Skip to content

Euromonitor a anuntat 20 orase ideale pentru a calatori in vara acestui an. Clasamentul tine cont de infrastructura, siguranta, sanatate si obiective turistice atragatoare.

In urma pandemiei, modul in care sunt analizate locurile ideale de calatorie a trecut prin transformari majore. Daca anterior clasamentele intocmite de Euromonitor sau de publicatia Time Out prioritizau numarul de turisti in defavoarea sigurantei, pentru vara acestui an s-au schimbat criteriile care decid cele mai optime locuri de vacanta.

Clasamentul publicat zilele trecute de Euromonitor pentru anul in curs a avut 6 standarde care au fost masurate din punct de vedere calitativ si nu cantitativ. S-a tinut cont in primul rand de infrastructura turismului, legislatia locala pentru turisti si obiectivele atragatoare, sanatate si siguranta, performanta economica, de afaceri si sustenabila a orasului respectiv si, la final, de cifrele industriei turismului si hospitaliere.

Daca in 2019 clasamentele erau dominate de destinatii asiatice precum Hong Kong si Bangkok, pentru anul acesta, Europa este reprezentata de 10 orase in top 10 si 16 orase in top 20. Masurile luate in perioada pandemiei au avut un impact asupra calatoriilor si a modului in care sunt evaluate locurile ideale pentru turism.

Tinand cont de analiza realizata pe activitatea din 2021, Parisul a fost numit destinatia ideala de vacanta pentru anul acesta. La nivel global, a avut cel mai mare scor in materie de legi si infrastructura turistica dar si in privinta numarului de vizitatori. In schimb capitala franceza a avut un scor mai putin pozitiv in privinta sanatatii si a sigurantei, fiind luata in calcul si rata de vaccinare cu doza booster.

Clasamentul se continua cu Dubai pe locul al doilea si Amsterdam pe locul al treilea. In continuare, top 10 este completat, in ordine, de Madrid, Roma, Berlin, New York, Londra, Munchen si Barcelona. 

Pe pozitiile 11 si 12 se afla Viena si Milano, pe 13 este Praga, pe 14 este Los Angeles care este urmat de Tokyo, Dublin, Lisabona, Frankfurt, Zurich si Istanbul. 

Dupa ce s-a plasat pe primul loc in topul din 2020, Dubai a coborat o pozitie, reusind sa se mentina in top 5 prin deciziile luate de autoritatile din Emiratele Arabe Unite care au deschis granitele pentru turisti inca din iulie 2020 si au lansat Expo 2020 in luna octombrie a anului trecut care a atras un numar mare de vizitatori. In plus, conform datelor publicate la inceputul lunii aprilie 2022, peste 98% din populatia rezidenta a orasului este vaccinata si poarta in continuare masca in spatiile inchise.

Va invitam sa descoperiti mai jos pavilioanele spectaculoase din cadrul expozitiei.

Amsterdam,un oras relativ mic comparativ cu altele din lista Euromonitor, a scorat pe locul al treilea datorita modului in care autoritatile au gasit solutii la supra-turism si aglomeratie. Sunt utilizate tehnologii de ultima generatie bazate pe Inteligenta Artificiala pentru a facilita decongestionarea traficului atat pe canale dar si pentru pietoni. 

Alaturi de Barcelona si Oslo, in Amsterdam au fost implementate o serie de masuri drastice in privinta parcarii automobilelor in zonele turistice. In plus, s-au investit sume considerabile in infrastructura pentru biciclete, promovand deopotriva un oras mai aerisit, o viata activa dar si un stil de viata sustenabil.

Alte orase care au avut performante bune in clasamentul Euromonitor sunt Singapore, numit orasul cu cea mai buna performante financiara si de afaceri din lume, Orlando din SUA pe locul 22 si Las Vegas pe locul 28, iar din Asia s-au remarcat Taipei, Hong Kong si Macau. In privinta standardelor ce tin de obiective turistice atragatoare, orasul ideal pentru vacanta clasat pe primul loc este Dublin, capitala Irlandei. 

Pentru sugestii de activitati turistice dar mai ales culturale si de lifestyle din orasele din clasament, va recomandam mai jos o serie de articole dedicate ideilor de vacanta.

Citește în continuare