Skip to content

Sotii Obama au un nou proiect in lucru pentru Netflix, antologia „Blackout”. Seria va prezenta sase povesti de dragoste diferite

Compania Higher Ground a sotilor Barack si Michelle Obama a anuntat ca va produce pentru Netflix antologia „Blackout”, o serie de sase povesti de dragoste a unor adolescenti afro-americani care se indragostesc in timpul unei pene de curent in New York.

Din informatiile aparute oficial, fiecare segment va fi scris de un alt scenarist. Scenaristii celor sase povesti sunt Dhonielle Clayton („Tiny Pretty Things”), Tiffany D. Jackson („Allegedly”), Nic Stone („Dear Martin”), Angie Thomas („The Hate U Give”), Ashley Woodfolk („The Beauty that Remains”) si Nicola Yoon („Everything, Everything”). Proiectul este dezvoltat concomitent ca program de televiziune si film sub acordul semnat de Higher Ground si Netflix.

Citati de Hollywood Reporter, reprezentantii Netflix descriu seria astfel: „Sase autori prolifici au scris sase povesti de dragoste negre care au loc toate in timpul unei intreruperi de curent intr-o noapte sufocanta de vara. (…) Cand luminile se sting si oamenii dezvaluie adevaruri ascunse, dragostea infloreste, prietenia se transforma si toate posibilitatile prind contur.”

Casa de productii Higher Ground Productions, care apartine de Netflix, este coordonata de Barack si Michelle Obama inca de la lansarea acesteia in 2018. Dupa ce au castigat un premiu Oscar pentru American Factory”, planurile casei de productie au continuat linia de film documentar.

La inceputul lunii iunie 2021, sotii Obama au anuntat si productia animata „We The People”, format din 10 episoade, cu un program care promoveaza educatia civica, tot pentru Netflix.

Artisti ca H.E.R., Adam Lambert, Lin-Manuel Miranda, Bebe Rexha, Janelle Monáe si poeta Amanda Gorman au participat la acest proiect, pentru care interpreteaza compozitii proprii, originale. 

In mai 2021, Michelle Obama a lansat o alta productie Netflix, o emisiune dedicata copiilor, „Waffles + Mochi”. Aceasta serie de zece episoade prezinta doua marionete care calatoresc prin lume pentru a-si „satisface curiozitatea gastronomica si a invata sa gateasca cu ingrediente proaspete”, dar si pentru a-i inspira pe cei mai tineri sa adopte obiceiuri alimentare sanatoase.

Citește în continuare