Skip to content

Cea mai mare gradina cu lalele din lume, deschisa timp de 2 luni in Olanda. Pot fi admirate peste 7 milioane de flori.

Recent a fost redeschisa Gradina Keukenhof, una dintre cele mai mari gradini de flori din lume. In perioada 21 martie – 12 mai, intre orele 08:00 – 19:30, in parcul aflat intre Amsterdam si Haga vor putea fi admirate peste 7 milioane de lalele, zambile si narcise, ingrijite de o armata de gradinari.

Gradina se intinde pe o suprafata uriasa, cat 50 de terenuri de fotbal puse laolalta. In anii de dinaintea pandemiei, locul era plin de oameni veniti din toate colturile lumii pentru a admira florile, pentru a le fotografia sau pentru a savura o cafea pe banci sau la cafenelele din interior. Vizitatorii au crescut de la an pana la peste 1,5 milioane de iubitori de flori in 2019.

Istoria Keukenhof dateaza din secolul al XV-lea cand era gradina de aprovizionare pentru castelul Slot Teylingen.

Cel mai celebru locuitor al castelului a fost Contesa Jacoba van Beieren (Jacqueline de Bavaria) (1401-1436) care utiliza gradinile pentru vanat, fructe si legume. Ulterior, domeniul a fost achizitionat de Adriaen Maertensz Block, capitanul si guvernatorul celebrei Dutch East India Company care domina comertul maritim la vremea respectiva. Trei ani mai tarziu a fost construit castelul Keukenhof iar domeniul s-a extins pana la o suprafata de peste 200 de hectare.

In 1857, proprietatea era detinuta de Baronul si Baroneasa Van Pallandt care i-au angajat pe arhitectii peisagisti Jan David Zocher si fiul sau, Louis Paul Zocher, pentru a reproiecta gradinile castelului. Acel parc, in stil peisagistic englezesc, constituie si astazi baza Keukenhof.

In 1949, un grup de 20 de cultivatori si exportatori de bulbi de flori de renume au venit cu planul de a folosi domeniul pentru a expune bulbi cu flori de primavara, ceea ce a marcat transformarea gradinilor Keukenhof intr-un parc de primavara. 

Parcul si-a deschis portile pentru public in 1950 si a avut un succes imediat, cu 236.000 de vizitatori numai in primul an. Anul 2024 va fi cea de-a 75-a editie a gradinilor Keukenhof, evenimentul atrage turisti din toate colturile lumii veniti special pentru a admira minunile create de peisagisti in natura.

In fiecare toamna, 40 de gradinari planteaza cele 7 milioane de bulbi, donati parcului de peste 100 de cultivatori din Olanda si de peste hotare.

Plantarea incepe la inceputul lunii octombrie si se termina de obicei pana pe 5 decembrie. Paturile de flori sunt sincronizate cu timpii de inflorire ai bulbilor pentru a asigura un adevarat spectacol vizual pe durata celor 4 saptamani de deschidere a parcului. Pentru a se asigura o inflorire continua, in fiecare loc se planteaza cate trei bulbi in straturi diferite. Cel plantat la cea mai mare adancime va ramane inflorit in primele trei saptamani, fiind urmat de bulbii din straturile urmatoare.

Pe langa gradinile de lalele, Keukenhof prezinta o varietate de alte gradini inclusiv japoneza sau englezeasca dar si pavilioane cu expozitii de flori, arbusti si plante perene si alei sinuoase. Biletele pentru vizita din acest pot fi achizitionate de aici.

In Bucuresti, Gradina Botanica “Dimitrie Brandza” este deschisa vizitatorilor. In plus, pe peluzele care sunt deschise publicului, puteti merge pentru a face sport in aer liber.

Tot in Gradina Botanica, puteti descoperi un colt al plantelor din gradina bunicii. Sectorul chiar asa se numeste, “Gradina bunicii”, si este un model simbolic al gradinilor traditionale romanesti, locul in care legumele, florile, plantele medicinale si aromatice, arbustii si pomii fructiferi au un rol bine stabilit.

Gradina a fost infiintata in anul 2011, in cadrul unui proiect cu voluntari, derulat de Asociatia Team Work in parteneriat cu Gradina Botanica. Locul isi propune sa ilustreaze varietatea plantelor cultivate in gradinile de la tara, tot mai putin cunoscute copiilor si adultilor din mediul urban si sa readuca in atentia publicului importanta gradinii din jurul casei si conservarea diversitatii vegetale prin cultivarea soiurilor traditionale.

Acolo, au loc frecvent ateliere pentru copii. Pentru a afla din timp de aceste ateliere, puteti urmari pagina de Facebook a Gradinii Botanice, acolo sunt anuntate atelierele viitoare.

Citește în continuare