Skip to content

(galerie foto) Noi colectii de moda Haute Couture: Valentino, Iris van Herpen si Balenciaga. Sculpturile lui Brancusi au fost inspiratia lui Pierpaolo Piccioli pentru colectia Valentino.

La inceput de saptamana, va invitam sa gasiti inspiratie si sa va delectati vizual cu trei colectii de moda create la nivel de arta demna de cele mai mari muzee din lume. Direct de la Saptamana Modei Haute Couture de la Paris, va prezentam colectiile Iris van Herpen, Balenciaga si noul concept Valentino inspirat de Constantin Brancusi.

Casa de moda italiana Valentino a organizat una dintre cele mai spectaculoase defilari ale sezonului la Chateau de Chantilly, la nord de Paris. Colectia a fost inspirata de Constantin Brancusi.

Prin noua colectie Valentino Haute Couture Fall 2023, directorul de creatie al Valentino, Pierpaolo Piccioli, a prezentat o gama de tinute romantice, in stilul oarecum clasic, specific brandului, carora le-a adaugat elemente surprinzatoare, casual, pentru a le actaliza la tendintele contemporane.

Pentru a stabili tonul colectiei, defilarea a fost deschisa de modelul Kaia Gerber, fiica lui Cindy Crawford, intr-o camasa alba, lasata descheiata pana la mijlocul corpului, purtata cu blugi largi si accesorizata cu cercei uriasi de tip candelabru. De altfel, toate modelele care au defilat pe podium au purtat perechi similare de cercei, indiferent de stilul tinutei lor.

Colectia „Un Chateau” include 76 de tinute diferite si a fost gandita pentru a putea acoperi toate nevoile din garderoba unei doamne de luni pana duminica, de la blugi la fuste, rochii, pantaloni sau rochii grandioase, cu imprimeuri florale sau cu cape si trena. 

Cele doua concepte abordate de Piccioli sunt „simplitate” si „paradoxuri”.  Designerul a declarat ca a fost inspirat artistul roman Constantin Brancusi, citandu-l chiar in cadrul unei conferinte de presa: „Simplitatea este complexitatea rezolvata”. Piccioli a adaugat ca sculpturile lui Brancusi sunt intruchiparea modernista a puritatii absolute.

Iris van Herpen a fost inspirata de arhitectura acvatica si de fiinte bionice pentru colectia Haute Couture toamna/iarna 2023.

Colectia „Architectonics” a fost prezentata zilele trecute la Paris si a marcat, ca de obicei, unul dintre punctele culminante ale Saptamanii Modei. O parte din creatiile lui Iris van Herpen si-au gasit deja locul in marile muzee de arta contemporana si arta costumului iar noile instalatii sculpturale se inscriu pe aceeasi linie a intersectiei dintre arta, arhitectura si tehnologie.

Prezentarea colectiei a avut loc in gradina unei vile pariziene unde au fost dezvaluite cele 16 piese inspirate de arhitectura acvatica si inovatii bionice. Tinutele urmeaza o estetica deja consacrata care a devenit semnatura designerului olandez, una in care primeaza fluiditatea, fantezia si experimentul.

Mesajul colectiei este dedicat celor care se simt amenintati de cresterea rapida a nivelului marii, printre acestia aflandu-se si Iris van Herpen — resedinta ei fiind in Olanda, o tara care este permanent vulnerabila la impactul schimbarilor climatice. Insa piesele vestimentare nu au fost gandite ca un mesaj politic ci mai degraba ca o solutie, designerul incercand sa arate cum ar putea arata noua forma hibrida de viata, un amalgam de vestimentatie telurica si marina.

La nivel teoretic, Van Herpen citeaza ca sursa de inspiratie proiecte precum Oceanix ─ un adapost plutitor sustenabil numit „o noua frontiera pentru habitatul uman”, cu un prototip in curs de constructie in orasul-port Busan din Coreea de Sud ─ sau cladirile de arhitectura subacvatica proiectate de oceanograful francez Jacques Rougerie.

Dupa o perioada tumultuoasa in istoria casei de moda Balenciaga, designerul Demna Gvasali a dezvaluit o colectie care revine la radacini, adica la siluetele fondatorului brandului, Cristóbal Balenciaga.

Dupa cateva sezoane in care a incercat sa stearga limitele intre moda si gunoaie de plastic, Demna a incercat in cea de-a treia colectie Balenciaga Couture sa readuca aminte publicului de motivul pentru care numele Balenciaga este atat de renumit. Si nu este datorita colectiilor lui scandaloase si nici din cauza scandalului de imagini de pedofilie care au umbrit una dintre campaniile vizuale recente ale brandului. Renumele numelui Balenciaga se datoreaza fondatorului casei de moda, Cristóbal Balenciaga. 

Astfel, decorul in care a fost prezentata noua colectie recreeaza de fapt atmosfera salonului in care erau dezvaluite creatiile lui Cristóbal Balenciaga. Mai mult decat atat, a fost cooptata si Danielle Slavik, una dintre ultimele modele care au lucrat alaturi de celebrul designer din 1964 pana cand acesta si-a inchis definitiv salonul in 1968. Slavik a deschis defilarea de moda purtand o replica a unei rochii pe care a imbracat-o pentru prima data in 1966. Ulterior, rochia a fost comandata de Grace Kelly fi purtata la The Scorpion Ball in 1969, cea de-a 40-a aniversa a Printesei de Monaco.

„Couture pentru mine este in mod specific despre haine. A existat o naratiune care s-a intamplat cumva de la sine. A fost un fel de a face o punte intre trecut si prezent”, a declarat Demna pentru Sarah Mower de la Vogue Runway.  In acest context, Slavik este elementul de legatura intre trecut si prezent, iar ideologia exprimata de Demna marcheaza o schimbare majora pentru Balenciaga in care accentul cade pe trecutul casei de moda, o strategie creativa si de marketing prin care va incerca sa readuca fanii brandului inapoi.

Mai jos puteti descoperi alte colectii Haute Couture care au fost dezvaluite recent la Paris.

Citește în continuare