Skip to content

5 muzee din Paris care pot fi vizitate gratuit si in care pot fi vazute unele din cele mai importante opere de arta din lume. Printre ele se afla si Atelierul lui Brancusi de la Centrul Pompidou. 

Franta este cea mai vizitata tara din lume, stabilind un numar record de 90 de milioane de turisti in anul pre-pandemic 2019, dintre care 38 de milioane de persoane au ales Parisul pentru vacanta. 

Capitala Frantei ofera unele dintre cele mai spectaculoase locuri, institutii, artefacte si monumente care pot fi vizitate la o simpla plimbare pe Rue de Rivoli. Pentru iubitorii de arta, Parisul este considerat unul din cele mai importante centre culturale contemporane din lume, cu cele mai valoroase muzee si opere de arta din patrimoniul mondial. In ceea ce priveste obiectivele ce pot fi vizitate in mod gratuit, orasul ofera intrare libera la muzee si spatii culturale diverse care pot acoperi programul unui vizitator pentru cel putin o saptamana.

Mai jos puteti descoperi 5 muzee pariziene care ofera intrare libera pe tot parcusul anului. 

Muzeul Carnavalet gazduieste peste 625.000 de lucrari de arta din diferite medii care sunt expuse prin rotatie. Printre opere se afla picturi, sculpturi, mobilier, obiecte decorative si de tamplarie, fotografii si desene. 

Muzeul se afla in doua cladiri istorice de secol al XVI-lea din centrul cartierului Le Marais, Hôtel Carnavalet si fostul Hôtel Le Peletier de Saint-Fargeau si a fost creat pentru a arata istoria progresiva a orasului Paris prin diferite opere de arta, fiind denumit adesea ”casa parizienilor”. In 2021, muzeul a fost redeschis dupa o perioada de 4 ani de reabilitari care au rezultat intr-un design expozitional modern care imbunatateste experienta vizitatorilor.

In muzeu pot fi vazute, printre altele, arme si pistoale din timpul Revolutiei Franceze, un pantof care se presupune ca a apartinut reginei Maria Antoaneta, monede din secolul al II-lea cat si obiecte de uz cotidian care au apartinut lui Napoleon.

Atelierul lui Brancusi din centrul Parisului se afla langa unul din cele mai celebre muzee pariziene, Centrul Pompidou, si expune 137 de sculpturi realizate de Brancusi in timp ce locuia in capitala franceza. 

Atelierul ofera acces gratuit pe tot parcursul anului si este rezultatul unei intelegeri dintre Brancusi si statul francez. Inainte de moartea sa, artistul a donat guvernului francez tot ce se afla in atelier cu conditia unica ca acesta sa fie pastrat intact si transformat intr-un muzeu deschis tuturor.

Atelierul a fost reconstruit pentru prima data in 1962 si mutat in Muzeul National de Arta Moderna din Paris, dupa care a fost transferat la Palais de Tokyo ca in cele din urma sa ajunga in 1977 la locul din prezent, langa Centrul Pompidou. 

Spatiul reuneste, pe langa sculpturi si o serie de 87 de socluri originale din materiale diverse, 41 de desene, doua picturi, peste 1.600 de tiparituri, fotografii pe sticla si unelte folosite de geniul sculpturii moderne. 

Petit Palais, una din bijuteriile arhitecturale ale capitalei franceze, a fost construita in acelasi timp cu Grand Palais si cu podul Alexandru al III-lea, cu ocazia Expozitiei Universale de la 1900.

Muzeul a fost construit cu scopul de a gazdui si expune colectiile de arta ale orasului Paris, comandate de catre administratia locala cu prilejul Expozitiei Universale. In decursul ultimului secol, colectia de la Petit Palais a devenit mai bogata si diversa datorita achizitiilor si a donatiilor venite din partea artistilor. Printre donatori se afla si Henri Matisse care in 1936 a oferit muzeului celebra pictura a lui Paul Cézanne, „Trei scaldatoare”. 

In prezent, muzeul ofera un spatiu generos cu expozitii de pictura franceza, flamanda si olandeza, cat si o colectie impresionanta de obiecte de arta decorativa si bijuterii. Patrimoniul muzeului include si o colectie de arta grafica cu 18.000 de gravuri si 9.000 de desene. Alaturi de expozitii pot fi vizitate gratuit si gradinile spectaculoase iar pauzele pot fi luate la cafeneaua si restaurantul Le Jardin du Petit Palais.

Muzeul Cernuschi se afla langa parcul Monceau intr-o cladire neoclasica construita in 1840 si transformata in 1898 in muzeu. Din colectia institutiei fac parte peste 7.000 de opere de arta chineza si japoneza, dintre care o parte provin din antichitate. 

Muzeul a fost denumit dupa Henri Cernuschi, proprietarul cladirii, un patriot si republican de origine italiana care detinea mai multe banci in Paris si era cunoscut pentru colectia sa impresionanata de obiecte de arta. Majoritatea au fost achizitionate in timpul calatoriilor sale prin Asia, mai ales in Japonia si China. 

Inainte ca locuinta lui Cernuschi sa fie transformata in muzeu, aceasta a servit drept un centru al Japonismului pentru pictorii impresionisti interesati de stampele japoneze. Printre vizitatorii regulati se numarau Claude Monet si Edgar Degas. 

In ultimele decenii, muzeul si-a dezvoltat colectia care astazi include atat arta antica si medievala, cat si arta contemporana, alaturi de obiecte si opere din Vietnam si Coreea de Sud. Din colectie fac parte sculpturi, picturi, stampe, obiecte decorative si religioase, fotografii, textile, desene si acuarele. Accesul este gratuit pentru expozitia permanenta, insa in cadrul expozitiilor temporare se percepe adesea o taxa de intrare.

Muzeul Bourdelle gazduieste fostul atelier de secol al XIX-lea al sculptorului francez Antoine Bourdelle, insa ofera si cateva insertii de arhitectura contemporana semnate de Christian de Portzamparc. 

Muzeul Bourdelle se afla in centrul cartierului Montparnasse si le permite vizitatorilor sa descopere treptat viata si opera artistului Antoine Bourdelle prin diverse spatii expozitionale. Pe langa expozitii, se poate vizita si atelierul original al sculptorului cu parchetul invechit, geamurile inalte de sticla, soclurile si masa mare de lucru unde sunt aliniate diferite modele din lut. Printre sculpturi pot fi descoperite si desene, acuarele si picturi, cat si fotografii din timpul vietii artistului, cu familia si prietenii acestuia. 

Atelierul a fost lasat neatins dupa moartea lui Bourdelle, unul dintre cei mai influenti artisti ai vremurilor sale – in special pentru artistii romani. De asemenea, pot fi vizitate apartamentul privat al artistului si gradinile muzeului, decorate cu sculpturi de bronz, unde se pot gasi si diferite spatii de relaxare.

In prezent muzeul se afla intr-o perioada de renovare, insa se va redeschide in 15 martie 2023. Accesul este gratuit pentru expozitia permanenta, insa in cadrul expozitiilor temporare se percepe o taxa de intrare.

Pana veti ajunge la Paris, mai jos gasiti muzeele din Romania in care puteti vedea capodopere de arta de la Rembrandt, Monet, Rodin, Klimt, Titian, Jan Van Eyck si Rubens.

Citește în continuare

Interviu exclusiv Grigore Puscariu, art directorul roman care a lucrat la filmul Ferrari. "Am dezvoltat decorurile pentru garajul lui Scaglietti, linia de asamblare a masinilor de curse Ferrari si zona boxelor din cursa de F1, asa cum au fost la cursa din 1957 - Marele Premiu al Frantei"

In aceste zile avem pe ecrane filmul Ferrari, despre viata personala si profesionala a lui Enzo Ferrari, celebrul magnat italian al industriei auto.  Rolul lui Ferrari, fostul pilot de Formula…

Citeste mai mult