Peter Morgan, creatorul The Crown, si Netflix vor realiza un serial prequel care acopera 50 de ani de istorie regala: de la moartea reginei Victoria pana la nunta Reginei Elisabeta a II-a.

Netflix si compania de productie Left Bank Pictures au ajuns la un acord pentru dezvoltarea unui prequel al serialului „The Crown”, potrivit informatiilor aparute in presa britanica.
Contractul, care se afla in negocieri din 2022, dinainte de difuzarea sezonului final „The Crown”, si se estimeaza ca ar valora pana la 578 de milioane de euro. Peter Morgan, creatorul, showrunner-ul si principalul scenarist al serialului original, este asteptat sa revina la carma noului proiect.
Noua serie ar urma sa acopere perioada cuprinsa intre moartea reginei Victoria, in 1901, si nunta principesei Elisabeta cu Printul Philip, in 1947.
„Netflix a purtat negocieri cu compania de destul de multa vreme in legatura cu aceasta serie derivata, dar in cele din urma au reusit sa bata palma si sa ajunga la un acord”, a declarat o sursa pentru Daily Mail.
Perioada vizata e dintre cele mai dense din istoria monarhiei britanice. Intre 1901 si 1947 au urcat pe tron patru regi – Eduard al VII-lea, George al V-lea, Eduard al VIII-lea si George al VI-lea –, intervalul fiind cuprins intre cele doua cele mai lungi domnii din istoria britanica: cea a reginei Victoria, de 63 de ani, si cea a reginei Elisabeta a II-a, de 70 de ani.
Tot in aceasta perioada au avut loc Primul si al Doilea Razboi Mondial, dar si criza abdicarii din 1936, cand Eduard al VIII-lea a renuntat la tron pentru a se casatori cu Wallis Simpson – unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria Casei Regale britanice.
Inca din 2024, intr-un interviu acordat The Hollywood Reporter, Peter Morgan a lasat sa se inteleaga ca ia in calculating un prequel insa excludea categoric o continuare a serialului spre vremuri mai apropiate de prezent.
„Deocamdata nu-mi pot imagina nicio imprejurare in care as vrea sa merg mai departe spre prezent, dar in acelasi timp nu cred ca am epuizat subiectul. As putea gasi o cale de a intra in el dintr-o alta directie. Daca te intorci in trecut, ai intotdeauna acea minunata oportunitate a metaforei. Poti lua o poveste din trecut si s-o spui, si ea va fi de fapt o poveste despre prezent, dar deghizata. Aceasta mi se pare o cale mai eleganta de a merge inainte. Sa continui de unde am lasat serialul acum mi se pare prea devreme.”, declarase Morgan pentru The Hollywood Reporter.
Nu se stie daca durata negocierii contractului a avut legatura si cu faptul ca Netflix nu prea a dat unda verde unor productii grandioase in ultimul an, platforma fiind intr-un proces de achizitie al conglomeratului Warner Bros Disscovery pentru suma de 72 de miliarde de dolari. Dupa esecul negocierilor si, intr-un final, al achizitiei, reprezentantii Netflix par din nou dispusi sa investeasca din nou in productii complexe precum House of Cards sau The Crown. In acest moment nu exista un alt proiect de asemenea magnitudine in derulare.
Morgan a declarat ca si-a propus dintotdeauna sa incheie The Crown „cat mai aproape de 20 de ani fata de prezent”, tocmai pentru a pastra distanta necesara astfel incat povestea sa para „istorica, nu jurnalistica”.

Aceeasi logica a fost invocata si de Annie Sulzberger, sefa echipei de cercetare a serialului, care coordona o echipa de cinci specialisti care documentau fiecare moment ce urma sa fie redat pe micul ecran. Intr-un podcast al revistei History Extra, Sulzberger a explicat de ce seria se oprise la nunta lui Charles cu Camilla Parker-Bowles, in 2005: „Trebuie sa lasi adevarata poveste a acelor momente sa iasa la suprafata, ca sa nu fie de fapt un reportaj la zi. Daca am fi continuat in 2023, n-am fi avut la dispozitie decat ziarele de azi sau interviuri ca sa construim povestea. Accidentul Dianei e un exemplu foarte bun – cea mai mare parte a informatiilor n-a iesit la iveala decat in 2008. Aveam nevoie de acei 10 ani de investigatii ca sa ajungem la materialul de baza din care sa construim.”
Serialul original „The Crown” a rulat pe Netflix intre noiembrie 2016 si decembrie 2023, acoperind in sase sezoane si 60 de episoade perioada 1947-2005. Pentru a marca trecerea timpului, distributia principala a fostinlocuita la fiecare doua sezoane. Regina Elisabeta a fost interpretata pe rand de Claire Foy, Olivia Colman si Imelda Staunton, iar Printul Philip de Matt Smith, Tobias Menzies si Jonathan Pryce. Printesa Margaret a avut, la randul sau, trei interprete: Vanessa Kirby, Helena Bonham Carter si Lesley Manville. Josh O’Connor si Dominic West l-au jucat pe Printul Charles in diferite etape ale vietii sale, Emma Corrin si Elizabeth Debicki au interpretat-o pe Printesa Diana.
De-a lungul celor sase sezoane, serialul a castigat 24 de premii Emmy si a lansat carierelor actorilor care i-au jucat pe Diana, Margaret si Charles. La acestea se adauga sapte Globuri de Aur si mai multe premii BAFTA.
Ultimul sezon a starnit insa cele mai aprinse controverse, tocmai pentru ca dramatiza evenimente aflate inca in memoria recenta: inceputul relatiei dintre Printul William si Printesa Catherine, Jubileul de Aur al reginei si evolutia relatiei dintre Charles si Camilla.
Sulzberger a tinut sa faca distinctia intre inexactitati si decizii artistice deliberate, invocand si scena in care fantoma Dianei vorbeste cu regina si cu Charles dupa moartea sa: „Nu sunt inexactitati… au fost decizii de a devia de la istorie.” Morgan insusi recunoscuse ca nu ar vrea ca serialul sa devina mai degraba „jurnalistic” decat „istoric”, ratand aspecte ale unor povesti recente care ar putea iesi la lumina mai tarziu.
Recent, Morgan a lucrat la “Baietii din Brazilia”, un nou serial cu Jeremy Strong, Daniel Bruhl si Gillian Anderson. Actiunea se deruleaza pe parcursul a trei decenii, din perioada postbelica pana in climatul politic tensionat al anilor 1970.