Skip to content

Galerie foto. Cei 70 de ani pe tron ai Reginei Elisabeta vazuti in 70 de imagini care arata o viata traita cu scopul de a-i uni pe oameni. “Toata viata mea, fie ca va fi scurta sau lunga, va fi dedicata in slujba voastra”

La varsta de 10 ani, viata Printesei Elizabeth de York s-a schimbat drastic in momentul in care unchiul ei, Regele Edward al VIII-lea a abdicat in conditii controversate.

La nastere, in 1926, era a treia in linia de succesiune pentru tronul Imperiului Britanic si nu era de asteptat sa devina Regina deoarece Edward era tanar, urma sa se casatoreasca iar copiii lui ar fi precedat-o ca mostenitori ai coroanei.

In 1936 cand tatal ei, Regele George al VI-lea a fost nevoit sa il urce pe tron, Elizabeth s-a transformat dintr-o printesa din una din marile familii regale ale Europei in mostenitoarea prezumtiva a coroanei. Ulterior, fiecare minut al vietii ei a fost petrecut, construit si orientat pentru a o transforma in Regina.

Aflata intr-un turneu in Africa de Sud in 1947 (teritoriu care era parte a Imperiului Britanic la vremea respectiva), cu cinci ani inainte de urcarea pe tron, Printesa Elizabeth a inregistrat unul dintre primele mesaje ale ei difuzate la radio: “Declar in fata voastra ca toata viata mea, fie ca va fi scurta sau lunga, va fi dedicata in slujba voastra si a maretei noastre familii imperiale din care facem parte cu totii.”

Dupa o copilarie marcata de esecul unchiului ei care aproape ca a distrus monarhia britanica, a discreditat-o intr-un mod irecuperabil si a demonstrat o lipsa a responsabilitatii, Elizabeth a crescut cu o sarcina grea: sa repare, sa uneasca si sa conduca un imperiu aflat in pragul destramarii.

In 1952, tatal ei Regele George al VI-lea a murit iar expresia “Regina Elizabeth” avea sa apara pentru a doua oara in cartile de istorie dupa domnia lui Elizabeth I din secolul al XVI-lea, Regina care a raspandit cultul personalitatii monarhului la un nivel nemaintalnit pana atunci.

In cei 70 de ani de domnie care au urmat, Regina Elisabeta a II-a a vizitat peste 100 de tari, a investit 15 prim ministri britanici, s-a intalnit cu 13 presedinti americani, a prezidat procesul de micsorare si destramare al Imperiului Britanic si a condus poporul britanic prin cel mai transformator secol din istoria omenirii. 

Intr-o lume a incertitudinii pe care fluxurile de stiri o descriu pe un ton aproape apocaliptic, Regina Elisabeta a fost un simbol al stabilitatii, al certitudinii, al unui simt al responsabilitatii, al asumarii scopului pe care il are si al elegantei in cuvinte si in actiuni. 

A trait aproape un secol iar prezenta ei in viata publica a Regatului Unit, Commonwealth-ului (inainte sa moara conducea alte 14 teritorii pe langa Marea Britanie si Irlanda de Nord), dar si a restului lumii, a devenit aproape atemporala. A fost omniprezenta in vietile noastre prin imaginile cu iesirile publice unde se imbraca mereu in culori stridente pentru a putea fi reperata in multime.

Cei 70 de ani petrecuti pe tron – cea mai lunga domnie din istoria Marii Britanii si a doua cea mai lunga din istoria lumii – au pus accentul pe principii, pe valori morale, pe discretie, pe un comportament retinut, menit sa aduca oamenii impreuna. 

A recompensat constant britanicii care au excelat in rolul lor in spatiul public, fie ca au salvat viata unui om sau au inspirat alti zeci de milioane printr-o cariera si o conduita morala exemplare. Intr-o lume care claseaza oamenii sau statele dupa veniturile financiare individuale sau pe cap de locuitor, Regina Elisabeta a recompensat valorile morale.

Desi a avut un rol descris deseori ca fiind politic, a fost mereu impartiala din punct de vedere politic dar a reusit sa faca mai mult decat oricine alt politician din istoria ultimului secol: sa aduca impreuna oamenii care cred in educatie si bun simt.

Va propunem sa va reamintiti de Regina Elisabeta a II-a printr-o calatorie in imagini prin 70 de momente cheie din viata unui personaj istoric despre care vom spune cu mandrie peste ani ca i-am fost contemporani.

Citește în continuare