Articol de Eduard Enache

In Anul Brancusi, o colectie de 41 de fotografii originale realizate de sculptorul roman si pastrate timp de sase decenii intr-un sertar al Bibliotecii Universitatii de Arte din Cluj-Napoca urmeaza sa fie restaurata si expusa publicului pentru prima oara, incepand cu 18 septembrie, la Art Safari. 

Provenienta fotografiilor a fost confirmata de istoricul de arta Doina Lemny, specialist de referinta in opera lui Brancusi, si de David Grob, cel mai important colectionar de fotografie Brancusi la nivel mondial. Doamna Lemny a prezentat aceasta descoperire in conferinta „Orizonturi ale sculpturii romanesti moderne: de la Karl Storck la Constantin Brancusi”, sustinuta pe 28 mai 2026 la Muzeul National de Arta al Romaniei si organizata de Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”. Informatiile de mai jos sunt extrase din prezentarea respectiva.

Fotografiile au fost donate Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj pe 29 aprilie 1965, printr-un act semnat de doctorul Nicolae Maior, pseudonimul lui Mircea Nicoara din Oradea. 

Maior primise colectia de la scriitoarea Alice Steifeld din Budapesta, mostenitoarea jurnalistei Otilia Cosmuta si a sotului ei, ziaristul maghiar György Bölöni. In actul de donatie, Maior mentioneaza ca materialele atestau legatura stransa dintre Otilia Cosmuta si Brancusi si isi exprima dorinta ca fotografiile sa fie puse la dispozitia profesorilor, studentilor si istoricilor de arta interesati sa il studieze pe sculptor. Din pacate, aceasta dorinta nu a fost respectata. 

Fotografiile au stat inchise in biblioteca institutiei timp de sase decenii, la adapost de orice cercetator. Conducerea anterioara a universitatii a refuzat accesul celor doi specialisti — Lemny si Grob — care aflasera despre posibila existenta a donatiei. In schimb, universitatea a expus anterior copii ale fotografiilor, fara sa stie cu certitudine daca imaginile originale sunt autentice.

Schimbarea conducerii universitatii a deschis in cele din urma drumul spre fotografii. Pe 19 martie 2026, Doina Lemny a vazut pentru prima oara colectia. „De indata ce am deschis dosarul de provenienta, indoielile s-au risipit”, a declarat ea. 

Actul de donatie clarifica originea pieselor: fotografiile i-au fost daruite Otiliei Cosmuta de Brancusi, fiind legati de o prietenie de lunga durata. In schimb dna Lemny mentioneaza starea in care se aflau fotografiile: au fost prinse in colturi cu autoadezive intr-un album clasic, iar la extragerea lor grosolana colturile s-au indoit si s-au deteriorat partial. Ulterior, au fost lipite direct pe bucati de carton, ceea ce face imposibila verificarea oricaror insemnari de pe verso fara deteriorare lor permanenta. In afara scrisorii de donatie si a listei fotografiilor, nu s-a mai gasit nimic altceva in mapele colectiei, asa ca nu se poate stabili cu certitudine daca au existat si scrisori olografe ale lui Brancusi.

Doua fotografii din colectie o surprind pe Otilia Cosmuta in atelierul lui Brancusi in jurul anului 1907 si sunt raritati absolute.

Colectia de la Cluj nu are o ordine cronologica sau tematica, iar in niciuna dintre cele 41 de fotografii nu apare chipul artistului – Brancusi a inceput sa isi faca autoportrete ceva mai tarziu, in jurul anului 1920. Identificarea si datarea exacta a cadrelor au necesitat colaborarea cu David Grob, care lucreaza in prezent la un catalog complet al fotografiilor lui Brancusi, programat sa apara in 2028 (cand drepturile de autor pentru operele lui Brancusi vor intra in spatiul public si nu mai trebuie achitata taxe catre mostenitorii lui). Dna Lemny a clasificat imaginile dupa criterii proprii – pe perioade si teme – si a actualizat titlurile scrise candva in romana si engleza pe cartoane, in conformitate cu denumirile oficiale stabilite prin cele doua mari cataloage de referinta semnate de Sidney Geist si Friedrich Teja Bach.

Colectia exceleaza prin numarul mare de fotografii ale primelor sculpturi ale lui Brancusi, unele dintre ele nemaiexistand azi in forma fizica, imaginile ramanand singura dovada a evolutiei sale artistice. Printre raritati se numara fotografii ale lucrarilor „Supliciul III” si „Natura moarta cu Leda si Noul Nascut”, care lipsesc pana si din arhivele Centrului Pompidou. 

Colectia mai cuprinde si un tiraj unic dupa un negativ din Franta: o vedere nocturna a atelierului cu „Pasarea in spatiu” din 1923. Doua fotografii din lot sunt de o raritate absoluta: o surprind pe Otilia Cosmuta alaturi de sotia pictorului Stefan Popescu, inconjurate de primele busturi sculptate de Brancusi la sosirea in Paris – detalii care ajuta la datarea imaginilor in jurul anului 1907. Una dintre ele este deteriorata, parand sa fi fost indoita si carpita ulterior cu stangacie. Prima dintre cele doua fotografii este, cel putin din datele disponibile la acest moment, unicat la nivel mondial.

Otilia Cosmuta a fost cea care l-a introdus pe Brancusi in atelierul lui Rodin in ianuarie 1907 si i-a prezentat-o pe Margit Pogany.

Povestea fotografiilor a fost prezentata la conferinta de la MNAR ca fiind legata de povestea Otiliei Cosmuta, jurnalista si scriitoare nascuta in 1873 si decedata in 1951, trecuta eronat drept „Ofelia” in actul de donatie de la Cluj. Dupa mai multe calatorii prin Europa si Orient alaturi de sotul ei, György Bölöni, Otilia s-a stabilit la Paris in 1904 si a inceput sa scrie cronici despre Rodin, Brancusi si Bourdelle, publicate in reviste romanesti, maghiare si franceze, initial sub pseudonimele Sándor Kémeri si Kémeri Erzsebet. Din 1907, a devenit secretara personala a lui Anatole France, pe care l-a insotit in calatoriile prin Italia, si a publicat in 1927 volumul „Promenades d’Anatole France” la editura Calmann-Lévy. A mai semnat „Ady Pariszban” in maghiara, „Sur le chemin des douleurs” cu o prefata de Henri Barbusse la Flammarion in 1929 si „Visage de Bourdelle” la Armand Colin in 1934.

Sotii Bölöni locuiau deja la Paris cand Brancusi a sosit in capitala Frantei si au devenit curand vecini in Place Dauphine. Otilia, cu o intrare usoara in mediile artistice, frecventa atelierul lui Auguste Rodin si l-a introdus acolo pe compatriotul sau in ianuarie 1907 – Brancusi fusese remarcat deja de maestrul de la Meudon prin participarile la cele doua Saloane din 1906. 

Otilia a colaborat si cu reviste din tara, printre care Luceafarul, unde a publicat un articol important despre Brancusi, ilustrat cu fotografii ale primelor sale sculpturi. Ea l-a sprijinit constant: ii prezenta colectionari si il introducea in cercurile pe care le frecventa. Astfel i-a prezentat-o pe baronesa Renee Frachon, o tanara cultivata care i-a comandat rapid un bust, si pe artista maghiara Margit Pogany, cea care avea sa devina muza celebrei serii „Domnisoara Pogany”.

Brancusi o numea pe Otilia „Baba dracului”, iar ea il striga „dragul meu Print” sau „dragul meu Vulcan” – tonul scrisorilor pastrate marturie vorbeste despre o prietenie calda, cu umor si complicitate. 

Intr-o scrisoare din 10 august 1923, trimisa din Berlin, Otilia scria: „Drag prieten, scumpul nostru Brancusi, ne gandim atat de des la tine; la atelierul tau plin de minunatii; la pasarea aceea care ne priveste de departe cu o liniste suverana, gata sa isi ia zborul spre inaltimi; la acele seri de neuitat in care ne primeai cu atata caldura si frumusete.” 

Iar pe 25 noiembrie 1929, cu prilejul lansarii noii sale carti la Flammarion, ii scria: „Draga meu Saint-Tralala, ii scriu Sfintiei Tale ca sa-i aduc aminte ca mizam pe nobila ta prezenta la Flammarion, pe Rue des Italiens nr. 25, vineri, pe 29 ale lunii, de la 9 seara pana la miezul noptii. Vino cu tot alaiul si fa o minune, asa cum stii tu, ca sa se vanda si ultima cartulie, iar editorii sa mai ceara un rand. Ne vedem vineri! Gyurka si mica Baba Dracului te imbratiseaza. Sfanta Trilili.”

Brancusi ii daruise Otiliei numeroase fotografii cu operele sale pentru a-i ilustra articolele, dar si cadre de zi cu zi din atelier. Prietenia lor a fost atat de stransa incat sculptorul dorea sa sculpteze portretul fiului Otiliei, Cornel Cosmuta, de care era foarte atasat si pe care il considera ca pe un fin. Acestui cap rotund de copil i-a dat numele de Prometeu, cel mai probabil sub influenta poemului omonim al lui Goethe, pe care Margit Pogany i-l trimisese de la Lausanne.

Brancusi a realizat o multime de fotografii pe care le-a oferit colectionarilor, galeriilor si prietenilor.

Pasiunea lui Brancusi pentru fotografie a fost, de altfel, una dintre constantele vietii sale artistice. Fascinat initial de lucrarile prietenului sau Edward Steichen si initiat ulterior de Man Ray, Brancusi a prins repede gustul tehnicii fotografice. Petrecea ore intregi developandu-si cliseele in laboratorul improvizat din atelierul sau de la impasse Ronsin. 

Considera ca fotografiile sale sunt cea mai fidela si relevanta cale de a-si explica sculpturile si migalea ore in sir la numeroase tiraje, schimband timpul de expunere la fiecare trecere a imaginii pe hartie. Colectia Centrului Pompidou numara in jur de 2.000 de piese: negative pe film sau pe sticla si tiraje pe hartie de diverse dimensiuni. Brancusi a pastrat aceasta colectie in atelier chiar si dupa ce, la sfarsitul anilor ’40, a desfiintat laboratorul foto si a lasat aparatul din mana.

Productia sa fotografica era atat de bogata incat ii permitea sa ofere imagini tuturor celor interesati de arta sa. Istoricul de arta Carola Giedion-Welcker, pe care Brancusi o primea intotdeauna cu bratele deschise, ii ceruse pe 12 octombrie 1936 cateva fotografii cu Muza, Leda, Pasarea si Miracolul, pentru o carte despre sculptura la care lucra. Pe 9 noiembrie 1945, ii propunea un volum comun – fotografii, texte si aforisme ale artistului, plus o anexa biografica: „Mi-as dori din tot sufletul sa te ajut cu editarea albumului tau foto. Stiu chiar si un editor de aici, cu dare de mana, care s-ar ocupa de proiect cu cea mai mare grija.” Volumul nu a mai vazut niciodata lumina tiparului, insa Carola a folosit imaginile in doua lucrari proprii: „Contemporary Sculpture: An Evolution in Volume and Space” (New York, 1955) si monografia „Constantin Brancusi” (Basel, 1958), aparuta imediat dupa moartea artistului.

Pe piata de arta internationala, fotografiile originale semnate de Brancusi incep sa apara tot mai des iar expozitiile din ultimii ani — la Cracovia (o prezentare strict dedicata fotografiei, curatoriata de Doina Lemny), la Paris, Amsterdam, Berlin si Londra — se concentreaza tot mai mult pe semnificatia imaginilor pe care le-a realizat.

O colectie scoasa la licitatie in 2025 i-a dezvaluit dnei Lemny o corespondenta bogata cu familia Gravier, admiratori francezi ai artistului care il invitau la conacul lor din Bretania si erau legati de comunitatea romana din Paris, in special de Vasile Georgescu Paleolog si de doctorul Marbe.

Recent, dna Lemny a fost contactata de un britanic care cumparase la un targ de vechituri din nordul Parisului, dintr-un teanc de documente apartinute Elsei Fraenkel – sculptorita germana de origine evreiasca exilata la Londra in 1935, activa in Montparnasse in anii ’20 si ’30 –, o fotografie a Printesei X care va fi prezentata si in viitoarea expozitie „Brancusi si muzele sale” de la Art Safari. David Grob, la randul sau, povestea ca in anii ’60 cumparase cu 60 de lire sterline un lot de vederi si fotografii adresate unui anume Victor N. Popp, dupa care fiul lui Popp il contactase si ii oferise alte fotografii realizate de Brancusi. Grob i le-a aratat lui Henry Moore, care a fost profund impresionat de viziunea fotografica a sculptorului roman.

Cele 41 de fotografii de la Cluj, care urmeaza sa fie restaurate si expuse in premiera la Art Safari incepand cu 18 septembrie 2026, reprezinta cea mai importanta colectie de fotografie Brancusi descoperita in Romania.