou hub unde se pot asculta coloane sonore, melodii si podcasturi ale productiilor Netflix. Stranger Things, La Casa De Papel, Narcos: Mexico, Bridgerton printre coloanele sonore

Platforma de streaming muzical Spotify a creat Netflix Hub, care va contine liste de redare din seriale ale platformei precum Stranger Things, La Casa De Papel, Narcos: Mexico, Outer Banks, Squid Game, tick, tick…Boom! Bridgerton, Cowboy Bebop, Virgin River, On My Block si multe altele.

De asemenea, si podcast-urile Netflix vor fi disponibile integral pe noul hub, unde publicul poate asculta Okay, Now Listen, Netflix Is A Daily Joke,10/10 Would Recommend, You Can’t Make This Up sau povestile legate de The Crown: The Official Podcast si Behind the Scenes: Shadow and Bone, printre altele.

Si alte experiente muzicale vor face parte din noua platforma de streaming, inclusiv un album imbunatatit pentru filmul western-ul „The Harder They Fall”, care ofera fanilor o privire din culise asupra crearii coloanei sonore conduse de Jay-Z.

Publicatia Tech Crunch mentioneaza ca Netflix nu a achizitionat niciun pachet astfel incat sa aiba un hub in aplicatia Spotify, fiind vazut mai degraba ca o incercare de a descoperi potentialul unei astfel de colaborari.

Momentan deschis doar pentru utilizatorii din SUA, Canada, Australia, Noua Zeelanda, UK, Irlanda si India, Netflix Hub va putea fi accesat de utilizator atat gratuit, cat si prin intermediul serviciului premium. Insa pana cand platforma va putea fi disponibila si in Romania, ultilizatorii romani pot asculta atat podcasturile, cat si coloanele sonore ale productiilor Netflix accesand listele deja create pentru acestea.

Spotify nu este la prima astfel de colaborare. Acestia au lansat in 2019 si Disney Hub, iar de curand au lansat si un hub special pentru Peleton, una dintre cele mai mari companii de echipament sportiv din SUA.

Netflix incearca sa-si extinda portofoliul prin numeroase artificii de marketing. La inceputul lunii noiembrie, Netflix a lansat jocuri pe mobil, pornind de la filmele „Stranger Things”, „Shooting Hoops” si „Teeter Up”. Jocurile sunt gratuite pentru abonatii Netflix, momentan doar pe telefoanele Android.

Jocurile sunt impartite pe niveluri, insa toti abonatii Netflix au acces nelimitat, fara reclame, taxe suplimentare sau achizitii in aplicatie. Momentan, jocurile sunt disponibile doar pe telefoanele Android. De asemenea, compania a anuntat ca jocurile vor fi disponibile in mai multe limbi, in functie de setarile principale ale contului Netflix. In cazul in care limba respectiva nu este disponibila in joc, comunicarea se va face in engleza.

La fel ca in cazul abonamentului Netflix, si pentru jocuri se pot conecta mai multi jucatori. Mai mult, exista si jocuri pentru adulti, marcate specific, unde copiii nu vor putea avea acces decat printr-un cod PIN.

Utilizatorii se pot juca si online si offline, iar experientele vor fi pe mai multe niveluri, de la incepatori la gameri cu experienta.

In vara, Netflix a lansat si primul magazin online cu produse din seriale.

Magazinul virtual Netflix are deja la vanzare tricouri si camasi imprimate cu „Yasuke” si „Eden”, doua seriale animate populare in trendurile platformei de streaming, iar acestia au anuntat ca in curand va exista si o colectie de haine si obiecte de decor inspirate de seria “Lupin”, concepute in colaborare cu Muzeul Luvru, nota The New York Times.

Produsele variaza de la 30 la 82 de dolari, iar pe langa textile, fanii mai pot achizitiona si  un ceas Yasuke Haruto realizat de designerul Natalie Nguyen pentru 135 dolari sau o jucarie Eden E92 Kendama in editie limitata pentru 50 dolari.

Aceasta noua directie a Netflix este una strategica, anul trecut compania angajandu-l ca director de consumer goods pe John Simon, fostul VP si director de strategii globale pentru produse, design, merchandising si categorii la Nike.

Citește în continuare