Skip to content

Idei de cadouri. Un ziar cu cerneala electronica care afiseaza zilnic cele mai noi stiri pe un panou digital. Dispozitivul este imbinarea perfecta intre traditie si inovatie.

Un antreprenor olandez a creat primul ziar cu cerneala electronica, afisat in fiecare dimineata pe un panou digital. Dispozitivul are o diagonala de 81 de cm si poate functiona timp de saptamani intregi fara a fi incarcat. Este o idee minunata de cadou pentru Craciun care imbina aspectul traditional al ziarelor printate cu noile inovatii tehnologice.

“Project E Ink” este un ziar digital creat de catre antreprenorul olandez Alexander Klöpping, co-fondator al platformei online de stiri Blendle, una dintre cele mai populare din Olanda. Ziarul este afisat pe un panou special si foloseste e-cerneala (cerneala electronica) pentru a expune, in functie de preferintele utilizatorilor, cele mai noi numere ale publicatiilor favorite, in fiecare dimineata, pentru a fi citite la cafea. 

Potrivit lui Klöpping, panoul este un fel de „poster digital” care poate fi pus pe perete pentru a afisa prima pagina a ziarelor, celebrand astfel jurnalismul de calitate si oferind in mod eficient cele mai importante titluri ale zilei. Este, dupa cum declara el, o „oda moderna a obiceiului clasic de a rasfoi ziarul dimineata”. 

“Ziarul” este produs in colaborare cu compania slovena Visionect care a lucrat in decursul timpului cu Microsoft, Siemens si Samsung.

Ecranul are dimensiunea aproximativa a unei pagini de ziar, este echipat cu Wi-Fi si cu un sistem de gestionare a continutului prin cloud, ceea ce asigura ca stirile vor fi afisate la timp in fiecare zi.

E-cerneala este o inovatie intalnita si pe tabletele Kindle si este eficienta mai ales datorita consumului redus de energie si prezentarii paginilor intr-un mod prietenos pentru vederea umana. Spre deosebire de ecranele digitale conventionale, afisajele cu cerneala electronica nu au fundalul iluminat si au o rata de reimprospatare mai mica, ceea ce le face ideale pentru prezentarea continutului static, precum paginile de carte sau in acest caz, de ziar. 

Designul ziarului digital este caracterizat de simplitate si minimalism, nu are butoane iar ecranul nu are functii tactile. Este un dispozitiv conceput pentru a fi integrat armonios cu decorul casei si poate fi montat cu usurinta pe perete. 

Dispozitivul are o carcasa rezistenta din otel inoxidabil de inalta calitate si cantareste 8 kilograme, iar ecranul este acoperit de un strat subtire de sticla mata. De asemenea, datorita bateriei de mari dimensiuni, poate functiona saptamani intregi cu o singura incarcare.

Ziarul digital poate fi cumparat aici la un pret de 2.737 de euro, fiind cadoul ideal pentru persoanele care obisnuiesc sa rasfoiasca ziarul dimineata.

Pentru cei care isi doresc sa sustina jurnalismul de calitate, dispozitivul este facut pentru a-i indemna pe cititori sa se aboneze la ziarele lor preferate. Totodata, in schimbul unui abonament de 60 de euro pe an, utilizatorii primesc acces si la un portal online personal pentru gestionarea continutului de pe ecran.

Citește în continuare