Skip to content

Doi hoti inarmati au incercat sa fure un tablou de Monet dintr-un muzeu olandez, dar l-au scapat pe jos in timp ce evadau.

Doi hoti inarmati au incercat sa fure duminica dimineata o panza din 1871 cu un peisaj realizat de pictorul impresionist Claude Monet de la muzeul Zaans din Zaandam, un oras din apropierea Amsterdamului. In timp ce incercau sa scape, o persoana care ii urmarea de pe margine a intervenit iar unul dintre hoti a scapat pe jos tabloul din cauza haosului generat. Cei doi suspecti au fugit de la fata locului in graba pe o motocicleta neagra si sunt dati in urmarire la nivel national.

In urma evenimentului nimeni nu a fost ranit iar pictura a ramas in interiorul muzeului. Martorii de la fata locului au spus ca unul dintre hoti a tras in aer de cateva ori in timpul evadarii, iar in raportul recent al politiei se mentioneaza ca motocicleta cu care au scapat a fost gasita in apropierea muzeului, dar cei doi suspecti sunt de negasit pana in acest moment.

In acest context, conducerea institutiei a luat decizia de a inchide muzeul luni si marti pentru a preleva probele necesare investigatiei. „Suntem usurati ca nimeni nu a fost ranit si ca acei barbati nu au reusit sa fure nimic. Cu toate acestea suntem foarte socati de acest incident” transmite directorul muzeului. „In momentul de fata investigam pentru a ne asigura ca pictura nu a fost afectata in timpul incidentului, in acest sens lucrarea nu va fi expusa inapoi deocamdata.”

Lucrarea luata in vizorul celor doi hoti este o piesa pe care Monet a realizat-o in timpul unei sederi in orasul Zaandam cand locuia cu prima sa sotie, Camille Doncieux, si fiul lor. 

Numita „De Voorzaan en de Westerhem” si realizata in vara anului 1871, lucrarea in ulei de 38 cm pe 70 cm ilustreaza un peisaj de pe mare cu barci cu catarg, locuinte tipice vremurilor si mori de vant care se ridica deasupra liniei orizontului. Monet a redat un peisaj care s-a schimbat rapid, pana in 1916 cele trei mori de vant care apar in tablou au fost demolate, potrivit specialistilor de la Rembrandt Association care au ajutat muzeul la achizitionarea operei de arta.

Muzeul detine lucrarea ca urmare a castigarii unei licitatii din 2015 de unde a fost cumparata cu 1,2 milione de euro, un record pentru achizitiile institutiei olandeze. Inainte de jaful nereusit, piesa de arta a fost inclusa intr-o expozitie dedicata pictorilor impresionisti care au calatorit si lucrat in regiunea orasului Zaandam. 

In timpul in care locuia in zona orasului Zaandam, Monet a calatorit zilnic pentru a picta peisaje de tara din Tarile de Jos, lasand in urma cel putin 25 de lucrari realizate in timpul celor 4 luni de sedere. 

”Zaandam este un loc remarcabil si ai de pictat aici cat pentru o viata. Aici gasesti case de toate culorile, mori de vant cu sutele si barci frumos decorate.” ii scria Monet in 1871 lui Camille Pissarro, un artist contemporan de al acestuia.

Faimoasa mosie de la Giverny in care se afla atelierul lui Monet a inspirat cele mai cunoscute lucrari ale pictorului francez. 

In 1883, pe cand ducea o viata modesta, artistul a inchiriat casa pentru a locui alaturi de familia sa numeroasa. Treptat, miscarea impresionista a prins avant iar dealerul care ii vindea tablourile, Paul Durand-Ruel, a avut succes si l-a ajutat pe Monet sa cumpere mosia Giverny.

Studioul principal al lui Monet a fost creat in hambar si extins intr-o cladire de langa casa. Insa adevaratul atelier era in mijlocul naturii, unde si-a construit, cu precizia unui arhitect, propriile gradini pentru care a importat plante din Africa de Sud si Egipt.

Din 1890, cand a cumparat Giverny si a inceput sa transforme mlastinile de pe mosie in iazuri, lacuri si gradini japoneze, si pana la moartea sa din 1926, artistul a angajat sapte gradinari pe care i-a coordonat sa creeze peisajele care pot fi admirate in tablourile sale.

Unul dintre cele mai faimoase citate ale lui Monet este: „Trebuie sa am flori, mereu si mereu. Urmaresc natura fara a o intelege, probabil le sunt dator florilor pentru ca am devenit un pictor.”

Claude Monet a devenit, in mod neintentionat, parintele Impresionismului francez. Scriitorul Louis Leroy s-a folosit de numele tabloului „Impression, solei levant” expus de Monet in 1874 pentru a satiriza nou val de artisti francezi independenti. Articolul care ii mentiona pe „impresionisti” a fost publicat in ziarul Le Charivari, sintagma a ramas lipita ca o eticheta pe care acestia au purtat-o cu mandrie.

Mai jos puteti vizita casa si gradinile lui Monet si puteti afla si reteta tortului preferat al pictorului: Le Gateau Vert.

In Romania, puteti vedea o lucrarea realizata de Monet in cadrul Galeriei de Arta Europeane aflata in aripa sudica a Muzeului National de Arta din Bucuresti.

Citește în continuare