Skip to content

Concertul Depeche Mode „LiVE SPiRiTS” de la Berlin pe YouTube, joi, intr-o unica difuzare. Interviu cu romanul care e protagonist in filmul care insoteste concertul

Concertul susţinut de trupa Depeche Mode la Berlin în turneul „Global Spirit” va fi disponibil joi, 25 iunie, pe canalul de YouTube, intr-o singura difuzare de la ora 22.00, ora Romaniei.

Show-ul din 2018 va fi oferit integral,  parte din campania de promovare a pachetului special DVD/Blu-Ray pe care trupa il lanseaza cu secvente care nu au fost facute inca publice din timpul acestui turneu. Lansarea documentarul „SPiRiTS in the Forest”, prezentat în cinematografe la finalul anului trecut, va fi disponbil la vanzare din 26 iunie.

Documentarul, regizat de reputatul Anton Corbijn care i-a insotit pe cei de la DEPECHE MODE de-a lungul carierei lor realizand multe dintre videoclipurile trupei, spune povestea impactului britanicilor in muzica mondiala prin felul in care vietile fanilor lor au fost influentate de muzica pe care au ascultat-o.

Filmul are in prim plan 6 fani, printre ei si romanul Cristian Flueraru, absolvent de geografie si specialist in analiza cartografica, a carui poveste a aflat-o o lume intreaga in noiembre anul trecut cand filmul a fost difuzat simultan in cinematografele din 30 de tari.

“Tot ce pot sa spun este ca fiecare dintre cele sase povesti este axata pe dragostea personala pentru Depeche, ce a adus Depeche in viata fiecaruia, deci nu sunt nicidecum povestile clasice sau nu sunt elemente repetitive. Fiecare poveste are farmecul ei, este total deosebita, sunt foarte emotionante.

Stiam ca o sa ne intalnim cu Anton Corbijn, dar nu stiam cum o sa fie, oare ce o sa zic „Salut! Sunt un mare admirator” sau voi merge low profile. Si, da el a stat aproape de noi pe tot parcursul filmarilor la Berlin, foarte prietenos, foarte natural, degajat. Asta in sine a fost o experienta. La arena, am avut parte de micile beneficii ale unui invitat special: un tur facut de managerul lor, Jonathan Kessler, am urcat pe scena, am mers pe catwalk, foarte frumos,

In timpul concertului (de la Berlin)au stat tot timpul cu camerele pe langa noi desi eu credeam ca vor trage 2-3 scene dupa care ne vor lasa sa ne vedem de treaba. Iar asta m-a dus cu gandul la o scena din filmul 101 destul de cunoscuta intre fanii Depeche Mode. Acum 30 de ani, in timpul turneului Music for the masses au ales 6-7 fani, i-au pus intr-un autocar,cu destinatia Pasadena, California unde urma sa fie concertul final, si i-au filmat tot drumul. Printre altele sunt niste close-up-uri filmate cu o tipa care rateaza versurile. Si eu la asta ma gandeam, sa nu fiu ca tipa din 101, sa nu fiu ca tipa din 101. (rade)”

Cristian Flueraru

Puteti citi povestea lui aici

Citește în continuare