Spectacolul “Happiness loading. It might take a while”, de la teatrul sonor Improbabil, spectacol la care a muncit regizorul Alin Uberti, poate fi auzit in Festivalul CALEIDO, editia a V-a (27 noiembrie – 1 decembrie, Timisoara). Aflam de la Alin mai multe despre acest spectacol audio, dupa un text de Laura Ivancioiu, cu Alexandru Potocean, Istvan Teglas, Ada Gales, Sabina Lazar, Luca Radulescu, Andreea Esca, Adelin Petrisor, Vlad Petreanu, Tudor Musat.

Interviul de mai jos este realizat de Andrei Craciun si a fost pus la dispozitie de echipa festivalului CALEIDO.

Alin Negutoiu, care e treaba cu Teatrul Improbabil si cu teatrul sonor? Unde s va gasim, dincolo de festivalul CALEIDO?

As incepe cu mentiunea ca eu mi-am schimbat numele, inclusiv in buletin. Ma numesc Alin Uberti, este numele tatalui meu vitreg. Teatrul Improbabil a aparut in timpul si din pricina restrictiilor pandemice. Salile de spectacol erau ferecate pe termen nedefinit si totusi nevoia pentru povesti exista in persoanele care tocmai absolvisera facultati de teatru. Si pare ca a existat nevoia asta si in public, avand in vedere avantul pe care l-a avut si il are Teatrul Improbabil.

Putem fi gasiti oriunde pe internet. In special pe Spotify, dar avem si Instagram si Facebook. Putem fi gasiti si pe strazi, prin diferite orase in toata tara. Exista stickere cu coduri QR pe care daca le scanezi, dai de un spectacol de la Teatrul Improbabil. Putem fi gasiti chiar si pe o bere de la Hop Hooligans, in Bucuresti.
Happiness loading. It might take a while. Cum s-a nascut el?

Spectacolul a fost o colaborare intre mine si Laura Ivancioiu, care a scris textul. Tin minte ca pe Laura o preocupa destul de mult, la vremea aia, ideea ca a ne permite sa afisam voiosie este un act de revolta. Ca e o forma de subversiune impotriva unui sistem. Pe mine ma atrag foarte tare toate formele de revolta, de transgresiune, de rebeliune. Nu m-a interesat prea tare ca era vorba despre fericire, ci mai degraba ma interesa revolta in sine.

Si in tensiunea dintre astea doua puncte de interes a aparut si spectacolul.

Cum stam oare cu fericirea in societatea romaneasca, per ansamblu?

Nu stiu. Nu sunt nici antropolog, nici sociolog, nici statistician. Treaba mea e alta si deci nu-mi permit sa-mi dau cu parerea. E o intrebare prea vaga si care necesita, probabil, un raspuns de marimea unei lucrari de doctorat ca sa pot incerca, macar, sa zgarii suprafata.

In sistemul asta, neoliberal post-comunist, in care eu am crescut si am fost educat, mi-a fost transmisa ideea ca fericirea e un concept absolut esential vietii, care se afla undeva in exteriorul fiintei mele si a contextului meu si ca trebuie constant sa depun eforturi ca sa ajung mai aproape de el. Ca un carnat agatat de o sfoara la un metru de fata mea pe care eu trebuie sa alerg ca sa-l inhat si cu cat alerg mai mult, cu atat mai se indeparteaza si carnatul. Si nu prea cred ca e asa. Dar raspund doar in numele meu.
CALEIDO se desfasoara in acest an la Timisoara, capitala culturala europeana in 2023, dar si locul de unde a pornit Revolutia din 1989. Ca atare: cu libertatea cum stam? Daca privim in urma la drumul libertatii noastre, ce vedem? Dar inainte daca privim?

Din nou, e o intrebare ampla si care necesita foarte mult timp si foarte multe cuvinte pentru a da macar o incercare de raspuns pertinent si cuprinzator.

Eu nu cred in libertate. Nu cred ca am fost liberi si nu cred ca suntem nici acum liberi. Poate, in viitor, vom fi. Sigur, s-ar putea inflama oamenii la afirmatia asta, in special oamenii care au trait inainte de 1989, dar lucram cinci zile pe saptamana, cateva ore bune, pentru doua zile in care ne odihnim. Si o tinem asa mai tot anul. Ani de zile. Si avem credite la banca si/ sau chirii. Deci orice ai face si oricum ai da-o, avem nevoie de bani. Asta nu e libertate. Si daca n-am avea nevoie de bani, am avea un corp care ne-ar conditiona posibilitatile. Si corpului i se face foame si sete si trebuie sa doarma. Nici asta nu e libertate. Si corpul are un cod genetic influentat de mii si mii de ani de mostenire genetica care ne influenteaza caracteristicile si asa mai departe. Nici asta nu e libertate.

Libertatea e intotdeauna in raport cu ceva, ea nu poate exista in sine, ca sa fiu liber trebuie sa ma eliberez si ca sa ma eliberez trebuie sa ma eliberez de ceva.

Asa ca nu voi fi niciodata liber decat in momentul in care lupt. In momentul in care ma revolt. Deci, poate, daca privim libertatea ca pe un proces si nu ca pe o stare de fapt, atunci, da, e posibila, dar e posibila ca un flux, ca o miscare, ca o practica activa.

De-aia am zis, mai sus, ca ma intereseaza revolta in sine, poate.

CALEIDO se desfasoara in acest an cu tema: TOGETHERNESS. Cu solidaritatea cum stam? Si ce poate sau nu poate sa faca teatrul, sonor sau nu, pentru noi ca societate? Care e superputerea teatrului?

Teatrul poate sa creeze o comunitate de oameni care respira acelasi aer si a caror inimi bat in acelasi timp. Poate sa creeze momente de libertate. Poate sa fie cea mai frumoasa forma de sarbatoare. Atunci cand functioneaza.

Cand nu functioneaza, poate sa ne faca sa radem, sa plangem, sa ne certam, sa ne plictisim, sa ne emotionam…etc. Pot exista spectacole bune care sa nu fie implinite pana la capat. Si cand nu sunt implinite pana la capat, incepem sa gandim. Cand sunt implinite pana la capat se intampla ceea ce a simtit toata lumea cel putin o data in viata, poate nu la teatru, dar la o petrecere, sau la un meci. Se intampla ceva care n-are sens sa fie explicat in cuvinte, pentru ca n-as reusi decat sa limitez ce e cu adevarat.

Mai multe despre spectacol si stagiunea teatrul Improbabil – aici.