Skip to content

La 81 de ani, Michael Douglas s-a hotarat sa-si scrie povestea vietii intr-o carte de memorii. Nemira a anuntat ca publica cartea pe 6 octombrie, odata cu editia internationala

Michael Douglas va lansa in aceasta toamna o carte de memorii, un volum „frust, amplu”, despre care spune ca va aduce lumina asupra vieții sale personale si profesionale, ambele extrem de bogate.

„Dupa ce mi s-a cerut acest lucru timp de mulți ani, am decis in sfarsit ca a venit momentul sa-mi spun povestea in termenii mei”, a declarat Douglas intr-un comunicat dat publicitații de editura Grand Central Publishing, care a stabilit data lansarii pentru 6 octombrie. Editura Nemira a anuntat ca va publica cartea tot pe 6 octombrie.

„Nu veti citi varianta cu momentele de glorie, nici versiunea ajustata prin titluri sau de incasarile de box-office, ci cea reala. Am trait o viața desfasurata in public, dar in acelasi timp profund privata – iar intre cele doua exista o diferența. Este vorba despre de unde vin, impotriva a ce am luptat si ce am ales pentru mine. Celebritatea poate estompa adevarul; aceasta este incercarea mea de a-l aduce din nou in focus.”

Cartea lui Douglas, scrisa in colaborare cu Michael Fleming, nu are deocamdata un titlu.

Actorul, in varsta de 81 de ani, apare pe ecrane – si in stiri – de zeci de ani. Fiul legendarului actor de la Hollywood Kirk Douglas, a cunoscut consacrarea in anii ’70, in serialul de succes „The Streets of San Francisco”, dupa care a jucat in producții devenite repere culturale precum „Fatal Attraction”, „Wall Street” si „Basic Instinct”. De asemenea, a produs filmul laureat cu Oscar „One Flew Over the Cuckoo’s Nest”, un proiect pe care tatal sau isi dorise de mult sa il realizeze.

Michael Douglas  este supravietuitor al cancerului, a avut  probleme legate de consumul de substanțe si, de-a lungul vieții, a luptat sa se desprinda de umbra tatalui sau. Casatoria sa, in noiembrie 2000, cu actrița Catherine Zeta-Jones, cu peste 20 de ani mai tanara, a fost intampinata inițial cu indoieli legate de durabilitatea relației.

„Pentru prima data, Douglas este pregatit sa spuna povestea nefiltrata a vieții sale, intr-o carte de memorii frusta si cuprinzatoare din punct de vedere al carierei, care urmareste drumul sau din umbra tatalui sau, Kirk Douglas, pana la propria celebritate”, se arata in anunțul editurii Grand Central.

Pe langa dezvaluirea demonilor si a dezamagirilor sale, Douglas „isi impartaseste si victoriile: lupta castigata impotriva cancerului in stadiul patru si mariajul sau de 25 de ani cu Catherine Zeta-Jones, care i-a contrazis pe sceptici si a devenit una dintre cele mai durabile povesti de dragoste de la Hollywood”, a mai transmis editura.

Dincolo de premiile Oscar obținute pentru rolul din „Wall Street” si pentru producția „One Flew Over the Cuckoo’s Nest”, Douglas a castigat cinci Globuri de Aur, un premiu Primetime Emmy si un premiu pentru intreaga cariera acordat de American Film Institute (AFI). De asemenea, Douglas este de mult timp filantrop si activist, iar in 1998 a fost numit Mesager al Pacii de catre secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Kofi Annan.

Citește în continuare