Skip to content

Un film bazat pe viata si cariera lui Celine Dion se va lansa in 2020

  • envelope icon

Urmand exemplul celebrului “Bohemian Rhapsody”, casa de productie franceza Gaumont a obtinut drepturile si permisiunea de a realiza un film bazat pe viata si cariera lui Celine Dion. Filmul biografic “The Power  of Love” se va lansa pe 2 decembrie 2020, inceputul filmarilor fiind programate pentru luna martie a acestui an.

Succesul urias avut de pelicula inspirata de parcursul trupei Queen a deschis drumul catre multe alte productii de acest gen, cel mai bun exemplu fiind “Rocketman”, filmul biografic despre Elton John ce va avea lansare pe 31 mai 2019. Ei bine, pe aceeasi “reteta” se va produce si “The Power of Love”, un proiect in valoare de 23 de milioane de dolari. 

Filmul va prezenta viata cantaretei inca din perioada copilariei petrecute in Charlemagne, Quebec, apoi ascensiunea ca artist si relatia cu managerul si sotul sau, Rene Angelil, cel care a decedat in 2016.

Valerie Lemercier va regiza pelicula in limba franceza, ea fiind totodata si cea care o va interpreta pe Celine. Cecile Gaget, un reprezentant al casei de productie Gaumont, a declarat ca aceasta este cea mai potrivita pentru cele doua ipostaze:


“Valerie Lemercier este impresionanta pe scena. Este o forta, stie cum sa se miste si cum sa danseze. In plus, este o perfectionista si a realizat foarte multe lucruri, in multe domenii, exact ca Dion”.

Valerie Lemercier a declarat pentru revista Variety ca a discutat cu artista, cu apropiati ai acesteia, s-a documentat foarte mult si se simte pregatita pentru acest rol. Cel mai mult a fost impresionata de relatia pe care Celine Dion a avut-o cu sotul si mama ei.

“Am descoperit puterea povestii lor de dragoste, umorul lor extraordinar si am inteles mai bine cum alchimia ambitiilor lor a propulsat-o pe Celine dintr-o fetita simpla in cel mai mare star al planetei.”

Filmul va contine numeroase din hiturile cantaretei, cum ar fi All by Myself, My Heart Will Go On, It’s All Coming Back to Me”, “Think Twice” sau “The Power of Love”. Filmarile vor incepe in luna martie si vor avea loc in Canada, Franta, Spania si Statele Unite ale Americii, in special Las Vegas, acolo unde Celine Dion a sustinut numeroase concerte de mare succes.
 

  • envelope icon

Taguri:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *