Skip to content

De ce aveti probleme cu tenul atunci cand calatoriti si ce puteti face pentru a le remedia

Atunci cand calatoriti, indiferent ca este vorba de o vacanta ori de o calatorie de business, tenul vostru trebuie sa faca fata multor schimbari: de temperatura, de apa sau de fus orar.

Aerul din avion, schimbarea de mediu, expunerea la frig sau la soare, toti acesti factori pot avea repercusiuni negative asupra tenului vostru.

Exfoliati-va tenul inainte de calatorie 

Un pas preventiv pentru a evita neplacerile legate de ten in mijlocul calatoriei este o buna exfoliere a tenului. Daca nu apelati la cineva specializat, puteti folosi pentru acest proces produse care contin acid alfa hidroxi care va vor ajuta sa indepartati stratul uscat de piele.

Alfa hidroxi acizii se gasesc de cele mai multe ori in solutiile de curatare a fetei, in produsele care ajuta la exfolierea tenului, dar si in anumite seruri. Chiar daca va ajuta la obtinerea unui ten frumos si sanatos, aceasta substanta trebuie sa fie folosita cu atentie.

Alfa hidroxi acizii trebuie sa fie folositi tinand cont de tipul de ten. Astfel, daca aveti tenul sensibil ar trebui sa foolositi produse cosmetice bogate in AHA de cel mult trei ori pe saptamana, pentru a evita iritatiile de la nivelul pielii.

Utilizarea frecventa a acestor acizi poate duce la subtierea epidermei si din acest motiv nu trebuie abuzat de proprietatile acestor acizi.

Mai mult, atunci cand pe suprafata tenului sunt aplicate produse cosmetice ce contin alfa hidroxi acizi, este foarte important sa folositi si o lotiune de protectie solara si asta pentru ca alfa hidroxi acizii cauzeaza fotosensibilitate.

Machiajul purtat in avion deshidrateaza tenul 

Aerul uscat din avion afecteaza tenul si il deshidrateaza extrem de tare, chiar daca mergeti cu un zbor doar pentru o ora. Umiditatea scade in avion in medie cu 20% din nivelul normal cu care este obisnuit organismul.

In cazul in care pielea voastra este in mod normal uscata, schimbarile la care este supusa duc la acumularea de ulei sub celulele deshidratate ale pielii, iar daca va confruntati cu un ten gras, mediul din avion va cauza o productie mai mare de celule uleioase.

Utilizarea unui fond de ten, in special cel lichid, in contact cu mediul din avion si schimbarea de altitudine nu va face altceva decat sa creeze un mediu propice pentru pori care vor urma sa se dilate. Indicat este sa va demachiati inainte de a pleca spre aeroport, folositi un serum si ulterior hidratati corespunzator tenul. 

Schimbarile de temperatura pot influenta aparitia acneei

Pielea se comporta diferit in functie de mediul in care este expusa. Daca ajungeti intr-un mediu uscat, chiar daca aveti tenul mixt sau gras, tenul va avea nevoie de hidratare suplimentara. Cele mai indicate sunt cremele care contin acid hialuronic.

In cazul in care aveti ten uscat atunci este recomandat sa folositi o crema hidratanta in a carei compozitie se regaseste vitamina C.

Atat schimbarile de temperatura cat si apa folosita pot influenta aparitia acneei pe parcursul calatoriilor voastre si pentru un plus de hidratare puteti adauga in geanta de voiaj si o apa termala pentru a va reimprospata tenul.

Hidratarea elementul cheie pentru un ten sanatos si curat 

Daca mergeti in zone cu temperaturi ridicate este indicat sa folositi produse care contin antioxidanti, fiindca acestia vor tine departe orice problema pe care schimbarea de clima o poate avea asupra pielii.

Nu uitati de crema cu protectie solara care trebuie  sa devina un accesoriu indispensabil in rutina de ingrijire a tenului indiferent de anotimp.

Cat timp va expuneti la soare evitati folosirea produselor care contin acizi sau retinol, fiindca pot cauza exolierea sau iritarea tenului. In caz contrar, daca expunerea pielii este intr-un mediu cu temperaturi scazute, aplicati intotdeauna inainte de crema si un ser. O alta alternativa de hidratare rapida in timpul rece sunt mastile textile. 

Citește în continuare