Skip to content

Fragment carte. Octav Gheorghe – Cum sa te ratezi cu demnitate

O foarte scurta prezentare  scrisa chiar de autor.

OCTAV GHEORGHE este regizor, scenarist și publicitar român. Opera sa, dacă aia se poate numi operă, cuprinde un număr mic deexecuții memorabile, câteva mediocre și foarte multe de care nu vrea să-și amintească. De-a lungul consistentei sale cariere, domnul Gheorghe a ratat: numeroase examene de admitere, un număr însemnat de pase și goluri (e un fotbalist execrabil), bunăstarea, obișnuința de a sta cu spatele drept, un tablou pictat de cineva care a devenit celebru (domnul Gheorghe nu s-a trezit la timp pentru tranzacția de douăsute de euro), un mariaj, profunzimea intelectuală, o serie de concursuri CNC, șansa de a avea un câine, apropouri pe care nu le-a sesizat, o abundență de alegeri locale, parlamentare și generale, ocazia de a purta costum, stabilirea în Statele Unite și ultimul sezon din Bravo, ai stil!. Și, după cum veți vedea parcurgând acest volum, a trecut și pe lângă șansa de a fi un scriitor onorabil. Sau nu?

Cartea „Cum sa te ratezi cu deminitate” a aparut la editura Curtea Veche si o gasiti aici

Un fragment din capitolul “Silent Night”

Deschide ușa. În prag e Mișu Vlasopol, grizonant, roșu la față, îmbrăcat într-un palton lung, elegant. Mișu duce o sacoșă mare, de Metro, din care atârnă un fes de Moș Crăciun.

– Hai, Mișule, că e toată lumea.

Maestrul mormăie ceva, lasă sacoșa și intră cu pas ezitant.E vizibil abțiguit. Doamnele se ridică de pe canapea. Beatrice se îndreaptă spre el, cu mâna întinsă. Roni, gazda perfectă, îi face introducerea:

– Domnul Mihai Vlasopol, cunoscutul…

 – Beatrice Manea, Chief Brand Officer, la…

Mișu o privește tulbure:

– Hopa! Ofițereasă. Ești de la armată?

– Nu, e o titulatură.

Maestrul pare mai degrabă interesat de Alexandra, și pebună dreptate, are 25 de ani și arată a femeie.

– Domnișoara cine e?

– Alexandra.

Beatrice intervine:

– Asistenta mea. Marketing și comunicare.

Mișu se apleacă, neascunzându-și excesul de testosteron:

– Săru-mâna!

– Iar domnul Octav e de la agenția de publicitate.

Mișu se uită prin mine, spre un perete gol care pare mai interesant. Beatrice preia conversația:

– În primul rând, vreau să-mi cer scuze că v-am luat din sânul familiei, în noaptea de Ajun…

– M-ai luat din mai mulți sâni, că aveam tradiționala orgie de Crăciun. Sunt divorțat de cinci ani, dragă, deci amvoie… Să n-aud critici!

– N-am știut. Și vreau să vă mai spun că v-am ales pe dumneavoastră pentru că v-am văzut recent în Furtuna. Impresionant, o interpretare magistrală.

– Un căcat. Regizorul e un cretin sinistru. N-a înțeles nimic din text. Roni, tu o știi pe Gina, nu? Aia cu țâțe mari, așa. Hai să-ți dau una tare; Ginuța o joacă pe Miranda. Te-ai prins cam la ce nivel e piesa…

Roni îi răspunde absent:

– Mda…

– Da’ uite că la unii le place. Poți să le dai orice gunoi, că ei vin la teatru și aplaudă ca dobitocii.

Mișu se trântește pe canapea și răsuflă greu. Doamnele rămân în picioare, stinghere.

– Știi cât îmi iau pe un spectacol? Că-s pe colaborare. Osută de bulioane. La banii ăștia, joc în curu’ gol și-mi lipesc și pene de el. N-am dreptate, Roni?

– Ai dreptate, Mișule, ai dreptate…

Alexandra chicotește. Beatrice e de neclintit. Mișu remarcă:

– Ia, ce râde asta mică…

– Să-i dăm domnului Vlasopol textul, să se familiarizeze, zice Beatrice.

Sar cu un exemplar de text.

– Stai, dragă, că-l văd când îl citesc. Că n-o fi vreun Ibsen…

– Nu, nu e, recunosc eu.

Roni pornește spre mixer.

– Eu zic să nu-l mai reținem pe Maestru și să…

Mișu nu se urnește.

– Așa, gata, pe stomacul gol?

– Hai, Mișule, hai. E și Ajunul, cu cât ne mișcăm mai repede, cu atât terminăm mai…

– Stai, dragă, să-mi zică măcar la ce e reclama, că nu facla orice. M-au chemat la una de hemoroizi. Mișu Vlasopolsă fie imaginea de la hemoroizi? Păi să-și bage hemoroizii la loc în…

Beatrice vine cu lămuriri:

– E vina noastră că nu v-am pus în temă. Să vă explic. Reclama e la telefonie mobilă. Noi reprezentăm compania cu cea mai mare dinamică atât în segmentul business, cât și…

Mișu ridică mâna:

– De ajuns. Zi așa, dragă, că uite, la telefoane fac. Ce telefon e, iPhone? Că mai jos de ultima generație nu fac.

Citește în continuare