Skip to content

(Galerie foto) La incoronarea Regelui Charles al III-lea si a reginei Camilla au fost prezenti si artisti ca Emma Thompson, Nick Cave sau Katy Perry. Vedeta absoluta a fost insa micul print Louis

Regele Charles al III-lea si regina Camilla au fost incoronati la Westminster Abbey, marcand inceputul simbolic al unei noi ere regale in Marea Britanie si un moment extraordinar pentru un om care a petrecut mai mult de sapte decenii in asteptare pentru acest rol.

Intr-un ritual elaborat si arhaic, care nu a mai fost vazut in Marea Britanie din 1953, regele a fost uns cu ulei sfant si a depus juramantul regilor, inainte ca arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, sa-i puna pe cap coroana Sfantului Eduard, sub un strigat de „Dumnezeu sa-l salveze pe rege”.

In fata a 2.300 de invitati, printre care peste 100 de sefi de stat, regele a jurat sa mentina religia protestanta in Marea Britanie si sa pastreze drepturile Bisericii Anglicane, asa cum sunt prevazute intr-o lege a parlamentului.

Printre invitatii prezenti la Westminster Abbey pentru incoronarea regelui Charles III-lea si a reginei Camilla s-au numarat reprezentanti ai unor organizatii de caritate, membri ai familiei regale straine si lideri politici.

Printre cei asezati pe primele randuri se numarau Printesa Anne, sotul ei, V Adm Timothy Laurence, si Ducele de Kent. Randul din fata a fost rezervat pentru Printul si Printesa de Wales si copiii lor, precum si pentru Ducele si Ducesa de Edinburgh, Printul Edward si sotia sa, Sophie.

Ducele de Sussex a participat singur la incoronarea tatalui sau, dupa ce sotia sa, ducesa de Sussex, si copiii au ales sa nu participe si au ramas acasa, in California.

Fiul cel mic al regelui, care a renuntat la statutul de membru al familiei regale in activitate in 2020 si s-a mutat ulterior in SUA, nu a mai fost vazut in public cu membrii familiei regale de la publicarea cartii sale de memorii Spare la inceputul acestui an, in care a fost foarte critic la adresa tatalui sau, a mamei sale vitrege, regina Camilla, si a fratelui sau, printul de Wales.

Dar, poate surprinzator pentru un eveniment atat de traditional si istoric, a fost si lista de celebritati din lumea culturii pop. Desi, avand in vedere pasiunea regelui Charles pentru arta si cultura, nu este de mirare ca invitatii din lumea muzicii, a filmului si a televiziunii au tinut sa participe. Printre ei, Emma Thompson, Lionel Richie, Katty Perry si Nick Cave.

La ceremonie a participat si Casa Regala a Romaniei reprezentata de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei si principele Radu, precum si presedintele Klaus Iohannis cu sotia, Carmen.

Zeci de mii de oameni sau fost prezenti de-a lungul unui traseu de procesiune de la Palatul Buckingham pana la abatie, multi dintre ei campand peste noapte pentru a-si asigura cel mai bun loc de unde ar fi putut vedea parada. La defilare au participat 4.000 de membri ai fortelor armate si 19 fanfare militare, cele mai multe la o ocazie de stat de la incoronarea reginei Elisabeta a II-a in 1953.

Iata o galerie foto de la ceremoniile de astazi. Foto Profimedia

Citește în continuare