Skip to content

Porsche, Gucci si Louis Vuitton sunt cele mai valoroase branduri de lux din lume. Companiile din top 50 vor pierde pana la 35 miliarde de dolari din cauza pandemiei.

Brand Finance, compania care evalueaza anual cele mai puternice si valoroase branduri din lume, a anuntat clasamentul pentru anul 2020. Dupa analiza a peste 40 de sectoare si industrii din 46 de tari, Porsche, Gucci si Louis Vuitton ocupa primele locuri in topul celor mai bine estimate companii care comercializeaza produse de lux.

In pofida cresterilor in valoare pentru majoritatea brandurilor de lux, campioana fiind Givenchy cu o crestere de 74%, toate companiile vor fi afectate de pandemia de Covid-19. Estimarile pentru pierderile suferite de cele 50 de branduri care domina piata de lux se apropie de 35 de miliarde de dolari.

Clasamentul a fost intocmit tinand cont de atat de cifrele de afaceri raportate de companii cat si de marketing, de perceptia locala, nationala si internationala si de factorii care influenteaza turismul, calatoriile si piata de schimb.

Porsche ramane cel mai valoros brand de lux din lume, fiind evaluat la 33,9 miliarde de dolari. Este urmat de Gucci, cu jumatate din valoarea Porsche, de Louis Vuitton, Cartier, Chanel, Hermes si Ferrari.

Porsche deschide clasamentul brandurilor de lux cu o crestere de 4 miliarde de dolari. E urmat de Gucci cu 17,6 miliarde de dolari (a crescut de la 14,6), Louis Vuitton cu 16,4 miliarde de dolari, Cartier cu 15 miliarde de dolari, Chanel cu 13 miliarde de dolari, Hermes cu 11 si Ferrari cu 9 miliarde de dolari. Primele 7 pozitii din top au inregistrat cresteri, restul sunt majoritar in scadere.

Topul este continuat de Rolex (7,8), Dior (6,8), Coach (6,8), Estee Lauder, Tiffany, Guerlain, Shiseido, Burberry, Prada, Lancome si Omega.

Este de remarcat faptul ca piata de lux este dominata de branduri din zona modei si a marochinariei, de masini care au scris istorie si de ceasuri extravagante a caror traditie merge inapoi peste 100 de ani. Sunt companii care au pornit ca afaceri de familie, au fost dezvoltat in timp, crescute din generatie in generatie si sustinute prin investitori externi.

Topul 10 are cinci branduri frantuzesti raspandite in toata lumea.

Stilul de viata al francezilor ramane aspirational pentru intreaga, de la bagajele, gentile sau colectiile de haine Louis Vuitton la imperiul creat de Coco Chanel si dezvoltat in rochii elegante, costume si parfumuri. In medie, brandurile frantuzesti de lux au inregistrat o crestere anuala de 14% in valoare.

In acelasi timp, oamenii de afaceri francezi detin monopolul industriei de lux cu peste jumatate din brandurile din top in portofoliul lor.

Louis Vuitton, Dior, Guerlain, Bulgari, Givenchy, Loewe si TAG Heuer sunt detinute de grupul LVMH condus de omul de afaceri francez Bernard Arnault.

Gucci, Bottega Veneta, Yves Saint Laurent apartin grupului Kering condus de Francois-Henri Pinault care a investit o parte din profiturile sale intr-o colectie de arta impresionanta si un muzeu care va fi deschis in Paris in luna ianuarie 2021:

Povestea inceputurilor Louis Vuitton o gasiti mai jos:

Povestile celorlalti designeri de lux din lume le puteti descoperi in lista documentarelor de mai jos. Majoritatea au intampinat valuri de aversitate in multe puncte cheie din carierele lor.

Citește în continuare